Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Opt decenii de la înființarea revistei „Bucovina literară“
La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava se va desfășura joi, 15 decembrie, un eveniment dedicat celebrării a 80 de ani de la înființarea, la Cernăuți, a revistei „Bucovina literară”.
Cu acest prilej va avea loc și Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni, în cadrul căreia vor fi premiate producțiile literare ale anului 2021. Din juriul galei fac parte prof. univ. dr. Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (președinte), maica stavroforă Elena Simionovici, de la Mănăstirea Voroneț, prof. Mihaela Grădinariu și L.D. Clement (membri). Evenimentul va fi moderat de Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni.
În cadrul manifestării va fi lansat și ultimul număr al „Bucovinei literare”. Revista a apărut la sfârşitul anului 1941, la început ca supliment literar al ziarului cernăuţean „Bucovina”, apoi de sine stătătoare, tipărită cu sprijinul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Activitatea revistei a încetat în februarie 1944, în contextul împărțirii Bucovinei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și a fost reînființată în 1989 prin grija criticului literar Mihail Iordache.