Actualitate religioasă
Fii pelerin la sfinţirea CATEDRALEI NAŢIONALE!

Fii pelerin la sfinţirea CATEDRALEI NAŢIONALE!

23 August 2018

ZIARUL LUMINA organizează, împreună cu SECTORUL PELERINAJE al Patriarhiei Române, concursul „PELERINII LUMINII - 100 pentru CATEDRALA NAŢIONALĂ”.

Cititorii sunt invitaţi să răspundă la 10 întrebări despre Marea Unire din anul 1918 şi despre unitatea de credinţă şi de neam a poporului român. Întrebările vor fi publicate în ZIARUL LUMINA, de două ori pe lună, în perioada mai-septembrie 2018 şi vor fi însoţite de taloane de participare.

Taloanele de concurs vor fi trimise pe adresa cotidianului Patriarhiei Române până la o dată-limită, precizată la fiecare etapă.

Răspunsurile corecte se vor cumula, astfel încât în prima parte a lunii octombrie 2018 vom putea anunţa lista celor 100 de câştigători ai concursului, conform punctelor obţinute de către fiecare participant.

Premiile acordate celor 100 de pelerini: un pelerinaj la Bucureşti în perioada 24-26 noiembrie 2018, cu participare la cel mai mare eveniment naţional-bisericesc al acestui an, sfinţirea CATEDRALEI NAŢIONALE (Catedrala Mântuirii Neamului).

Următoarea întrebare va fi publicată în ZIARUL LUMINA de joi, 6 septembrie 2018.

Vă aşteptăm la concurs!

Întrebarea nr. 8:  

Numiţi celebra eroina română ce a luptat în Primul Război Mondial şi care a murit pe 22 august 1917 în Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Pentru faptele ei de vitejie a mai fost numită „Eroina de la Jiu”.

Agenda concursului:

Răspunsul la întrebarea nr. 6 este: Regina Maria.

Felicitări tuturor celor care au răspuns corect. Așteptăm în continuare scrisorile dumneavoastră.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!