Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Filmul românesc, din nou premiat
În cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (3-13 august), cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a câştigat, sâmbătă, „Premio speciale della giuria“.
Filmul este o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, fiind elogiat de critica de specialitate, iar publicul i-a oferit aplauze din belşug. Din distribuţie fac parte actorii: Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu. Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, iar producător este Ada Solomon. Special Jury Prize este unul dintre principalele premii ale Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, fiind în valoare de 30.000 de franci elveţieni. Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programului Media - Europa Creativă şi Eurimages. Pentru Radu Jude, acest premiu reprezintă încă o confirmare a valorii sale, după ce anul trecut a câştigat „Ursul de Argint“ pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, cu pelicula „Aferim!“. Producţia românească a avut cel mai mare succes de casă în 2015.