Într-o perioadă în care cu toții căutăm antidotul împotriva pandemiei declanşate de noul coronavirus, pr. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, semnatar a 27 de volume și a peste 300 de studii și articole științifice, în ultima sa apariție editorială, intitulată sugestiv „Gânduri de pandemie” (Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020), pune în fața cititorului leacul pentru mântuire, știind că Domnul Hristos Cel răstignit și înviat este Calea, Adevărul și Viața noastră (cf. Ioan 14, 6), şi îndeamnă cu optimism și tărie „să privim cu recunoştinţă la ziua de mâine, căci e o a doua şansă, e un semn că Dumnezeu încă ne iubeşte” (p. 114).
Segmentată în trei părţi, cartea se deschide cu prefața intitulată „Privind spre Lumina cerului, în vremea pandemiei”, semnată de scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian, cel care a găzduit și publicat gândurile părintelui Maxim în paginile cotidianului bistrițean „Răsunetul”. „Să dăruiești din sufletul tău celor deznădăjduiți, să dai din învățătura ta celor neștiutori, să fii frate pentru cei fără familie, să ocrotești pe cei fără ajutor, am învățat citind textele părintelui Morariu. Chipul tânărului părinte este mereu luminos, pe fața lui văzându-se lumina bucuriei vieții trăite întru adevăr, întru Dumnezeu”, scrie prefațatorul.
Urmează Cuvântul autorului (pp. 17-24), în care sunt argumentate motivele care au dus la apariția acestei cărți și unde mărturisește că a cugetat aceste scurte gânduri ca pe niște meditații ce prezintă pericopa evanghelică duminicală într-un mod dinamic încât să străbată pandemia și să ne arate „mesajul peren și mereu actual al Scripturii”.
În primul capitol (pp. 25-70), părintele Maxim prezintă unsprezece „Gânduri de carantină”, fiecare având un titlu exprimat printr-un soi de sentințe sau apoftegme patericale, precum cele ale Părinților deșertului, dar de data aceasta izvorâte în pustiul citadin provocat de restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Pentru folosul duhovnicesc, dar și pentru a stârni și mai mult interesul lecturării acestei cărți, redau fidel titlul fiecărui gând: „Am fost chemați să ne reinventăm singurătatea. Să coborâm în inimile noastre!”; „Iubirea aproapelui fără wi-fi, Skype, WhatsApp sau alte aplicații”; „Să așternem neliniștea și singurătatea noastră la picioarele Domnului”; „Dacă în anii trecuți L-am așezat în coada listei, acum Hristos este singurul oaspete ce va veni în casele noastre”; „Va învia și în acest an, de dragul nostru!”; „Hristos a înviat și în sufletele noastre?!”; „La ceas de pandemie, credința este o provocare”; „Întâlnirea cu Hristos are loc în inimă și cere curaj”; „Să folosim aceste momente pentru a curăți negura răutății de pe sufletele noastre”; „Dumnezeu nu intră cu cizme în sufletul nostru. Oare noi facem la fel cu cei din jur?”; „Dacă-I vom cere să-L vedem, Hristos va face să cadă solzii păcatelor de pe pleoapele inimii”; „În vremuri de pandemie, singurătatea a produs la nivel sufletesc multe daune, precum virusul”. Autorul îndeamnă „să învăţăm să-l cunoaştem pe aproapele aşa cum ar face-o Dumnezeu Însuşi. Adică iubindu-l. Făcându-l să nu se simtă singur şi umplându-i golul sufletului, pe cât putem, cu gândurile noastre bune şi dragostea noastră. Cercetându-l, nu pentru a bifa într-o listă o interacţiune ce numai socială nu este, ci pentru a-i vorbi cu inima. Din inimă, pentru inimă!”
În cel de-al doilea capitol (pp. 71-92), găsim un mănunchi de șase „Meditații dedicate Săptămânii Mari”. La fel ca în primul capitol, fiecare meditație poartă amprenta unei apoftegme: „În suferință, omul caută responsabili, Hristos, însă, nu reproșează nimănui nimic”; „Pacea și delicatețea sufletească a Maicii Domnului”; „Cina cea de Taină. Hristos sădește germenii speranței în inimile noastre”; „Fără Hristos nu suntem altceva decât niște făpturi plăpânde, al căror final e predictibil”; „Să închidem ușile caselor și să le deschidem pe cele ale sufletelor”; „Nu El este cel care are nevoie ca noi să vorbim despre Înviere. Noi avem!”
În ultimul capitol al cărții (pp. 93-114) ne sunt prezentate două interviuri („Confesiunile emoționante despre coronavirus ale unui preot bistrițean din Italia: Toate sunt în mâna Domnului! Fie voia Lui!” și „Omul în fața pandemiei - provocări și soluții”) acordate de autor în perioada stării de urgență (martie-mai 2020), când se afla la studii de pregătire pentru cel de-al doilea doctorat, în științe sociale, la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, și de unde a transmis gândurile sale care, ulte-rior, au fost cuprinse în cartea de față. Acesta vorbește despre misiunea sa, atât ca student-doctorand, cât și ca slujitor al Altarului în peninsula afectată puternic de pandemia de COVID-19. De asemenea, părintele Maxim oferă câteva sfaturi practice, mărturisind faptul că „vremurile acestea ne-au oferit răgazul să ne descoperim pe noi înşine (n-a fost, cu siguranţă, întotdeauna plăcut), să ne dăm seama cât suntem de fragili şi să vedem ce contează cu adevărat şi ce nu contează”.
Totodată, atenționează că trebuie „să învăţăm cât de important e să fim împreună şi cât de uşor putem pierde acest drept”, dar, în același timp, plin de optimism și lumină, îndeamnă „să
ne gândim mai atent la lucrurile cu adevărat importante, să ne prioritizăm viaţa. Iar dacă uneori ni se pare că ne este greu, să ne gândim că pe întinsul acestei lumi au fost şi sunt oameni şi mai suferinzi ca noi, care nu se tânguiesc şi nu pot decât să meargă mai departe!”
Parcurs științific
Protos. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu este doctor în teologie, absolvent a două facultăți, a două masterate, bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveția). A studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia, unde urmează un al doilea doctorat. Până în prezent, a publicat, editat, coordonat sau tradus 27 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate, în țară și străinătate. Este membru în colegiul editorial sau științific a 10 reviste științifice (2 indexate Web of Science).
