Etapa locală a olimpiadei de religie la Arad

Pr. Prof. Vlad-Sergiu Sandu, 21 Februarie 2018

În județul Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc, la sfâr­și­tul săptămânii trecute, etapa locală a olimpiadei de religie ortodoxă pentru elevii din clasele VII-XII. Pe raza judeţului Arad au fost organizate 14 centre de examinare, în cadrul cărora au fost evaluate cunoştinţele participanţilor în domeniul religios, de către comisii locale alcătuite din profesori de religie din zonele respec­tive. La Seminarul Teologic Ortodox din Arad au susţinut proba 45 de elevi din clasele VII-XII. Tot în aceeaşi zi s-a desfăşurat şi concursul „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, destinat elevilor din clasele V-VI, la care au participat 25 de concurenţi. Conform regulamentului de concurs, primii cinci candidaţi din fiecare an de studiu care au obţinut minimum nota 8,00 s-au calificat la etapa judeţeană, care va avea loc în data de 3 martie 2018, la Semina-­rul Teologic Ortodox din Arad. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!