Religie şi ştiinţă
Era tehnologiilor și înțelesurile spirituale  ale lumii

Era tehnologiilor și înțelesurile spirituale ale lumii

O perspectivă teologică privind bioingineriile şi biotehnologiile este astăzi inevitabilă. Amploarea şi diversitatea cercetărilor actuale, potenţialităţile imense pe care astăzi ştiinţa le pune la dispoziţia omului anunţă multiple provocări la adresa vieţii, dar şi posibile mutaţii ireversibile în raportul dintre om şi lumea înconjurătoare, toate acestea evidenţiind urgenţa unei evaluări atente.

Sunt deja cunoscute terapiile de regenerare cu celule stem, prin care s-a reuşit construcţia unor porţiuni de organe sau organe întregi precum tractul urinar, rinichii, valvele cardiace şi dantura. În prezent se lucrează la nu mai puţin de 30 de tipuri de organe şi ţesuturi care le-ar putea înlocui pe cele naturale, fiind obţinute deja porţiuni din ţesuturile urechii şi fragmente de ficat1.

În paginile „Ziarului Lumina” am scris şi despre injecţiile cu celule vii, prin intermediul câmpurilor electrice, tehnologie prin care volume foarte mici de lichid sunt plasate cu mare precizie pe anumite suprafeţe, fiind folosite în crearea de modele (patternuri) de celule vii, în două şi trei dimensiuni.
Între realizările biotehnologiilor sunt pomenite adesea şi bioprocesoarele, utilizând o tehnologie de dezvoltare a reţelelor neuronale vii în medii artificiale. Aceasta anunţă diverse aplicaţii în tratamentele neurologice, întrucât biocipurile ar putea prelua funcţia unor porţiuni din creier afectate de boală (cum este Alz­heimer), putând fi implantate în zonele corticale unde ţesutul neuronal a fost distrus.
În fine, o adevărată bătălie se duce pe frontul mecanismelor genetice ale îmbătrânirii. Prin intervenţii în mecanismele de replicare a ADN-ului se urmăreşte prelungirea duratei de viaţă, prin controlul telomerilor. Cercetătorii caută posibilităţi de control în păstrarea lungimii telomerilor. În legătură cu aceasta, unii afirmă că în următorul secol speranţa de viaţă ar putea ajunge la 250 de ani, iar după anul 2200 ea ar putea atinge 1.000 de ani!

Biotehnologiile şi prezentul science-fiction al lumii

Multe alte realizări recente din aria biotehnologiei se adaugă celor pomenite. Sunt în stadiul de proiect proteze cu baterii pentru mişcare, având o autonomie şi o putere sporită, care folosesc combustibili utilizaţi în zborurile spaţiale, în dispozitive de dimensiunea unui creion, programe de reabilitare a pacienţilor afectaţi de atacuri cerebrale, cu imagini virtuale care îi ajută să se mişte mai repede şi mai bine, rinichi artificiali, complet automatizaţi, portabili, care pot asigura dializa, scaune cu rotile autonome, echipate cu sisteme de telemetrie cu laser, capabile că evite coliziunile, care pot să memoreze locaţii şi trasee, alcătuind hărţi de lucru ce corespund particularităţilor din mediul de viaţă al pacientului.
O altă realizare o reprezintă microcipurile care pot înregistra ora la care sunt ingerate medicamentele, capabile să transmită mici semnale electrice în piele, pentru respectarea cu stricteţe a orelor de medicaţie, şi care sunt capabile să monitorizeze ritmul cardiac şi respiraţia, transmiţând wi-fi datele pacientului unui calculator care monitorizează starea de sănătate. Un alt proce­deu urmăreşte să pună la punct tehnici pentru detectarea cancerelor sau a altor afecţiuni, încă din fază incipientă, printr-o singură picătură de salivă.
De asemenea, este remarcată şi realizarea unui nano-gel cu rol în regenerarea traseelor nervoase. Acesta, odată injectat în zonele cicatrizate ale măduvei spinării, oferă unele peptide capabile să „instruiască” celulele stem pentru dezvoltarea nervoasă. Nano-gelul constituie, în acelaşi timp, şi schela de fibre de-a lungul căreia creşterea noilor axoni regenerează traseele nervoase. Între realizările biotehnologiilor sunt şi dispozitive alimentate cu baterii, capabile să stimuleze electric musculatura, foarte utile după o intervenţie în caz de fractură. Ele pot păstra fibrele musculare viguroase pe durata postoperatorie, evitând atrofierea musculară care intervine de obicei, din cauza interzicerii mişcării. Sunt în lucru şi stenturi bioabsorbante, dispozitive care dispar după şase luni de la introducerea lor, lăsând liber peretele arterial sănătos. Un alt dispozitiv în lucru e capabil să capteze semnalele neuronale care circulă de la creier la corzile vocale şi, prin intermediul unui computer, traduce în vorbire sunetele imaginate de cei care nu pot să vorbească. În stadiu de proiect este şi o metodă ingenioasă care propune acoperirea protezelor cu pielea pacientului, pentru a facilita sesizarea poziţiei şi a mişcării protezelor de către pacienţi.
În fine, astăzi ştiinţa şi tehnica anunţă posibilitatea „construirii~ de noi structuri chimice, realizate atom cu atom, care nu sunt de găsit în stare naturală, încât se poate spune că tehnica a depăşit teritoriul manipulărilor clasice executate cu materialul naturii, „producând~ întrucâtva o „natură~ nouă, artificială, forme de viaţă fără precedent în lumea terestră, o viaţă sintetică.
Toate acestea arată amploarea acestui fenomen, anunţând în acelaşi timp răspândirea inevitabilă a acestor practici şi dispozitive în întreg câmpul vieţii omeneşti, în anii care vin.

Provocări la adresa vieţii în epoca biotehnologiilor

Teologia creştină nu poate lăsa în afara reflecţiei spirituale toate aceste tendinţe. Un prim argument pentru abordarea biotehnologiilor se regăseşte chiar în prezenţa tot mai extinsă, în viaţa persoanei şi a comunităţii, a realizărilor provenite din aceste arii de lucru. Şi, dincolo de faptul că biotehnologiile şi bioingineria pot avea un impact considerabil asupra vieţii lumii şi asupra persoanei, ele trebuie să fie în atenţia teologiei pentru faptul că sunt expresia unei anumite raportări a omului la creaţie. Mai mult decât toate celelalte tehnologii, biotehnologiile şi bioingineriile - câtă vreme fac referire la putinţa omului de a controla şi a influenţa viaţa însăşi, trebuie evaluate în lumina vocaţiei lui primordiale.
Un al doilea argument pentru o astfel de abordare, care se desprinde, cum vom vedea, din textul biblic, este acela că viaţa spirituală în general nu poate şi nu trebuie să lase în afara reflecţiilor ei nici una dintre preocupările omeneşti. Dacă în primul caz biotehnologiile merită atenţie pentru a culege înţelesurile spiritu­ale ale lumii, cel de-al doilea vizează viaţa persoanei. Păstrând o grijă atentă pentru lucra­rea de fiecare zi, pentru ceea ce spune şi gândeşte omul, teologul, preotul şi profesorul de religie sunt chemaţi să evalueze, aşa cum textele filocaliei recomandă, conţinutul şi orientarea pe care acestea o dau vieţii sufleteşti. Iar aceasta întrucât toate aceste fapte şi lucrări, câtă vreme au ajuns să fie obişnuinţe, organizează gândurile şi percepţiile omeneşti, contribuind într-o măsură importantă la însuşi felul omului de a fi, la raportarea lui faţă de semeni şi faţă de lume.
În această privinţă, trebuie spus că datele şi realizările bioingineriei şi practicile biotehnologiilor se fac simţite tot mai mult, pătrunzând în variate aspecte ale vieţii. O vreme, aceste arii ale ştiinţei au produs efecte directe mai ales în organizarea activităţilor agricole şi în industria alimentară. Ştiinţa însă a împins tot mai mult graniţa explorărilor, ajungând să ofere astăzi omului dispozitive ce utilizează tot mai rafinat puterile lumii sensibile. Folosind aceste date ale cunoaşterii, omul a deprins putinţa de a fixa tehnici noi ce utilizează tot mai bine legile şi puterile existente în structurile de bază ale materiei (atomi, molecule) şi vieţii biologice (macromolecule, ADN, părţi componente ale celu­lelor vii), putând să le influenţeze în mod controlat, potrivit unor scopuri pe care le alege liber. Mai mult decât atât, maniera aceasta de a face ştiinţă şi inginerie - operând direct în teritoriul tainic al vieţii, influenţând organismele şi procesele lumii vii în vederea unor scopuri noi, nemaiîntâlnite în cuprinsul Creaţiei, a devenit astăzi o manieră comună de lucru în marile centre de cercetare şi producţie din întreaga lume, reclamând şi mai mult o evaluare atentă din perspectiva spiritualităţii creştine.
O persoană culege de pe ramul unui copac un fruct copt şi înainte de a-l gusta mulţumeşte lui Dumnezeu că trăieşte într-o lume în care există pomi fructiferi care oferă oricărui trecător hrană fără plată, pentru viaţă. O alta ia lut din pământ şi face un urcior, întrezărind de pe urma acestei experienţe privilegiul ­extraordinar de care se bucură omul, care poate înveşmânta cu haina sensibilă a materiei ideile înalte ale spiritului, prin puterea şi priceperea mâinilor sale. Într-un mod asemănător, deşi mai puţin evident, şi cel ce extrage din lume puterile materiei, punându-le în diverse opere inginereşti, pentru viaţa lui sau pentru o utilitate anume, exprimă prin chiar faptul acesta o anumită raportare la lumea în care trăieşte şi își exercită deja un anumit rol în ea.
Acest al doilea argument este sprijinit de reflecţiile filocalice, unde găsim exprimată în mod repetat atenţia Părinţilor înduhovniciţi pentru toate activităţile şi obişnuinţele de peste zi ale omului. Omul duhovnicesc are grijă de lumea în care trăieşte, ca o expresie extinsă a îngrijirii sale pentru propriul suflet şi pentru viaţa primită de la Dumnezeu. Omul duhovnicesc nu este indiferent faţă de Creaţie şi faţă de vieţuitoarele şi resursele ei, şi pentru faptul că lumea, asemeni Scripturii, aşa cum exprimă Sfântul Maxim Mărturisitorul, este destinată unei lecturi edificatoare. Numai o atenţie sporită, la tot ceea ce înfăptuim, o evaluare atentă a cuvintelor şi lucrurilor săvârşite pot ajuta pe drumul edificării spirituale. Deschizând un câmp imens de posibilităţi tehnice de manipulare şi schimbare a proceselor lumii vii şi prin aceasta a datelor vieţii omeneşti, biotehnologiile şi bioingineria tind să devină o parte obişnuită a vieţii şi solicită o reflecţie teologică, un răspuns spiritual care să le privească din perspectiva vocaţiei omului în raport cu Dumnezeu şi cu lumea creată.
În fine, mai există un motiv pentru care astfel de teme ar trebui să se regăsească între cele la care preotul sau profesorul de religie să poată face referire, anume necesitatea de a transmite o perspectivă echilibrată cu privire la utilizarea resurselor lumii, tinerilor şi tuturor celor fascinaţi peste măsură de puterile cu care astăzi ştiinţa înzestrează pe om şi celor care, prin natura activităţilor lor, au conexiuni cu aceste arii de activitate. Aceasta pentru că o privire lucidă a realizărilor ştiinţelor şi tehnicii în aria lumii vii trebuie să aibă, pe lângă admiraţia şi încrederea în putinţele pe care acestea le pun la dispoziţia omului, şi precauţiunile care iau în calcul responsabilităţile şi riscurile ascunse ale acestor realizări omeneşti, precum şi necesitatea unor norme etice de utilizare a lor, care să protejeze viaţa de ameninţările biotehnologiilor care-i folosesc mecanismele şi structurile.

În căutarea dimensiunilor spirituale ale lumii şi vieţii

Ce ar trebui să urmărim în aceste arii de lucru ale cercetării de astăzi, care să se dovedească folositor slujitorului Altarului sau profesorului de religie? Cu ce ar putea fi aceste aspecte, alt­minteri deosebit de tehnice, relevante pentru activitatea preotului şi pentru viaţa spirituală şi eclesială a persoanei? Folosim pentru aceste întrebări un răspuns generic, formulat de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Strădania bunului creştin trebuie să rămână aceea de a desluşi cât mai mult în sine, în lume şi în Scriptură lucrarea lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă. Căutând să răspundă la întrebarea ce înseamnă expresia „a dibui pe Dumnezeu”, Sfântul Maxim propune o manieră de lectură edificatoare a lumii, a Scripturii şi vieţii:
„Cel ce nu se opreşte la latura văzută a slujirii trupeşti a legii, ci, pătrunzând prin căile minţii în fiecare dintre simbolurile văzute, află raţiunea divină perfectă, ascunsă în fiecare, în această raţiune găseşte pe Dumnezeu Însuşi. Dibuind bine prin puterea minţii în materia prescripţiilor legii, ca într-o grămadă de lucruri amestecate, va afla undeva ascuns în carnea legii mărgăritarul-raţiune, care scapă cu totul simţirii. La fel şi cel ce nu circumscrie firea celor văzute numai la cât cuprinde simţirea, ci cercetează cu mintea în chip înţelept raţiunea din fiecare făptură, descoperă pe Dumnezeu, aflând din măreţia arătată a lucrurilor însăşi cauza lor. Dat fiind aşadar că însuşirea proprie a celui ce dibuieşte este discernământul, care pătrunde prin cunoştinţă simbolurile legii şi contemplă cu ştiinţă firea văzută a lucrurilor, acela deosebeşte cele din Scriptură, din creaţiune şi din sine însuşi. În Scriptură deosebeşte litera şi duhul, în creaţiune raţiunea şi ceea ce se vede la suprafaţă, iar în sine mintea şi simţirea. Apoi luând din Scriptură duhul, din creaţiune raţiunea, şi din sine mintea şi unindu-le indisolubil întreolaltă, află pe Dumnezeu, cunoscându-L pe cât se cuvine şi pe cât este cu putinţă în minte, în raţiune şi în duh. Aceasta, pentru că s-a eliberat de toate cele ce-l rătăcesc şi îl trag spre tot felul de păreri, adică de literă, de suprafaţa văzută a lucrurilor şi de simţire, în care stă latura cantitativă a lucrurilor, atât de felurită şi de potrivnică unităţii. Dar dacă amestecă cineva şi împleteşte litera legii, suprafaţa lucrurilor şi simţirea proprie, este asemenea unui chior cu vederea scurtă, suferind de boala necunoştinţei cauzei lucrurilor.”2
Găsim aici aşadar ideea că omul duhovnicesc, interesat de o viaţă spirituală autentică, urmăreşte în permanenţă să distingă în datele experienţelor şi cunoştinţelor sale ceea ce este folositor de ceea ce îi împovărează urcuşul. Omul duhovnicesc, şi prin extensie preotul, profesorul de religie şi bunul creştin, nu încetează să evidenţieze, să caute şi să scoată la lumină înţelesurile spirituale ascunse în tot ceea ce vede în lumea sensibilă şi partea luminoasă, ziditoare din strădaniile semenilor săi. Toate ca să se evidenţieze tot mai mult lucrarea lui Dumnezeu, înţelepciunea sădită de El în lumea aceasta, lecţia duhovnicească ce se poate extrage de pe urma lucrurilor lumii create şi de pe urma faptelor omeneşti.
Numai prin distincţii de acest fel realizările ştiinţifice pot căpăta dimensiuni spirituale, oferind un prilej de edificare a vieţii personale şi comunitare. Doar desluşind înţelesurile spirituale şi partea folositoare a realizărilor sale, pentru întrajutorarea semenilor şi pentru o viaţă luminată, cunoştinţele desprinse din eforturile ştiinţelor pot ajuta pe om să-L dibuie pe Dumnezeu.
Într-o asemenea lectură, biotehnologiile şi bioingineriile evidenţiază deopotrivă potenţialităţile extraordinare ale lumii şi capacitățile creatoare ale omului. În ingineriile de tot felul vedem deopotrivă plasticitatea materiei create care poate fi imprimată, până în adâncul structurilor ei, de proiectele lui. Şi, în lumina constituţiei şi vocaţiei speciale a omului, discernământul pomenit de Sfântul Maxim Mărturisitorul reprezintă expresia concretă a responsabilităţii omeneşti în exercitarea puterilor asupra lumii create. Felul acesta de a privi lumea evidenţiind înţelesurile ei ziditoare, propriu omului duhovnicesc şi deci creştinului îmbunătăţit, trebuie împropriat şi împărtăşit tuturor oamenilor, pentru a deprinde cât mai mult această obişnuinţă de a vedea lucrurile şi folosinţa lor cumpătată, în slujba aproapelui şi într-un mod adecvat vieţii spirituale.

Note

1Cf. Atlantida Raya‑Rivera et al., `Tissue‑engineered autologous urethras for patients who need reconstruction: an observational study“, în rev. The Lancet, 8 martie 2011, pp. 1175‑1182.

2 ‑Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia, vol. 3, & 32, Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 125 sqq.


Galerie foto:
 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!