Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Instalare de preot în Parohia Arad-Grădiște

Instalare de preot în Parohia Arad-Grădiște

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 16 Noiembrie 2016

În Duminica a 25-a după Ru­s­alii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit slujba Vecerniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi dia­coni, în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Parohia Arad-Gră­dişte, Protopo­piatul Arad. Din sobor, pe lângă părinţii consilieri de la Centrul eparhial, au făcut parte părintele arhim. Ilarion Tăucean, stareţul Mănăstirii Fe­redeu, părintele Andrei Danciu, parohul Bisericii Or­to­doxe Româ­ne „Sfântul Arhan­ghel Mihail şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Praga, Cehia, şi alţi preoţi. Evenimentul a fost prilejuit de instalarea noului preot paroh în persoana părintelui Mihai-Octavian Blaj, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, în urma pensionării părintelui Viorel Mierluşcă, care a slujit mai bine de 37 de ani în această comunitate.

La această zi de bucurie a co­munităţii parohiale a participat şi un grup de credincioşi din Co­văsânţ, fosta parohie a părintelui Octavian Blaj, în care a slujit apro­ximativ 13 ani. În această parohie, părintele Octavian Blaj, pe lângă munca depusă cu multă dăruire la Centrul eparhial, a desfăşurat o bogată activitate culturală şi misionar-pastorală, cunoscută la nivel naţional şi nu numai. Dintre proiectele desfăşu­rate am menţio­na organizarea „Festivalul Româ­nilor de Pretutindeni”, ajuns la cea de-a VII-a ediţie; „Festivalul minorităţilor din Arad”, ediţia a III-a; a înfiinţat Muzeul parohiei; Centrul de tineret de la casa paro­hială; tabă­ra ortodoxă de păstrare şi conservare a tradiţiilor româ­neşti; Aşezământul social „Acope­ră­­mân­tul Maicii Domnului” şi alte activităţi.
Cu acest prilej, la sfârşitul sfin­tei slujbe, chiriarhul arădean a rostit un cuvânt părintesc ce l-a intitulat „Puţinul ca mult”, refe­rindu-se la cei doi dinari lăsaţi de samarineanul milostiv la casa de oaspeţi pentru întreţinerea spre vindecare a celui salvat după că­derea între tâlhari, ca simbol al pluralităţii ce poate fi multiplicat. După aceasta a mulţumit fostului preot paroh, Viorel Mier­luşcă, pentru bogata activitate desfă­şu­rată în această parohie şi l-a pre­zentat credincioşilor pe noul preot paroh, subliniind că acesta, fiind şi consilier economic la Centrul eparhial, are şi price­perea de a spori zestrea materială şi spiri­tuală a parohiei pentru care, aşa cum se vede, sunt an­gajaţi toţi credin­cioşii.

La final, din încredinţarea Înalt­­preasfinţitului Părinte Ti­motei, părintele Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, i-a înmânat noului paroh Evanghelia, Sfânta Cruce şi cheia bisericii, pentru a-i aminti părintelui Octavian Blaj chemarea de a sluji ca învăţător al Cuvântului dumnezeiesc, apoi ca săvârşitor al Sfintelor Taine şi ca duhovnic şi îndrumător al sufletelor spre calea mântuirii, în noua parohie încredinţată.