Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hram la Seminarul Teologic Ortodox din București

Hram la Seminarul Teologic Ortodox din București

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Augustin Păunoiu - 26 Ianuarie 2017

Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul, hramul Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din București, a adunat nu doar elevi și profesori care-l au îndrumător și protector, ci și pe mulți dintre credincioșii Capitalei, veniți să-l cinstească pe acest dascăl al Bisericii și sfânt ierarh. La slujba hramului, care a avut loc în biserica Mănăstirii Radu-Vodă, au participat și autorități din cadrul Primăriei Sectorului 4 și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Praznicul a debutat cu Vecernia oficiată de un sobor de preoți și diaconi, protos fiind părintele Mihai Aurel, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La sfârșit, elevul Alexandru ­Năstase din clasa a XII-a a ținut un scurt panegiric: „Pomenirea sfinților și rugăciunile pe care Biserica le face în cinstea lor sunt popasuri duhovnicești în care sufletul nostru se apropie de Dumnezeu. Sărbătorile închinate sfin­ților pot fi asemănate cu izvoarele lângă care poposim cu bucurie și ne înviorăm, prin cunoaș­te­­rea credinței și evlaviei lor.

Sfinții sunt acele persoane care au urcat necontenit treptele desăvârșirii. Ei au fost asemenea nouă, viețuind în acest trup supus durerilor și ispitelor, dar au lăsat să strălucească în viața lor harul lui Dumnezeu. (...) Să ne străduim să urmăm vieții și faptelor Sfântului Grigorie, care a luptat până la sfârșit, ținând seamă de cuvintele Mântuitorului, Care spune: «Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!» (Ioan 16, 33), și să îl lăudăm împreună cu cetele îngerilor, zicând: «Bucură-te, al eresurilor surpător; Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor; Bucură-te, al credinței apărător; Bucură-te, al tuturor cald folositor; Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!»”

A doua zi, în predica la finalul Sfintei Liturghii, părintele David Pestroiu, consilier al Arhiepiscopiei Bucureștilor în cadrul Sectorului „Învăţământ şi Activităţi cu tineretul”, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a făcut un portret spiritual patronului Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din București: „Sfântul Grigorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, este ocrotitorul teologilor, pentru că el însuși s-a învrednicit să poarte acest supranume și să fie chemat de toți cei ce i se roagă cu credință cu apelativul «Teologul», adică vorbitorul despre Dumnezeu. El însuși a fost un strălucit învățat care a reușit în opera sa să cuprindă cele mai adânci dintre tainele creștinătății, mai cu seamă a Preasfintei Treimi, pe care a apărat-o în fața atacurilor eresurilor de tot felul apărute după Primul Sinod Ecumenic.

Sfântul Grigorie de Nazianz a fost în acest sens un continuator al Sfântului Atanasie cel Mare, iar în planul devenirii duhov­nicești, un urmaș al Părinților ­pustiei care prin pilda vieții lor au reușit să înfrumusețeze trăirea personală în asceză și rugăciune desăvârșită.

Sfântul Grigorie Teologul ne spune, exemplificând cu viața sa, că nu este posibilă o teologie autentică în absența trăirii proprii a acesteia. Nu poți învăța pe nimeni, oricât de profunde ar fi cugetările tale, dacă nu aplici în faptă ceea ce mărturisești în cuvânt sau în scris”.

Adresându-se tinerilor semina­riști bucureșteni, părintele Pestroiu i-a îndemnat să prețuiască lucrarea sfântă a Părinților Bisericii, să citească operele acestor iluștri dascăli în ale teologiei: „E nevoie ca voi, păstorii Bisericii de mâine, să faceți față tuturor provocărilor care vă stau înainte. Numai prin dobândirea temeinică a unor cunoștințe din domenii cât mai diverse veți reuși în pasto­rație. La rândul vostru, veți oferi tinerilor posibilitatea de a se forma în spiritul misiunii ortodoxe, în spiritul apărării valorilor noastre creștine tradiționale și promovării etosului ortodox românesc. De aceea Biserica ne pune înainte chipul luminos al sfinților cum este și cel de astăzi, Sfântul Grigorie Teologul, pentru a urma exemplul lor”.

Ca delegat al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, părintele consilier David Pestroiu a transmis binecuvântarea Preafericirii Sale corpului profesoral, elevilor și tuturor ostenitorilor Seminarului Teologic din București, precum și felicitări pentru activitatea desfășurată până în prezent, atât în cadrul concursurilor școlare cât și în ceea ce privește promovabilitatea la examenele națio­nale. La acestea a răspuns cu un cuvânt de mulțumire directorul Seminarului Teologic, părintele Marian Colțan.