Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
S-au pus în vânzare bilete la Festivalul Comediei
Începând cu data de 27 mai și până pe 4 iunie va avea loc Festivalul Comediei Româneşti 2017 - festCO 2017, ediţia a XV‑a, la Teatrul de Comedie din Capitală. Biletele au fost puse în vânzare, inclusiv pentru producţiile‑eveniment invitate din China şi SUA, informează instituția, într‑un comunicat transmis Agerpres. În cadrul festivalului vor avea loc peste 50 de evenimente - spectacole de teatru, workshopuri, concerte, spectacole de lectură, spectacole de stradă, proiecţii de filme, lansări de carte, expoziţii, alături de multe surprize, după cum asigură organizatorii.
Există și o secțiune „Concurs”, în cadrul căreia vor fi prezentate nouă spectacole, producţii ale Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, Teatrul Metropolis, Teatrul Excelsior, Teatrul de Comedie, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Naţional Târgu Mureş, ARCUB şi Gigi Căciuleanu Romania Dance Company.