Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Despre culisele restaurării și conservării patrimoniului la Cluj
Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul să viziteze expoziția „Din culisele restaurării și conservării patrimoniului Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, concepută și organizată de specialiștii și experții Laboratorului de Restaurare și Conservare al instituţiei muzeale.
Prezentarea inedită a expoziției ajută publicul să pătrundă în culisele activităților de restaurare și conservare și a provocărilor cu care se confruntă specialiștii. Unele artefacte prezentate au fost salvate de la degradare ireversibilă. Vizitatorii pot afla ce presupune monitorizarea și asigurarea condițiilor optime de păstrare timp îndelungat, informează site-ul www.muzeul-etnografic.ro.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 9-26 februarie 2023, la sediul instituției: Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, ultima intrare ora 17:00.