Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Expoziție dedicată personalităților brăilene
La Muzeul Brăilei „Carol I” - Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (str. Cetății nr. 70), a avut loc, zilele acestea, vernisajul expoziției temporare „Personalități ale spiritualității brăilene”, eveniment ce face parte din seria activităților care îl sărbătoresc, anual, pe Dumitru Panaitescu Perpessicius, născut în 1891 la Brăila. Echipa care a realizat expoziția este formată din: Liliana Șerban, șef Secția Memoriale; Enuța Năstase, conservator; Ionelia Țaruhidis, conservator, după cum se arată pe site-ul muzeului. Expoziția dedicată personalităților brăilene este deschisă publicului până în 10 ianuarie 2024.