Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Expoziția unei tinere artiste la Botoșani
Muzeul Județean Botoșani (MJB) găzduiește, în perioada 6-31 ianuarie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „Retrospectivă”, cu lucrări semnate de artista Nora Dorian. Pe simeze sunt expuse lucrări de pictură și grafică de carte, realizate în diverse stiluri și cu tehnici diferite de lucru. Artista și-a început studiile liceale la Liceul „Ștefan Luchian” din Botoșani și le-a finalizat la Liceul „Nicolae Tonitza” din București, secția sculptură, în 2001. Ulterior, a urmat cursurile Universității Naționale de Arte din București, terminând la secția de sculptură. Plecată în străinătate, Nora Dorian și-a aprofundat studiile în domeniul artei cu un an de fotografie și doi ani de audiovizuale. Pentru o perioadă, a lucrat în diverse echipe și departamente din cinema și publicitate. A avut, de asemenea, proiecte personale în domeniul audiovizualului, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a MJB. Artista a participat la expoziții de grup și personale, cu lucrări de sculptură și pictură, în Spania și Italia. Intrarea la expoziție este liberă.