Moldova
Enoriaşii Parohiei „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ, în pelerinaj

Enoriaşii Parohiei „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ, în pelerinaj

03 Iunie 2015

Credincioşii din Parohia „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ au mers luni, 1 iunie 2015, într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, la iniţiativa preotului paroh Vasile Ionesi. Cu acest prilej, corul parohial a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia Frumoasa-Moara, Protopopiatul Suceava 2, care şi-a serbat hramul. Periplul membrilor corului Parohiei „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ a continuat la câteva dintre cele mai reprezentative aşezări monahale din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor. Cu toţii au admirat nestematele locaşuri de închinare, majoritatea înscrise în Patrimoniul UNESCO. „Pelerinajul la sfintele mănăstiri este o modalitate de pastoraţie care intensifică comuniunea de rugăciune şi de dragoste creştină între parohie şi mănăstire, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire“, a menţionat preotul paroh Vasile Ionesi. (C. Ciofu)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!