Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Eveniment dedicat stagiului de practică al studenţilor în Siretu

Eveniment dedicat stagiului de practică al studenţilor în Siretu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 03 Septembrie 2015

Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja din judeţul Bacău susţine ideea importanţei stagiului de practică al studenţilor. Un eveniment în acest sens a avut loc ieri la Siretu, în cadrul workshopului „Competenţe, dezvoltare, educaţie, angajabilitate de succes“.

În localitatea Siretu din judeţul Bacău, s-a desfăşurat ieri, 2 septembrie 2015, primul eveniment de informare şi conştientizare privind oportunităţile stagiilor de practică din cadrul proiectului POSDRU/189/2.1/ G/156336,  „Sprijinirea studenţilor în tranziţia spre viaţa activă prin stagii de practică specializate, orientare în carieră şi consiliere profesională - Sprijin pentru viitor!“. Acest proiect ce are ca beneficiar Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja. La întâlnire au participat studenţii şi cadrele didactice din facultăţile ai căror studenţi sunt beneficiari ai proiectului, dar şi membrii echipei de management şi de implementare a proiectului. Moderatorii evenimentului au fost Iulia Dămian, expert în raportare, şi pr. Ilarion Mâţă, expert în identificare, asistenţă grup ţintă şi monitorizare inserare pe piaţa muncii, care este şi preşedinte al Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja. Obiectivele întâlnirii au fost: informarea studenţilor cu privire la oportunităţile stagiilor de practică şi la reconsiderarea stagiilor de practică ca perioade de experienţă profesională recunoscută de angajatori şi conştientizarea importanţei stagiilor de practică în formarea profesională a studenţilor. Studenţii prezenţi au participat la workshopul „Competenţe, dezvoltare, educaţie, angajabilitate de succes“, în cadrul căruia au fost invitaţi să identifice modalităţi de dezvoltare profesională, în acord cu cerinţele pieţii muncii şi dificultăţi generate de lipsa practicii de specialitate în obţinerea unui loc de muncă. Ultima prezentare, „De vorbă cu studenţii“, a fost coordonată de Georgiana Domocoş, asistent social în cadrul asociaţiei de la Hârja, care a vorbit despre importanţa stagiilor de practică în formarea profesională şi personală a studentului.