Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
„Spiritul european este pus la încercare”
Vineri, 30 septembrie, s-a deschis cea de-a 15-a ediţie a Seminarului internaţional „Penser l’Europe“, eveniment la care au participat ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, prof. Thierry de Montbrial, fondator şi preşedinte al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, acad. Jaime Gil Aluja, preşedintele Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare din Barcelona, acad. Jacques de Decker, secretar permanent al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.
Academicianul Eugen Simion a susţinut, în cuvântul său, că Europa va rezista provocărilor actuale şi nu va renunţa la valorile sale umaniste, cu referire la problema complexă a imigraţiei datorată conflictului armat din Siria: „Un fenomen de-a dreptul biblic. (...) Spiritul european este pus la încercare şi umanismul nostru se vede confruntat cu intoleranţa şi barbaria care ne solicită enorm“.