Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Editorial Fericiţi făcătorii de pace!

Fericiţi făcătorii de pace!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Bogdan-Aurel Teleanu - 19 Noiembrie 2014

„Toată lumea judecă demn de ură pe cel care violează pa­cea şi, în acelaşi timp, cei care violează pacea nu vor să fie consideraţi perturbatori, ci din contră, ei vor să trea­că drept oameni care o caută“, observa pedagogul ceh Co­menius. Oare cum şi când ar putea fi înlăturată cauza ve­chii rivalităţi ivite în teologia şi filosofia Evului Mediu care pare a mai tulbura încă pacea socială, stând la baza cri­zei valorilor din societatea contemporană? Această cri­ză a condus, printre altele, şi la necesitatea unei reforme în educaţie. În această dezbatere, un aspect interesant le­gat de locul religiei în programa şcolilor publice îl constituie preocuparea pentru valorile morale şi sociale care tre­bu­ie întipărite în mintea şi sufletul copiilor. Celor care sus­ţin progresul cu orice preţ, acuzând pregătirea rudi­men­­tară a preoţilor care ar ţine în ignoranţă masele, li se poa­te reproşa în egală măsură faptul că la originile crizei va­­lorilor se află de fapt tocmai obsesia ştiinţificităţii lor. Din păcate, este foarte greu ca mândria ştiinţificităţii celor ca­re caută cu orice preţ înnobilarea prin cultură să p­ă­leas­că în faţa eşecului unor domenii ştiinţifice care nu au făcut alt­ceva decât să prelungească în mod chinuitor drumul că­tre moarte, după cum afirma profesorul Ezekiel Emanuel, di­rectorul Departamentului de Studii Biotehnice din ca­drul Institutului Naţional de Sănătate din Statele Unite ale Americii.

După cum se ştie, când o valoare tinde să înlocuiască al­­te valori se produce un conflict axiologic care, în func­­ţie de gravitatea sa, conduce la ofense particulare, noi for­­me de dictatură şi chiar războaie mondiale. Aşa se în­tâm­plă când ştiinţa şi morala tind să înlocuiască religia sau când religia tinde să înlocuiască politica, ca în Ori­en­tul Mij­lo­ciu. Atunci când omul resimte efectele acestui con­flict a­xi­o­­logic, tot ceea ce are de făcut este să încerce o re­cuperare a de­calajului dintre cunoaşterea mistică şi cea ra­ţională. Po­tri­vit acestei soluţii oferite de Biserica Orto­do­xă, sănătatea ra­ţiunii depinde, de fapt, de sănătatea sufle­tului.

Pentru a nu cădea pradă ispitei aceleiaşi mândrii de ca­re suferă ştiinţificitatea, se cuvine să acceptăm cu sme­renie că o bună parte din soluţiile la problemele actua­le bisericeşti trebuie să vină din trecutul istoric al Bisericii noas­tre. Spre exemplu, o astfel de folosire a trecutului drept argument pentru noile provocări pastoral-misionare bi­sericeşti ar putea scoate în evidenţă impactul major a­su­pra conştiinţei naţionale al întâlnirii dintre intelectualitate şi cler care a culminat cu închegarea grupului „Rugul A­prins“ de la Mănăstirea Antim. Acest punct culminant, ca­re reprezintă doar un episod din asumarea de către Bi­se­ri­că a misiunii sale culturale, scoate în evidenţă cât de co­mu­­nă trebuie să le fie oamenilor rugăciunea. Înţelegând că această misiune culturală a Bisericii Ortodoxe Române a îmbrăcat de fapt forma unei şcoli a rugăciunii pentru in­te­­lectuali care a funcţionat iniţial pe lângă fiecare parohie sau mănăstire, merită pus în lumină faptul că părintele Da­niil Tudor, iniţiatorul mişcării „Rugul Aprins“ de la Mă­năs­tirea Antim, intenţiona - după o mărturisire a Mi­tro­po­li­tului Antonie Plămădeală al Ardealului - să aibă ucenici ti­neri, cărora să le predea Rugăciunea lui Iisus, tineri ca­re, apoi, s-o răspândească mai departe, tainic, în întuneri­cul care se instala în România pe lungă durată.