Ieromonahul Iov Volănescu de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă (III)

Acţiunile provocatoare la adresa părintelui Iov se precipită, culminând cu arestarea lui la 22 aprilie 1959, împreună cu ucenicul său, Irineu Lupei. Este lipit grupului de monahii de la Mănăstirea Gai, maicile Patricia Codău şi Maria Izdrăilă. Este anchetat în condiţii dure, sub acuzaţia de activitate legionară în Mănăstirea Bodrog. În fapt, era o insinuare a Securităţii asupra activităţii duhovniceşti depuse de părintele Iov. În această perioadă de încercări nu abdică de la crezul său monahal. Relevante în acest sens sunt notele informative date de sursa Securităţii, care s-a aflat în aceeaşi celulă cu părintele Iov. În celulă, părintele Iov ar fi spus că „un regim care este lipsit de religie şi credinţă nu poate rezista şi nu se poate consolida. [...] Regimul actual duce o campanie pentru distrugerea religiei şi arestează pe cei mai buni preoţi, pe care îi condamnă la câte 15-20 de ani, căutând astfel să abată poporul de la credinţă”.

Informatorul spunea despre părintele Iov că „aproape tot timpul se roagă şi face rugăciuni, spunându-mi să-l iert că nu poate să discute cu mine, deoarece este în post”. Despre el informatorul mai spunea că, „în timpul când nu se roagă, stă foarte gânditor şi e frământat, iar în ziua de 1 mai a plâns şi apoi a spus că nu ştie dacă va mai ajunge să vadă mănăstirea, pentru că presimte că are mult de stat aici pentru cercetări, iar după asta poate va mai primi şi câţiva ani de închisoare”.

În anchetă a fost acuzat că i-ar fi încurajat pe credincioşi să nu muncească de sărbători, pentru săvârşirea slujbelor dedicate celor din închisori, că ar fi ţinut predici cu subînţeles şi, desigur, potrivit şablonului ordonat de partid, ar fi comentat „duşmănos” evenimentele internaţionale consemnate în ziarul „Scânteia”. De asemenea, câteva manuscrise găsite la percheziţia din chilie au devenit corpuri delicte, deoarece conţineau însemnări despre „probleme de educaţie mistico-religioasă privind atragerea tineretului la viaţa religioasă”. Interogat asupra acestor însemnări, părintele Iov a afirmat că le avea „cu scopul de a mă folosi, când urma să vorbesc tineretului, prin predici sau slujbe consacrate tineretului”. De aici nu a mai fost decât un pas ca securiştii să-l acuze pe părintele Iov că a făcut educaţie legionară cu tineretul, precum în cazul ucenicului său, Irineu Lupei. La această acuzaţie, părintele a răspuns: „Fiind un element tânăr, am căutat să-i imprim călugărului Lupei Ioan o conduită religioasă-călugărească deosebită, prin aceea că am căutat să-l povăţuiesc să trăiască o viaţă călugărească ascetă, ce era similară cu cea a primilor călugări. Ascetismul interzicea călugărului să consume carne, implica posturi dese, privegheri, adică rugăciuni în timp de noapte şi rugăciuni, în general, mai accentuate decât făceau, de obicei, ceilalţi călugări”. A urmat condamnarea. Prin Sentinţa nr. 532 din 22 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov a primit o condamnare de 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut închisorile de la Timişoara (septembrie 1959), Arad (octombrie 1959 şi 1960) şi Aiud (februarie 1960). La Aiud a refuzat să se înregimenteze în „munca cultural-educativă”, adică reeducarea coordonată de colonelul Gheorghe Crăciun. Pentru atitudini religioase („a cântat în cameră cântece bisericeşti”), în nenumărate rânduri părintele Iov a cunoscut izolatorul.
La 28 iulie 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud. A fost reabilitat canonic şi la 1 octombrie 1964 numit slujitor la Parohia Agrişul Mic, judeţul Arad. Aici a reuşit să-i mobilizeze pe credincioşi să renoveze biserica parohială, cu pictură şi mobilier, apoi să finalizeze bisericile din localităţile împrejmuitoare, Botfei şi Comăneşti. Prin predică îi chema pe credincioşi să frecventeze biserica, iar copiilor le oferea cadouri, pentru a-i convinge să vină la orele de catehizare. În această perioadă, părintele Iov a trimis scrisori către Radioteleviziunea Română, prin care spunea că „Biserica este constrânsă în activitatea ei”, că „poporului român îi este siluită conştiinţa”, cerând emisiuni religioase. Din aceste motive, părintele Iov cunoaşte mai multe percheziţii şi avertizări de la Securitate. Pentru a-i diminua activitatea misionară, autorităţile comuniste îl demit din postul de preot. Se găseşte soluţia trimiterii lui ca duhovnic la azilul de călugări de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte. Aici, îşi continuă activitatea duhovnicească, dar şi pe cea protestatară, considerând că presa, radioul şi televiziunea reprezintă mijloace de contaminare ateistă, având ca ţintă mai ales tineretul. Trimite diverse scrisori de protest la „Contemporanul” şi „Scânteia”, prin care, potrivit Securităţii, „defăimează programul PCR, pe care îl caracterizează ca pe o fenomenală combinaţie haotică de idei absurde”. Din aceste motive, la 12 septembrie 1975 este arestat de Securitate. Este acuzat de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. În timpul anchetei este reluat trecutul părintelui Iov, desigur cel din monahism fiind văzut în cheie ideologică. Prin Sentinţa nr. 773 din 26 august 1975 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Iov este condamnat la 6 ani de închisoare corecţională. Cunoaşte închisoarea de la Mărgineni (16 octombrie 1975), apoi este internat în Spitalul nr. 9 din Bucureşti (27 octombrie 1975). La 19 ianuarie 1976, părintele Iov trece la cele veşnice, decesul fiind înregistrat la Sfatul Popular din comuna Jilava. Se pare că decesul a fost provocat printr-o împuşcare în ceafă.