Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
România a absorbit peste 90% din granturi şi circa 95-97% din împrumuturile acordate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a cărui perioadă de implementare s-a încheiat oficial la 31 august.
Cei 12.368 de elevi care vor începe săptămâna viitoare clasa a IX-a la învăţământul liceal tehnologic dual nu vor beneficia de bursa tehnologică din fonduri publice, ca urmare a unei necorelări legislative
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României erau, la 31 august, de 64,86 miliarde de euro, în urcare cu 1,63 de miliarde faţă de 31 iulie, potrivit BNR. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 t, în
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat, în august, o scădere de 37% faţă de perioada similară din 2025, iar maşinile electrice au raportat un declin de 29%, arată Asociaţia Producătorilor şi
De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-11 septembrie 2026, la Baru, în judeţul Hunedoara, o nouă ediţie a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”, menită să
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
La Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Poveștile fascinante ale Chinei”, care propune o incursiune vizuală de-a lungul uneia dintre cele mai sp
În Grecia, la Salonic, va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziţiei internaţionale itinerante „Brâncuşi - Calea spre lumină”. Expoziția foto-documentară continuă astfel seria manifestărilor
O colecţie de 45 de opere de artă, semnate de sculptorul Constantin Antonovici, a intrat oficial în patrimoniul statului, potrivit unei decizii luate recent de Guvern. Operele vor fi incluse în inventarul
Locuința construită de Mihai Codreanu (1876-1957), în care și-a petrecut ultimii 23 de ani din viață, Vila Sonet din Iași, găzduiește expoziția omagială „Mihai Codreanu 150”, dedicată acestei
Unsprezece obiective muzeale aflate în circuitul de vizitare al Muzeului Satului Bănățean (MSB) din Timișoara au intrat în proces de restaurare. Finanțarea, în valoare de 700.000 de lei, este asigurată în
În cabinetul de pediatrie, când vorbim despre sănătatea copilului, discuția se rezumă adesea la alimentație, vaccinuri, infecții sau dezvoltare. Mai rar ne gândim că un lucru atât de simplu precum somnul are
Un bărbat de 52 de ani are dureri de spate de patru luni. Rezonanța magnetică arată uzura unui disc intervertebral în zona lombară joasă. Concluzia pare evidentă: discul este cauza. Dar aceleași modificări
Mulți dintre noi am discutat măcar o dată telefonic cu un medic, pentru un sfat sau o îndrumare medicală. Sau chiar am trimis pe aplicațiile de mesagerie o fotografie cu diverse leziuni cutanate sau un buletin de
Aproximativ 1,4 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani sufereau de hipertensiune arterială la nivel mondial, în anul 2025, conform datelor publicate de Organizația Mondială a
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duminică, 24 septembrie, în Parohia Scăiuș din Protopopiatul Reșița, județul Caraș‑Severin, unde a sfințit biserica parohială deoarece
De 15 ani, zi de zi, Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române arată că Biserica este vie, iar relatarea efervescenței sale reprezintă într-adevăr muncă de presă. Într-un peisaj media care trata sup
Vineri, 7 februarie, se împlinesc 15 ani de apariție neîntreruptă a „Ziarului Lumina” al Patriarhiei Române, primul cotidian creştin din România. În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a
Au trecut 101 ani de la împlinirea Marii Uniri, iar întreaga comunitate clujeană intitulată, conform tradiției, Alma Mater Napocensis se află la ceas de sărbătoare. Universitatea „Babeș-Bolyai” împlinește
„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea. A devenit călugăr de tânăr la Mănăstirea Cozia. După câţiva ani, a mers în pustnicie. Şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit


