Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Emisiune filatelică „Crăciun 2018”

Emisiune filatelică „Crăciun 2018”

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Cultură
Un articol de: Anca Tuică - 30 Noiembrie 2018

Sărbătoarea Nașterii Domnului este evidențiată de Romfilatelia printr‑o emisiune de mărci poștale lansată recent, intitulată „Crăciun 2018”. Pe cele două timbre ale emisiunii filatelice, ambele cu valoarea nominală de 1,50 lei, sunt ilustrate icoane din colecția Paraclisului Reședinței Patriarhale din București: icoana Buna Vestire și icoana Nașterea Domnului.

Icoana Buna Vestire este parte componentă a iconostasului din paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Ea este încadrată de colonete aurite sculptate și de alte elemente ornamentale.

Icoana praznicară a Nașterii Domnului a fost realizată recent la Sfânta Mănăstire Putna, fiind așezată pe tetrapod la slujbele care au loc în Paraclisul Reședinței Patriarhale. Este o icoană plină de semnificații, îmbinând elemente cerești (îngerii din partea stângă și din partea dreaptă, steaua cu raza călăuzitoare), omenești (personajele reprezentate) și pe cele mijlocitoare, unind divinul și umanul (Maica Domnului cu Pruncul, păstorii, magii, peștera), ca o dovadă că întreaga Creație a fost părtașă la Nașterea Domnului.

Emisiunea de mărci poștale este însoțită de un album filatelic. Acesta este realizat în tiraj limitat de 367 de exemplare și este echipat cu blocul special al emisiunii (două timbre dantelate), cu elemente grafice cu folio aur și manșetă ilustrată. Se adaugă și următoarele trei exemplare filatelice: plicul „prima zi” cu ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio aur; minialbumul special, cu timbrul de argint, ce reunește într‑o prezentare originală un bloc filatelic de colecție (conținând două timbre nedantelate), realizat în tiraj limitat de 318 exemplare și numerotat; replica modelată în argint a mărcii poștale care ilustrează icoana Nașterea Domnului și Certificatul de Autenticitate eliberat de Monetăria Statului.

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și reprezentanților Paraclisului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale „Crăciun 2018” este disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj‑Napoca, Iași, Timișoara, dar și online.