Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” - Memorialul Gherla, județul Cluj

Hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” - Memorialul Gherla, județul Cluj

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Oana Rusu - 08 Martie 2019

Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” - Memorialul Gherla, județul Cluj, are hram pe 9 martie, zi dedicată memoriei foștilor deținuți politici anticomuniști. În cadrul Zilelor Memorialului Gherla sunt incluse mai multe manifestări dedicate hramului, între acestea fiind și Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Pentru vineri, 8 martie, organizatorii anunță că doresc să „ofere un sens nou unei sărbători cu origini comuniste: Ziua Femeii”. Astfel, la Cluj-Napoca, la Muzeul Etnografic, de la ora 18.00, va avea loc con­ferința: „Flori în zeghe – Femei în închisorile comuniste”, la care participă ca invitate Doina Jela – publicistă, autoare a mai multor cărți în domeniu – și Niculina Moica, fostă deținută politic, conform părintelui Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” – Memorialul Gherla.

„Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită să luați parte vineri, 8 martie, de la ora 18.00, la conferința «Flori în zeghe – Femei în închisorile comuniste», care propune, împreună cu publicista Doina Jela și fosta deținută politic Niculina Moica, o temă de reflecție și rememorare a destinelor contorsionate de prigoana îndreptată împotriva «dușmanelor de clasă»: «Un altfel de Zi a Femeii, din închisoare»”, conform Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Sâmbătă, 9 martie, de Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și, totodată, Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști, continuă prăznuirea prin slujirea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, pe Dealul Cărămidăriei, lângă „Cimitirul cu cruci” din orașul Gherla. Liturghia va începe la ora 09.30 și se va încheia cu un Parastas de pomenire a celor ce au suferit la Gherla și în celelalte închisori din țară. În fruntea soborului se va afla Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, iar între părinții slujitori va fi și părintele Gavriil Burzo, fost deținut politic, care a fost închis la Gherla, conform pr.  Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla.

Duminică, 10 martie va avea loc un concert de muzică străveche, în interpretarea lui Nicolae Pițiș, rapsod popular din Țara Lăpușului, care a primit titlul onorific de „Tezaur Uman Viu” din partea Munisterului Culturii, al cărui tată a suferit la Gherla, și a Mariei-Casandra Hauși, câștigătoare a Trofeului „Maria Tănase”. Concertul, intitulat „Văz Duh”, se va desfășura la Escape Events, în Gherla, de la ora 18.00. Intrarea este, liberă, conform pr. Grigore Benea.

Mănăstire la locul gropilor comune

Anul trecut, pe 9 marte a fost sărbătorit primul hram al noului locaș de cult de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla.

„Această mănăstire memorial cu hramul «Sfinții 40 de mucenici de la Gherla» se ridică tocmai pentru a puncta acest loc unde în vremurile acelea triste au fost îngropați, poate fără slujbă bisericească, fără cuvenita cinstire pe care trebuie să o dăm fiecăruia atunci când este așezat la locul de veșnică odihnă. Oameni verticali care merg cu mărturisirea până la capăt sunt mai puțini. În general suntem oameni slabi, facem cât putem. Dar, Îl auzim pe Domnul Hristos, Care zice în Evanghelia după Matei: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri»”, a spus Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei, cu ocazia primului hram.

Pentru că anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a inițiat la Gherla, unul din epicentrele suferinței din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei, loc cu gropi comune în care au fost aruncați deținuți morți în penitenciar în perioada comunistă, memorial în care jertfa lor și suferința lor să fie pusă în valoare. A fost înființată, totodată, și o mănăstire care să aibă grijă de acest memorial, Mănăstirea „Sfinții 40 de mucenici” - Memorialul Gherla, conform pr. Grigorie Benea.

În acest loc „își dorm somnul de veci, martirii neamului nostru, ei au fost cei care au inspirat atât pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cât și pe părintele Grigorie, starețul acestei mănăstiri, în a realiza Memorialul Gherla”, a spus, la primul hram al așeză­mânului, arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Apel pentru sprijinirea lucrărilor la Gherla

De asemenea, anul trecut, a fost lansat și un apel pentru sprijinirea noului locaș de cult și a memorialului: „Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima ora­șului. Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării. Pentru a umple acest gol, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În acest sens a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat totodată Mănăstirea «Sfinții 40 de Mucenici», care să cuprindă Ansamblul Memorial. Construită pe Dealul Cărămidăriei din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune, unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar –, Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expo­zițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului nostru recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, avem nevoie de sprijinul tău! Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru cre­dința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc! Fii ctitor al Memorialului Gherla! Poți contribui la: Asociația Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108155220740001, Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici – Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108156262520001, Strada Cărămizii nr. 2, 405300 Gherla”.