Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Teatrul „Stela Popescu”, premiat la „Vienna Stars”
În cadrul International Folklore, Dance and Music Festival and Competition „Vienna Starsâ”, festival desfăşurat între 2 şi 5 noiembrie, în capitala Austriei, Teatrul „Stela Popescu” a câştigat trofeul Grand Prix, deşi teatrul a fost înfiinţat de numai jumătate de an. Şi nu este singurul premiu, teatrul a mai primit două premii, la Nurnberg şi Veliko Târnovo. La această ediţie a 14‑a a festivalului au fost peste 25 de momente de concurs. Dintre ţările participante amintim Rusia, Polonia, Ucraina, Armenia, Belarus.Dansurile „Căluşarii”, „Bătuta moldovenească” şi cântecele autentice moldoveneşti, interpretate de membrii Baletului şi de soliştii Teatrului „Stela Popescu”, au încântat publicul.