Transilvania
Eveniment comemorativ dedicat mărturisitorilor Ortodoxiei

Eveniment comemorativ dedicat mărturisitorilor Ortodoxiei

14 Decembrie 2017

În contextul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor și mărturisitorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Cetate I, Alba Iulia, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a organizat evenimentul comemorativ intitulat „Poezia închisorilor, sfâşietoare şi preafrumoasă eplicleză lirică a prefacerii suferinţei”.

Evenimentul comemorativ a avut loc în biserica parohială, după slujba de seară. Părintele Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a transmis binecuvântarea Înaltprea­sfin­ți­tului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pentru participanţii la acest eveniment.

Au participat cadre didactice, elevi ai claselor a VIII-a, preoți și credincioși. Moderatorii evenimentului au fost profesoarele Emanuela Bandici și Miruna Furdui.

„Întâlnirea s-a dovedit a fi una de excepție prin implicarea cadrelor didactice și a elevilor, care, prin referate minuțios întocmite și cu ajutorul imaginilor video-proiectate, au convins auditoriul că poeziile din închisorile comuniste i-au îmbărbătat și i-au ajutat, pe cei închiși, să supra­vie­țuiască și să reziste terorii și torturii, convinși că-și fac datoria față de Biserica lui Hristos și față de neamul românesc. Doamna Maria Oltean a evocat momentele grele pe care tatăl său, părintele Dimitrie Gornic, le-a trăit în pușcăriile comuniste alături de părintele Stăniloae și părintele Ilarion Felea”, a spus pr. Ilarie Dan Moldovan.

Au urmat recitaluri susţinute de către elevi, din lirica închisorilor. De asemenea, cei prezenţi au interpretat mai multe colinde. „Acest eveniment comemorativ s-a dorit a fi, în primul rând, o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat, chiar cu prețul pierderii libertății și al vieții, după cum arată şi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului din anul 2017”, conform pr. Ilarie Dan Moldovan.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!