Moldova
Hramul Schitului „Sfânta Olga“ din „Poiana Maicii Domnului“

Hramul Schitului „Sfânta Olga“ din „Poiana Maicii Domnului“

13 Iulie 2018

Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat miercuri, 11 iulie, Sfânta Liturghie la hramul Schitului „Sfânta Olga” din „Poiana Maicii Domnului”. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din mai multe părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului.

În ziua de prăznuire a Sfintei Olga, Împărăteasa Rusiei, miercuri, 11 iulie 2018, schitul băcăuan situat în „Poiana Maicii Domnului” din Izvoru Berheciului, aşa cum a fost denumit acest loc mirific de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi-a sărbătorit ocrotitoarea. Preoţii, diaconii şi credincioşii prezenţi din mai multe părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de către Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a prezentat viaţa bineplăcută lui Dumnezeu a Sfintei Împărătese Olga, ce a ajuns să fie numărată nu numai între împărătesele pământeşti, ci şi între împărătesele cereşti. Preasfinţia Sa a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze credinţa şi viaţa duhovnicească pe care Sfânta Împărăteasă le-a petrecut pe pământ, „slăvind pe Dumnezeu mai ales în Biserică, după ce a primit Taina Sfântului Botez”.

Aşezământul monahal cu hramurile „Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei” şi „Sfântul Daniil Sihastrul” din localitatea Izvoru Berheciului, judeţul Bacău, a fost înfiinţat în anul 2009, odată cu stabilirea în acest „colţ de rai” a maicii Modesta Bujor şi cu ridicarea unui mic paraclis, iniţial metoc al Mănăstirii „Buna Vestire” din Tisa Silvestri. Din anul 2011 au fost demarate lucrări de construcţie pentru un locaş de cult din lemn, sfinţit la data de 20 septembrie 2012. Din iulie 2014 metocul de la Izvoru Berheciului a primit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, titulatura de schit.

(Pr. Flavius Balaban, C. Ciofu)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!