Patristica
Ierurgiile şi roadele lor

Ierurgiile şi roadele lor

Asist. Nicuşor Beldiman, 02 Noiembrie 2012

Întemeindu-se pe lucrarea sfinţitoare a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, ca şi pe practica înrădăcinată adânc în viaţa creştină, Biserica Ortodoxă binecuvântează prin ierurgii toate momentele din viaţa omului, binecuvântează tot ce firea pune la îndemâna omului: holdele, livezile şi lanurile, mâncărurile, apele, casele şi pe cei ce locuiesc în ele, animalele, precum şi tot ce vine în atingere cu omul, după folosul şi trebuinţa fiecăruia. De asemenea, binecuvântează începutul şi sfârşitul fiecărei munci, precum şi împrejurările cele mai de seamă din viaţa noastră, atât pe cele de bucurie, cât şi pe cele de întristare: naştere, căsătorie, moarte.

1. Pregătirea aperceptivă.

Păcatul primordial a adus dezordinea, suferinţa şi nefericirea nu numai în viaţa omului, ci a stricat frumuseţea şi armonia dintru început a firii înconjurătoare dinainte de cădere, când toate câte făcuse Dumnezeu "erau bune foarte" (Facere 1, 31). Urmările păcatului strămoşesc asupra firii zidite au făcut-o să aştepte şi să dorească şi ea izbăvirea din stricăciune, ca şi omul, precum spune Sfântul Apostol Pavel: "Toată făp-tura împreună suspină şi are dureri împreună până acum" (Romani 8, 22). Soarta naturii este strâns legată de cea a omului. Coruptă din pricina acestuia, ea îşi aşteaptă tămăduirea şi res-tabilirea tot prin om. Sfinţind firea omenească pe care a purtat-o, Mântuitorul a dat Sfinţilor A-postoli puterea de a sfinţi natura şi de a o sustrage de sub influenţa celui rău. De aceea, Biserica a rânduit, alături de Sfintele Taine, şi ierurgiile, ca mijloace harice pentru binecuvântarea, sfinţirea şi exorcizarea omului credincios şi a întregii firi în care el trăieşte.

2. Anunţarea temei.

În cele ce urmează, vom prezenta câteva din învăţăturile de bază cu privire la ierurgii.

3. Tratarea.

Cuvântul "ierurgie" vine din grecescul ιερονργια (compus din ιερδν = sfânt + εργν = lucrare) şi înseamnă lucrare sfântă. Ele se mai numesc şi euhologii sau binecuvântări, iar în Biserica Romano-Catolică, sacramentalii. În sens clasic, ierurgia însemnă jertfă, aducerea unei jertfe, sau îndeplinirea unei ceremonii religioase. În creştinism, ierurgiile sunt slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, a naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului.

Temeiuri scripturistice. Ierurgiile sunt tot atât de vechi ca şi Biserica. Mântuitorul Hristos a binecuvântat apa la botez, atunci când i-a învăţat pe Apostoli cum să boteze (cf. Ioan 3, 22,26; 4, 2), a binecuvântat copiii (cf. Matei 19, 15), a alungat demonii, i-a tămăduit pe cei bolnavi, a potolit furtuna pe mare, a binecuvântat pâinile şi peştii (cf. Matei 14, 9) şi a poruncit Apostolilor să binecuvânteze casele (cf. Matei 10, 12; Luca 6, 13). Însă temeiul principal pentru săvârşirea ierurgiilor este cuvântul Sfântului Apostol Pavel adresat lui Timotei: "Pentru că toată făptura lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulţumire, căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciuni" (I Timotei 4, 4-5).

Temeiuri patristice. Despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc unii dintre Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, cum sunt: Sfântul Iustin Martirul, Tertulian sau Sfântul Vasile cel Mare. Rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei, a untdelemnului, a fructelor, sfeştanii pentru ploaie găsim chiar în cele mai vechi rânduieli bisericeşti care ni s-au transmis, precum Constituţiile Sfinţilor Apostoli (sec. III-IV) şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis din Egipt (secolul IV). Ca lu-crări dumnezeieşti care posedă o putere sacramentală, ierurgiile întreţin şi sporesc viaţa în Hristos, începută prin Taine, sau "viaţa de har". Prin ele, prin materiile pământului şi cuvintele de invocare, harul Sfântului Duh se revarsă fără înceta-re peste om şi peste lume.

Obiecţii referitoare la ierurgii. Din neştiinţă, unii creştini nu sunt de acord cu acestea, susţinând că sunt simple invenţii ale preoţilor. Este adevărat că rugăciunile, binecuvântările sau slujbele, în general, reprezintă o creaţie a Bisericii. Însă acest lucru nu este ceva rău, deoarece "toată făptura se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune" (I Timotei 4, 5). Nu sunt numai o simplă creaţie a Bisericii, deoarece unele îşi au originea în Vechiul Testament, iar altele sunt continuări ale lucrării sfinţitoare a Mântuitorului Hristos, transmise Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor acestora, episcopii şi preoţii.

Scopul ierurgiilor este doxologic şi soteriologic:

a) adorarea şi preamărirea lui Dumnezeu;

b) curăţirea omului de întinăciunea păcatelor, în vederea sfinţirii progresive şi a desăvârşirii;

c) dezlegarea şi eliberarea naturii înconjurătoare de sub blestemul păcatului şi de sub influenţa demonilor.

În această viziune, în care în-treaga creaţie este cuprinsă în lumina rugăciunilor noastre, făpturile nu mai sunt socotite potrivnice omului, ci ele sunt ajutoare şi trepte reale, care conduc progresul duhovnicesc creştin până la îndumnezeire.

După efectele lor, ierurgiile sunt:

a) exorcisme - rugăciuni de izgonire a demonilor şi a oricărei înrâuriri a celui rău;

b) curăţiri şi dezlegări;

c) binecuvântări - rugăciuni de cerere a ajutorului dumnezeiesc;

d) sfinţiri - binecuvântări mai solemne, prin care persoane sau lucruri sunt scoase din uzul comun, pentru a se folosi în scopuri sfinte.

4. Recapitulăm ideile principale prin câteva întrebări: "Ce sunt ierurgiile?", "Care este scopul lor?", "Unde şi când se săvârşesc?", "De câte feluri sunt?" etc.

5. Asocierea.

Ca şi Sfintele Taine, ierurgiile se administrează credincioşilor prin actul direct al preotului asupra persoanei, respectiv asupra creaturii. Şi unele, şi altele se exprimă şi se împărtăşesc prin elemente materiale, sfinţite în scopul transmiterii harului. Multe ierurgii sunt pregătitoare şi anticipează Sfintele Taine, pentru că prin ele se sfinţesc elementele materiale care vor deveni purtătoare ale harului Sfintelor Taine.

6. Generalizarea.

Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra omului, ci şi asupra întregii creaţii, scoţând-o de sub blestem şi sfinţind-o. Natura neînsu-fleţită, care, în urma căderii în păcat, ajunsese în dezarmonie cu omul, redevine un mediu prielnic pentru traiul şi mântuirea acestuia. De aceea, s-a vorbit despre sensul sau caracterul (pan)cosmic al rugăciunilor ortodoxe, datorită cărora "sfera de influenţă a rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana umană şi tinde să îmbrăţişeze întreaga lume creată" (pr. prof. dr. Ene Branişte).

Ierurgiile sunt nelipsite din viaţa enoriaşilor, însoţind pe cre-dincios şi mijloacele sale de existenţă, de la naştere până la moarte şi după aceasta. Ele reprezintă o cateheză vie şi un mijloc pastoral-misionar necesar pentru fiecare în parte, pentru familie, rude, prieteni, pentru întreaga parohie. Totodată, trebuie să facem deosebire între ierurgii, care sfinţesc pe om şi natura înconjurătoare prin harul sfinţitor, şi superstiţii, care sunt practicate uneori în legătură cu acestea. Lucrarea sfinţitoare a Bisericii asupra naturii înconjurătoare se exercită cu un scop bine precizat: transfigurarea acesteia, anticipând şi prevestind făptura cea nouă sau acel "cer şi pământ nou" (Apocalipsă 21, 1). Practicile superstiţioase nu au nimic în comun cu ierurgiile Bisericii, ci sunt doar manifestări străine de dreapta credinţă şi care încearcă să se plieze pe trunchiul evlaviei creştine.

Bibliografie:

*** Îndrumări Misionare, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986; Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Specială, E.I.B.M.B.O.R., 1985; Pr. conf. dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Edit. "Reîntregirea", Alba Iulia, 2000; Protos. Grigore Băbuş, Ierurgiile ca mijloc şi prilej de pastoraţie, în "S.T.", Anul VI (1954), nr. 9-10, pp. 530-553; Pr. prof. dr. Liviu Streza, Sfintele Taine şi ierurgiile în viaţa Bisericii şi credincioşilor, în "R.T.", Anul III (1993), nr. 3, pp. 3-9; Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Rolul catehetic-misionar al ierurgiilor, în "S.T.", Anul XXXVIII (1986), nr. 5, pp. 114-125.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!