100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
Sprijin pentru elevi din județul Vâlcea
Arhiepiscopia Râmnicului a oferit luna aceasta un sprijin important copiilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Astfel, la debutul anului școlar 2022-2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, 2.504 elevi din eparhie au primit rechizite școlare în valoare de 161.663 de lei.
În fiecare parohie din cele patru protopopiate ale Arhiepiscopiei Râmnicului s-au distribuit materiale necesare unui nou început de an școlar, prin implicarea directă a preoților. Scopul acestei activități este de a susține școlarizarea elevilor din categorii dezavantajate, copii aflați în situație de risc, dar și pentru a încuraja copiii capabili de performanță.
Acest proiect social este derulat în fiecare an în Arhiepiscopia Râmnicului, în luna septembrie, urmărind ajutorarea copiilor în nevoie, pentru a încuraja prezența acestora la școală, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaramnicului.ro.