Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
I.L. Caragiale, sărbătorit la Academia Română
Biblioteca Academiei Române (BAR), în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), a vernisat în 3 februarie 2022 expoziția „Ion Luca Caragiale - 170 de ani de la naștere”, care reunește piese din patrimoniul BAR și al MNLR, cu intenția de a reconstitui, într-o serie de repere esențiale, întregul parcurs al biografiei publice și artistice a marelui dramaturg român. Numerele din periodicele „Telegraful”, „Revista contemporană”, „Ghimpele”, „Claponul” vorbesc despre debutul jurnalistic al lui I.L. Caragiale, inițial cu pagini de poezie, apoi ca ziarist acid și ironic, ce anunță umorul lucid al viitorului dramaturg. „România liberă”, „Moftul român”, „Convorbiri Literare” ilustrează secvențe din opera sa literară, începând cu schițe, povestiri și continuând cu operele dramatice, devenite clasice și intrate în circuitul teatral românesc.
Expoziția este completată cu o serie de manuscrise ale operelor scriitorului, ediții princeps, corespondența sa cu personalități culturale și literare ale timpului, precum Iacob Negruzzi, Petre Missir, Alexandru Vlahuță sau Titu Maiorescu, cel care, în calitate de ministru al instrucțiunii publice, îl numește, în 1888, director al Teatrului Național din București.
Colecția de fotografii prilejuiește întâlnirea cu membri ai familiei sale, fiul cel mare, Mateiu, autorul celebrilor „Crai de Curte Veche”, și Luca, băiatul cel mic, aflat alături de Caragiale în autoexilul său berlinez, sau personaje celebre: Aurel Vlaicu, Șt.O. Iosif, George Coșbuc și Cella Delavrancea. Publicul poate vizita expoziția, gratuit, în perioada 3-18 februarie 2022, cu respectarea normelor sanitare în vigoare, potrivit Biroului de comunicare al Academiei.