Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Poezie, colinde şi muzică religioasă la Uniunea Scriitorilor
Vineri, 17 decembrie, de la ora 17:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (Calea Victoriei 115), va avea loc cea de-a V-a ediţie a Serilor "Sinapsa" de Poezie şi Muzică Religioasă. Vor recita din creaţiile proprii poeţii: Constanţa Buzea, Liliana Ursu, Gabriel Chifu, Paul Aretzu, Mircea Bârsilă, Marian Drăghici, Nicolae Tzone, Elena Dulgheru, Răzvan Codrescu, Cosmin Perţa, Eugenia Ţarălungă, Dana Banu, Monica Patriche, Cătălina Cadinoiu, Aida Hancer, Adrian Diniş, Florian Silişteanu, Aleksandar Stoicovici, Florin Caragiu. Cantautorul şi poetul Ion Zubaşcu va susţine un recital extraordinar de colinde. Intrarea este liberă.