Nu voi aminti, de la început, autorul unei lucrări, care s‑a străduit să pună în lumină, meditând profund, rugându‑se și așternând pe hârtie, reflecțiile teologice de mare actualitate despre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.
În acești aproape 40 de ani de când am pășit pe drumul slujirii Bisericii, încă din vremea studiilor de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț și până în prezent, am întâlnit mai mulți teologi, preocupați de rânduiala liturgică a Postului Mare, cea mai complexă dintre toate pe care le avem în tezaurul de cult. Printre cei mai preocupați au fost monahii de la Mănăstirea Neamț și apoi slujitorii Catedralei Mitropolitane din Iași. Fără să exagerez, sunt sigur că, îndrumați de profesori de specialitate, ar fi reușit să întocmească temeinice teze de doctorat, întrucât cunoșteau foarte bine nu doar rânduiala liturgică, tipicul, ci și multe dintre înțelesurile profunde ale acestora.
De câteva săptămâni parcurg în fiecare zi paginile unei cărți inspirate și trebuincioase, care are în centrul ei rânduiala Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, săptămâna cea mai bogată în înțelesuri adânci, dar și în rânduieli liturgice neegalate, pe care Biserica noastră le are păstrate într‑un tezaur de mare preț. Dacă autorul lucrării nu s‑ar fi semnat pe copertă, aș fi avut certitudinea că mă aflu în fața unei alte opere liturgice și teologice duhovnicești, realizată în chiliile și biblioteca Mănăstirii Simonos Petra de la Muntele Athos. Se știe că în ultimii 40 de ani, această mănăstire a devenit o cetate de apărare a Ortodoxiei prin obștea monahală specială, cu rânduieli exemplare, dar și cu o lucrare academică și literară pe măsură. Pot spune că cele două coordonate, liturgică și cărturărească, se împletesc armonios, astfel încât Mănăstirea Simonos Petra poate fi asemănată cu marile mănăstiri din Constantinopolul de altădată, unde s‑a creat o mare parte a literaturii patristice și a tradiției Bisericii Răsăritului.
Asemănătoare ca structură cu teza de doctorat a părintelui Macarie Simonopetritul, susținută la sfârșitul anilor ‘70 la Universitatea din Sorbona, Franța, noua lucrare continuă ori se adaugă numeroaselor și prețioaselor informații pe care părintele athonit ni le‑a oferit și care sunt de mare folos teologilor, slujitorilor Bisericii și fiilor ei, în perioada intensă de pocăință și pregătire pentru întâmpinarea Marii Sărbători a Învierii, timpul Triodului.
Cred că autorul lucrării a primit ca răspuns de la Dumnezeu pentru nevoința și osteneala sa sacerdotală și arhierească un mare dar, anume cel al întâlnirii cu tradiția athonită de la Mănăstirea Simonos Petra, cu ajutorul fratern și rar pe care l‑a primit de la părintele Macarie Simonopetritul, dar și prin propria sa râvnă.
În întâlnirea pe care am avut‑o recent cu autorul, îmi mărturisea că Mănăstirea Simonos Petra, prin părintele Macarie, i‑a oferit o bogată bibliografie pe care a folosit‑o la întocmirea lucrării, mărturisind că altfel ar fi avut cu greu acces la unele lucrări, care constituie frumusețea și prețiozitatea rândurilor dedicate Săptămânii Sfintelor Pătimiri.
Mi‑am amintit astfel de vizitele mele, din ultimii ani, la Mănăstirea Simonos Petra. Am fost impresionat nu doar de ordinea desăvârșită, de frumusețea slujbelor care te îmbie la rugăciune și trăire, chiar dacă unele dintre ele durează o noapte întreagă, dar în mod deosebit am fost impresionat de multitudinea preocupărilor legate de hagiografie, de istoria Muntelui Athos și a Bisericii Ortodoxe în general, de strălucirea Bizanțului, pe care ei o pun în lumină și pe care, din multe puncte de vedere, o continuă.
Autorul a bătut la poarta acestei cetăți, a fost primit și a găsit nu doar adăpost, ci mai ales posibilitatea de a privi până departe, de a scruta zările și de a se bucura de odihna pe care oamenii duhovnicești și înțelepți o oferă celor interesați.
Mai departe, a urmat osteneala autorului, punând în lumină diferite aspecte care țin de rânduiala perioadei speciale pe care o cunoaștem și de care suntem legați, Triodul, care ne aduce aminte, prin lecturile Sfintei Scripturi, prin cântări inspirat alcătuite, că drumul către Înviere trebuie să cunoască itinerarul Crucii purtate împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care a fost umilit și răstignit, înțelegând astfel dimensiunea ascetică pentru pregătirea ospățului Învierii.
Autorul a zăbovit asupra scrierilor din cartea Triodului, pe unele comentându‑le în detaliu, inserând în paginile lucrării părerile unor mari teologi și trăitori, dar consemnând și propria opinie sau concluzie.
Operă de teologie, liturgică și meditație, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri este o profundă carte de învățătură, o continuare a operei marilor Părinți, desigur, o altfel de predică.
De demult, în mănăstirile bizantine nu se predica, dar, în locul predicii existau, în diferite momente ale slujbelor, lecturi din operele Sfinților Părinți, care vorbeau tocmai despre evenimentele Săptămânii care ne amintește de Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos.
Pildele Săptămânii Sfintelor Pătimiri sunt de asemenea oferite ca model în paginile lucrării. Câteva relatări sunt deosebit de actuale și demne de lecturat și, mai ales, de transpus în practică, cum este cazul ucenicului vânzător, al altor ucenici care nu au privegheat cu Mântuitorul și al celui care L‑a tăgăduit, precum și mărturisirea tâlharului, așezată în oglindă cu atitudinea de neînțeles a ucenicilor apropiați Mântuitorului.
Ideile tratate sunt de o mare profunzime, frumusețe și bogăție, îndemnându‑ne la o altfel de privire către perioada Săptămânii Sfintelor Pătimiri, un răstimp deosebit de prețios, pe care va trebui să‑l avem în vedere cu mai multă atenție în urma lecturării acestei cărți.
Revin din nou la bogăția bibliografiei, a lucrărilor diverse pe care autorul le‑a consultat, cele mai multe din literatura străină, preponderent literatura greacă și franceză, la care se adaugă lucrări din teologia românească.
Am urmărit cu atenție cuvintele care vorbesc despre tâlharul cel recunoscător și referirile bibliografice cu privire la acest aspect. Din concluziile autorului, tâlharul a reușit un exemplu inedit de pocăință și a fost primit de Mântuitorul, după cum se spune în Rugăciunea către Domnul Hristos: „Doamne, Cel ce ai primit însoțitor pe tâlhar, care și‑a întinat mâinile în sânge, numără‑ne și pe noi împreună cu el, ca un bun și de oameni iubitor” (Antifonul XIV, Denia de Joi seara).
Sfântul Ioan Damaschin ne spune despre el: „Astăzi tâlhar și astăzi tot fiu”, iar Roman Melodul afirmă: „Agilul tâlhar a furat raiul mărgăritar de neatins/ pe care pe cruce l‑a furat tâlharul cel preaînțelept/ l‑au răstignit că a furat/ iar cel ce a tâlhărit a fost chemat iarăși în rai”.
Tema tâlharului este elocventă într‑o lume care, în felurite moduri, se tâlhărește nu doar prin câțiva arginți pe care i‑ar putea fura, ci mai degrabă prin furatul iubirii și al încrederii, al trăirilor, al indiferenței, care sunt mult mai grave decât o mână de argint.
Așadar, va trebui să urmăm tâlharului strigând cu credință: „Pomenește‑ne și pe noi, Mântuitorule, întru Împărăția Ta”.
Ni se spune: „Ai văzut tâlhar și tâlhar? Amândoi pe cruce, amândoi dintr‑o viață de tâlhar, amândoi dintr‑o viață plină de răutăți, dar nu amândoi cu același sfârșit. Unul a moștenit Împărăția, celălalt a fost trimis în iad” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I la Cruce și la tâlhar).
Înseamnă că și în ceasul al 12‑lea, cum ne arată și în preafrumoasa rugăciune din noaptea Sfintei Învieri Sfântul Ioan Gură de Aur, am putea să ne apropiem și să primim milostivirea lui Dumnezeu.
Îi mulțumesc în mod deosebit autorului acestei lucrări, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe care îl felicit pentru inspirația alegerii unui asemenea subiect, dar mai ales pentru rezultatul obținut după preocuparea asiduă depusă timp de câțiva ani, marcată de cercetări complexe.
Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri reprezintă un dar smerit, dar bineprimit, adus Mântuitorului lumii, Care a fost umilit, purtat pe ulițele strâmte ale cetății Ierusalimului, batjocorit, încununat cu spini și cu haină mincinoasă, dar Care a biruit moartea și ne‑a dăruit veșnicia.
Este o lucrare de referință, care își va ocupa locul firesc în galeria marilor opere teologice, din care se vor putea împărtăși cu folos mântuitor toți clericii, teologii și credincioșii Bisericii noastre.
