Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit (II)

V-aduceţi aminte, dragii mei, începutul poveştii noastre cu împăratul cel trufaş, care interzisese să se cânte în biserică "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele"? Iar Dumnezeu, prin îngerul Său, a hotărât să-l îndrepte şi să-i arate că greşeşte. Îngerul a luat în faţa celorlalţi chipul împăratului, iar acesta a rămas singur, flămând şi înfrigurat, pe malul apei în care se scălda, nedându-şi seama ce se întâmplă. A trecut însă pe acolo un bătrân, căruia împăratul i-a cerut o cămaşă. Iată ce s-a întâmplat mai departe.

Bătrânul îi dădu o cămaşă, ce-i drept plină de petice, dar tot era mai bună decât nimic. Şi astfel plecă împăratul îmbrăcat ca un cerşetor şi toţi care îl vedeau râdeau de el, neştiind cine este. Unii îl alungau, alţii îl batjocoreau şi numai el ştie cum a ajuns în satul din apropiere, la un boier, unul dintre cei care îl primiseră cu muzică atunci când venise la scăldat.

Dar când încercă să intre în curţile boierului, paznicii şi slugile aceluia începură să îşi bată joc de el:

- Ce cauţi aici? Nu ţi-e ruşine să vii aici îmbrăcat aşa?

- Vreau să vorbesc cu boierul, zise atunci împăratul.

- Cum îndrăzneşti? Nu te uiţi la tine? Şi încă mai vii şi noaptea. Fugi de-aici până nu ne supărăm rău.

Dar împăratul nu se lăsă aşa repede, ci începu să strige tare, ca să-l audă şi boierul. Şi într-adevăr, boierul îl auzi şi recunoscu vocea împăratului, dar nu înţelese ce caută el noaptea acolo, căci doar el îl condusese mai devreme la palat. Aşa că ieşi să vadă ce se întâmplă. Şi tare se mai miră când văzu că cel care-l striga pe nume era un cerşetor. Însă când se apropie mai bine, văzu că era chiar împăratul.

- De ce v-aţi bătut joc de mine? strigă acesta mânios. Cum de m-aţi lăsat în apă şi aţi plecat cu toţii? Să ştiţi că mâine va fi vai şi-amar de voi.

Boierul însă era şi mai uimit. Nu înţelegea ce se întâmplă, mai ales că ştia că îl dusese pe împărat la palat. Dar nici nu era foarte sigur dacă acesta este într-adevăr împăratul sau doar un om care seamănă cu el şi se preface pentru a-l speria. L-ar fi gonit el, dar se temea că este totuşi împăratul, aşa că încercă să afle ce se întâmplase. Îl lăsă pe împărat la curtea boierească, iar el merse în taină la palat şi ceru să vorbească împăratului. Şi ieşi împărăteasa şi îi spuse repede:

- Vreau să vorbesc cu împăratul, e vorba de ceva important.

- Nu se poate, se odihneşte acum.

- Treziţi-l, căci trebuie să îi vorbesc neapărat.

Atunci, împărăteasa se duse să-l trezească, dar, când colo, ce văzu? În pat nu era nimeni, erau doar hainele. Atunci veni în grabă şi spuse:

- Vai, împăratul nu e nicăieri.

Atunci boierul zise:

- Înseamnă că el este cel care a venit la mine, însă cred că şi-a pierdut minţile, căci a venit la mine îmbrăcat ca un cerşetor şi zice că l-am lăsat singur la iaz.

Apoi se duseră cu toţii după împărat şi îl aduseră la palat.

Iar el, fiind obosit, adormi îndată şi în somn i se arătă îngerul Domnului care îi zise:

- De ce ai poruncit să nu se mai citească în biserici cuvântul lui Dumnezeu? Tu nu ştii că prin voia Domnului ai ajuns împărat şi că tot El poate să facă în aşa fel să pierzi împărăţia? Ai văzut ce repede poţi să sărăceşti dacă nu ai ajutorul lui Dumnezeu?

Şi aşa înţelese împăratul cât de mult greşise şi trimise poruncă în toată împărăţia ca, începând de atunci, la Priveghere să se cânte tare de trei ori "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele".

Vedeţi, dragii mei, cum, în marea Sa iubire de oameni Dumnezeu l-a îndreptat pe împărat? Dar şi împăratul a primit mustrarea şi a înţeles că greşise şi că toate ne sunt date de Dumnezeu cel milostiv şi pot dispărea într-o clipă.