Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Expoziţie comentată la Muzeul de Artă al României
Arta bucură şi ochiul necunoscătorului, însă receptarea ei mai amplă necesită comentariile celor care se pricep, îmbogăţindu-ne cu sensuri altfel inaccesibile. Iubitorii de artă au această şansă pe data de 21 februarie, prin iniţiativa Muzeului Naţional de Artă al României: „Colecţia de Artă Românească. 150+” - vizită cu ghidaj gratuit.
Evenimentul va începe la ora 12:30, va dura o oră şi va fi susţinut de specialistul în istoria artei Iuliana Damian. Participanţii vor auzi povestea Colecţiei de Artă Veche Românească şi vor vedea 105 desene din fondul artistico-documentar Alexandru Odobescu/Henri.
Participarea se face pe bază de programare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19, iar preţul biletului este de 10 lei.