Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Un inedit studiu statistic al Protopopiatului Urziceni
Recent, Editura „Editgraph” din Buzău a publicat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, cel de-al treilea volum din seria „Tezaur documentar”, inițiat de Protopopiatul Urziceni. Prezenta lucrare este îngrijită de părintele protopop Aurel Berbec și preotul Adrian Lucian Scărlătescu, de la Catedrala din Urziceni, și cuprinde o colecție de biografii și fotografii ale angajaților acestei unități administrative bisericești, aflați în activitate începând cu luna ianuarie 2019. Studiul statistic, printre primele de acest fel din eparhie, denotă faptul că în prezent în Protopopiatul Urziceni activează 105 persoane, și că cele 68 de parohii dispun de 78 de clerici, 27 de angajați neclericali și 79 de biserici, care au 102 hramuri.