Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Evocarea părintelui Petru Gh. Savin

Evocarea părintelui Petru Gh. Savin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 19 Martie 2015

Părintele Petru Gh. Savin, fratele renumitului profesor Ioan Gh. Savin, a fost evocat miercuri, 18 martie, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la hirotonie, în cadrul conferinţei „Tămăduirea Ciumei Roşii, misiune interzisă de ateism“, la Biserica „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Capitală. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon“.

În cadrul conferinţei, ing. Ioan Lovin a prezentat câteva amintiri despre părintele Petre Gh. Savin, pe care l-a cunoscut în copilărie, în perioada 1945-1946, când ajuta ca „băiat de altar“ la biserică. „Părintele Savin era un om deosebit de vesel şi prietenos, mereu zâmbitor, sfătuitor şi apropiat de enoriaşi. Era un preot iubit, ţinea predici frumoase, pilduitoare şi pe înţelesul tuturor“, a mărturisit ing. Ioan Lovin. În continuare, pr. Bogdan-Aurel Teleanu, în calitate de coordonator al Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon“, a reamintit celor prezenţi faptul că pr. Petru Gh. Savin este cel care s-a ocupat pentru prima dată de organizarea Serviciului pentru tineret, din cadrul Comitetului parohial la Biserica „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc. „Acest preot considerăm că a fost şi vizionar. De ce? El este cel care a iniţiat un departament pentru tineri chiar aşa intitulat: «Ateneul Sfântului Pantelimon», şi trasa un program publicat în primul număr al periodicului «Ateneul Sfântului Pantelimon», un program care observăm că astăzi coincide întru totul cu ceea ce desfăşurăm noi la această parohie. Descoperirea este relativ recentă, nu ştiam de ea, dar se suprapune perfect peste nevoile societăţii şi ale Bisericii noastre, care vizează activitatea cu tineretul“, a spus pr. Bogdan-Aurel Teleanu. Cei prezenţi au primit câte un număr omagial al periodicului parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon“ şi câte o broşură cu titlul „Şcoala călugăriei“, semnată de pr. dr. Bogdan-Aurel Teleanu.

La final, în sala de conferinţă a Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ a fost proiectat filmul „Poarta Albă“, în regia lui Nicolae Mărgineanu. În discuţiile prilejuite de proiecţia filmului, regizorul Nicolae Mărgineanu s-a arătat interesat să afle cât mai multe mărturii despre preoţii Bisericii „Sfântul Pantelimon“, care, alături de părintele Petru Gh. Savin, au fost privaţi de libertate de către regimul comunist din România, în special de cei care, aşa cum a fost cazul părintelui Ioan Pâslaru, au suferit alături de părintele Arsenie Boca la Poarta Albă. Părintele Nicolae Bordaşiu, invitat la dezbatere, a apreciat calitatea filmului „Poarta Albă“, care i-a produs o vie emoţie, amintindu-i momentele în care el însuşi, asemenea tatălui regizorului Nicolae Mărgineanu, a fost privat de libertate în vremurile de cruntă manifestare a Ciumei Roşii.