Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Expoziția „Bănățenii în Marele Război - Frontul de acasă”, dedicată Centenarului Marii Uniri

Expoziția „Bănățenii în Marele Război - Frontul de acasă”, dedicată Centenarului Marii Uniri

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 23 Aprilie 2018

La Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică din Lugoj, seria proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri continuă cu vernisajul expoziţiei intitulate „Bănățenii în Marele Război - Frontul de acasă”. Manifestarea este inedită prin prisma obiectelor şi documentelor extrem de valoroase ce vor putea fi admirate pentru prima dată în Lugoj, ­exponatele aparţinând prof. ­Gheorghe Rancu Bodrog, un colecţionar particular renumit al Banatului.

Reprezentând o însemnătate istorică deosebită, colecţia pe care a început să o adune încă din anul 1966 (jurnale de război, peste 700 de fotografii de pe front, corespondenţa militarilor de pe front şi din lagărele de prizonieri, obiecte care au aparţinut combatanţilor etc.) este foarte apreciată, fiind expusă de-a lungul anilor în numeroase muzee din ţară şi străinătate, cum ar fi: Muzeul din Timişoara, Caransebeş, Arad, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, la Uzdin şi la Bor în Serbia, la Trieste în Italia etc.

În ideea de a arăta publicului lugojean și nu numai instrumentarul practic şi simbolic al Primului Război Mondial, vizitatorii vor putea descoperi, în vitrinele expoziţionale, documente oficiale și private, medalii, brevete, obiecte tridimensionale originale, reviste, publicaţii, precum și fotografii de epocă de pe front înfăţişând soldaţi bănăţeni, dar şi familiile acestora, rămase să facă faţă frontului de acasă.

Expoziția „Bănățenii în Marele Război - Frontul de acasă” își propune să redea o imagine panoramică a Banatului și a realităților sale din timpul Primului Război Mondial. Astfel, sunt prezentate subiecte mai puțin abordate până acum, precum suferințele populației civile, destinul prizonierilor bănăţeni căzuți în captivitate rusească, ilustrat de emoţionantele cărţi poştale de pe front prezente în expoziţie, viața cotidiană din tranșee, etalată în jurnalele de front expuse, cufărul militar cu obiecte personale ale soldaţilor, arme şi echipamente ­militare din timpul Marelui Război.

Expuse în premieră la Lugoj, adunate şi păstrate cu grijă de prof. Gheorghe Rancu Bodrog, obiectele acestei minunate şi unice colecţii vor putea fi admirate la Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Lugoj, până pe data de 9 mai 2018, de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00.