An omagial
Elena Alistar, chipul luminos al unei soţii de preot

Elena Alistar, chipul luminos al unei soţii de preot

Tiberiu N. Olariu, 08 Martie 2018

La început de secol 20, prezenţe feminine remarcabile se evidențiază în sfera evenimentelor social-politice de primă însemnătate atât în România, cât și în teritoriile locuite de români. Un nume vrednic de readucere în atenția societății actuale românești este și cel al Elenei Alistar, soție de preot din Basarabia, militantă de frunte pentru unirea Basarabiei cu patria-mamă.

Elena Alistar a văzut lumina zilei în casa preotului Vasile Bălan și a soției acestuia, presbitera Elisabeta, în anul 1873, la Vaisal, în fostul județ Ismail, pe atunci parte integrantă a Principatelor Unite Române. Pierderea celor trei județe din sudul Moldovei (Cahul, Bolgrad și Ismail) și reanexarea lor de către Imperiul Rus, conform prevederilor Tratatului de la Berlin din 1878 („drept răsplată pentru sprijinul acordat de Armata Română trupelor rusești aflate în punctul de a capitula în campania desfășurată la sud de Dunăre împotriva Imperiului Otoman!”), a avut ca primă consecință eliminarea admi­nistrației românești a regiunii, act ce a provocat emigrări masive ale populației. În această situaţie a fost pusă şi familia preotului Bălan, care a trebuit să-şi înscrie copiii la școala rusească din Congaz, acolo unde fiica Elena a urmat clasele primare, fiind admisă ulterior la Școala Eparhială de Fete din Chișinău cu predare în limba rusă, înscriindu-se pe linia educațională pe care o urmau majoritatea fiicelor de preot din Basarabia perioadei respective. Tânăra Elena l-a întâlnit la Chișinău pe cel care avea să-i devină soț, Dumitru Alistar, absolvent al Seminarului Teologic, alături de care a întemeiat o frumoasă familie creștină românească.

Învățătoare pentru copiii enoriașilor

Cu toate că firea progresistă și entuziasmul caracteristic vârstei înclinau înspre activitățile vieții citadine pe care o presupunea urbea cea mai importantă a guberniei Basarabia, tânăra preoteasă și-a urmat în smerenie și cu abnegație soțul în misiunea clericală ce-i fusese încredințată începând cu anul 1890, fiind pe rând învățătoare pentru copiii enoriașilor păstoriți de soțul său în satele Văleni, Roșu, Zărnești din județul Cahul și mai apoi pentru cei din Răzeni, din apropiere de Chișinău. Satul acesta, Răzeni, a dat României pe unii dintre cei mai providențiali oameni politici implicați în acți­unea de unire a Basarabiei cu România, nominalizându-i aici pe teologii Ion Inculeț, preșe­dintele Sfatului Țării, care a decis unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, și pe Ion Pelivan, prin ale cărui acțiuni s-a proclamat primul act de unire din Basarabia prin alipirea județului Bălți patriei-mamă.

Legăturile familiei preotului Alistar cu marii lideri ai mișcării unioniste basarabene au constituit punctul cel mai propice pentru implicarea activă a presbiterei Elena Alistar în mișcarea de emancipare națională a românilor din gubernia Basarabia și unirea lor cu patria-mamă.

Şi-a pierdut soţul în floarea vârstei. Îndurerată peste măsură şi vrând să înţeleagă mai multe, Elena a început cursurile la Facultatea de Medicină a Uni­versității din Iași, desfășu­rând în paralel o ferventă activitate naționalistă alături de gruparea constituită în jurul medicului Daniel Ciugureanu, absolvent de studii teologice, născut la rândul său într-o familie de preot.

În timpul desfășurării opera­țiunilor militare din Primul Război Mondial, Elena Alistar a deservit trupele Antantei ca medic militar, iar la sfârșitul conflictului a fost aleasă deputat de Cetatea Albă pe listele Partidului Național Moldovenesc. De primă însemnătate rămâne faptul că ea s-a aflat în rândul celor 86 de reprezentanți care au votat la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu patria-mamă, fiind singura femeie prezentă în acest for.

După formarea României Mari, prin înglobarea românimii în granițele sale istorice firești, presbitera Elena Alistar s-a impus ca un lider politic de prim eșalon, sprijinind prin acțiunile sale măsurile legislative și executive elaborate de Partidul Poporului, formațiune politică înființată la inițiativa conjude­țeanului său, mareșalul Alexandru Averescu, născut la Babele, în județul Ismail.
A colaborat cu diferite publicații locale, militând „cu timp și fără timp”, și în presa scrisă, la întărirea conștiinței românești a provinciei Basarabia, fără să aibă cel mai mic interes pecuniar.
Tot Elenei Alistar i se datorează fondarea Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia și a Ligii Femeilor Române, având ca deziderat întărirea și sporirea conștiinței de neam a femeilor române de dincolo de Prut. S-a aflat de asemenea în centrul acțiunilor desfășurate de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, a Crucii Roșii, aducându-și din plin contribuția la buna desfășurare a acțiunilor demarate, atât prin experiența căpătată în mijlocul evenimentelor politice, cât și din cea de soție de preot, coroborată cu activitatea profesională în calitate de învățător și mai apoi de medic.

Experiența închisorii politice

După ultimatumul trimis României de URSS la 28 iunie 1940, pentru părăsirea provinciei Basarabia, Elena Alistar ia calea pribegiei în România, alături de o mare parte a liderilor basarabeni care au votat la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu patria-mamă, domiciliind mai întâi la Iași, orașul stu­denției sale, după care a cunoscut experiența închisorii politice pentru „atitudine ostilă la adresa puterii sovietice”, stabi­lindu-i-se domiciliul forțat la Pucioasa, în județul Dâmbovița.

A locuit aici până la sfârșitul vieții sale pământești, petrecută la 10 ianuarie 1955, fiind îngropată în cadrul unei ceremonii religioase restrânse, în prezența câtorva rude din rândul cărora se distingea figura preotului Dimitrie Balaur, slujitor la Biserica Parcul Domeniilor - Cașin, cel pe care părintele Dumitru Alistar îl botezase în urmă cu 52 de ani în cristelnița bisericii din Răzeni și care va cunoaște ororile închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla și Peri­prava.

Prin purtarea de grijă a părintelui Dimitrie Balaur s-a reușit reînhumarea rămășițelor pământești ale presbiterei Elena Alistar în cavoul familiei Isanos din cimitirul Bellu din București, acolo unde își doarme și astăzi somnul de veci femeia care ne îndeamnă pe toți la reflecţie, în acest moment aniversar dedicat femeilor de pretutindeni, impunându-se, parcă o dată în plus, aducerea în atenție a faptelor eroinelor neamului românesc în rândul cărora presbitera Elena Alistar și-a câștigat un loc bine meritat pentru eternitate.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!