Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Epidemia de rujeolă se extinde

Epidemia de rujeolă se extinde

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Mariana Bahcevan - 23 Decembrie 2016

Epidemia de rujeolă continuă să se extindă în România. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că opt persoane au decedat din cauza bolii, până în prezent fiind confirmate 1.725 de cazuri în toată ţara. În aceste condiții, MS, împreună cu experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi ai UNICEF, a elaborat şi pus în practică un plan de măsuri privind limitarea extinderii epidemiei de rujeolă. Una dintre măsurile importante este coborârea vârstei de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaţionale privind acţiunile întreprinse în caz de epidemie şi cu prevederile caracteristicilor produsului, întrucât caracteristica actualei epidemii de rujeolă este aceea că afectează şi copiii cu vârsta sub un an. De aceea, copiii vaccinaţi mai devreme conform acestei prevederi vor fi apoi vaccinaţi conform Programului Naţional de Imunizare la vârsta de 12 luni şi la 5 ani.

Recomandarea experţilor OMS este de a realiza cât mai repede recuperarea copiilor din grupa de vârstă sub 5 ani, care nu au nici o doză de vaccin, şi a copiilor din grupa de vârstă 5‑9 ani, care nu au două doze de vaccin ROR, conform Calendarului Naţional de Vaccinare.

„Pentru punerea în practică a acestor măsuri, medicii de familie au început catagrafierea copiilor eligibili între 9 luni şi 9 ani complet nevaccinaţi cu ROR şi pe cei cu vârsta între 5 şi 9 ani care au o singură doză de vaccin. În plus, acolo unde este posibil, asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari au început deja convocarea copiilor la cabinete. Stocurile de vaccin ROR sunt suficiente în acest moment, atât pentru vaccinările suplimentare, cât şi pentru cele la termen. Astfel, la nivel naţional, sunt disponibile în jur de 300.000 doze de vaccin ROR”, se arată în comunicatul MS.

Conform celor mai noi date furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în acest moment sunt confirmate cazuri în 32 de judeţe. Cele mai multe sunt în Arad (454), Mureş (238) şi Timiş (240).