Biserică şi societate
Inteligenţă cu dificultate de învăţare

Inteligenţă cu dificultate de învăţare

Andreea Hefco, 21 Mai 2013

Ştiţi ce au în comun Einstein, Edison, Leonardo da Vinci, Rodin, Disney, Churchill, Picasso sau Anthony Hopkins? Toţi sunt dislexici. Dislexia este o dificultate de învăţare, citire şi scriere. Cuvântul „dislexie“ provine din limba greacă şi înseamnă „dificultate în ceea ce priveşte cuvintele“.

Având o cauză neurologică şi genetică, dislexia poate fi explicată prin faptul că informaţia e procesată în altă zonă a creierului decât la persoanele normale. Mulţi consideră că dislexia este o boală mentală ce afectează capacitatea intelectuală. Total eronat, având în vedere că persoanele dislexice au un IQ peste medie. Fiind persoane foarte inteligente, de multe ori găsesc metode proprii pentru a trece de barierele cu care se confruntă. De exemplu, citesc cuvintele de la dreapta la stânga, iar apoi le inversează locul, fenomen cunoscut ca „scrierea în oglindă“. Dislexicii sunt persoane extrem de intuitive şi creative, care se bazează pe învăţarea vizuală, multidimensională, asemenea celor cu autism. Deoarece gândesc în imagini, au probleme în ceea ce priveşte simbolurile de orice fel, precum literele, cifrele sau cuvintele scrise. Gândirea vizuală reprezintă un sistem holistic de unire a cunoştinţelor la un nivel tridimensional. Acest tip de gândire implică sinteza, intuiţia unor sisteme complexe şi raţionamentul inductiv, de la întreg la parte. Cu toate acestea, majoritatea copiilor şi adulţilor dislexici au rezultate slabe la învăţătură. Dacă diagnosticul nu e recunoscut, sunt frecvent etichetaţi ca fiind leneşi, delăsători, înceţi la minte, neatenţi. Este edificatoare descrierea unui profesor care l-a văzut pe Albert Einstein ca fiind „lent la minte, pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti“. Rodin era considerat cel mai slab elev din şcoală, iar tatăl său s-a exprimat tranşant: „Am un idiot drept fiu“. Winston Churchill a rămas repetent în clasa a VI-a şi a pierdut toate competiţiile electorale până când, la vârsta de 62 de ani, a devenit prim-ministru. Mai târziu, avea să scrie: „Nu renunţa niciodată. Nu renunţa niciodată, cu excepţia cazurilor în care o faci pe considerente de onoare sau de bun-simţ.“

„Este ca şi cum am avea nevoie de o dimensiune în plus“

Dislexicii nu pot învăţa în modul clasic, de aceea profesorii trebuie să folosească tehnici personalizate de predare, interesante, active, folosind mai multe căi senzoriale, auditivă, vizuală, tactilă.

Dar poate mai sugestivă este povestea văzută din interior de către un arhitect care trăieşte acest alt fel de a fi, numit dislexie. „Ca să vă faceţi o idee despre cum vedem lucrurile, iată o mică descriere: nu vedem litere sau simboluri, ci un desen. Este foarte dificil să scriem normal, cu un creion. Folosim mai uşor tastatura calculatorului. În şcoală desenam ideograme în loc de cuvinte sau propoziţii (de exemplu în loc de verbul «arată» desenam o mână, «panta» era o săgeată înclinată). Pentru litere sau cuvinte asociez obiecte sau îmi construiesc în minte o cameră, o casă. În cameră intru şi am canapea, măsuţa de tv, servantă cu sertare etc. În sertar este o literă sau un cuvânt. Canapeaua semnifică altceva. Ca o paralelă între modul nostru de gândire şi cel normal, este ca şi cum am avea nevoie de o dimensiune în plus. Litera A nu ne spune nimic. Dar litera A verde înseamnă ceva. Poate fi ardei iute verde.

Dacă azi ne e ceva clar, nu înseamnă că şi mâine va fi la fel.

Încercaţi ca orice proces de învăţare să fie cât mai creativ posibil. Încercaţi litere volumetrice făcute din orice: carton, spumă de frişcă, aluat. Atenţie, este foarte important să faceţi litera, apoi copilul să vă urmeze şi să facă şi el una. Sau jocurile tip Lego. În funcţie de tipul de dislexie, poate să citească şi să scrie după o vreme normal sau mai puţin normal. Nu are nici un sens să ne chinuiţi cu caligrafia sau chestii prea tehnice. Pentru noi, cuvintele dislexie şi lexiedis sunt identice. Modul în care vă mişcaţi, atitudinea voastră, ne face să ştim lucruri pe care nu am avea cum să le ştim. Impresia pe care o avem la prima vedere este 99% cea adevărată.

Ne plictisim repede. Ne este mult mai simplu să reţinem dacă facem două lucruri simultan, vorbim şi scriem în acelaşi timp. Ceea ce vouă vă distrage atenţia, nouă ne fixează amintirea.

„Nu vă enervaţi pe noi când trebuie să reţinem lucruri fără sens“

Avem o memorie excelentă de lungă durată. Cu cea de scurtă durată e mai dificil, reţinem doar lucruri esenţiale. Avem o capacitate de sinteză ridicată, dar suntem complet haotici în organizare, fie a timpului, fie a obiectelor.

Dacă intervine plictiseala şi rutina, nu avem nici o şansă ca lucrurile să evolueze. Nu reţinem pe dinafară, mecanic, mai nimic.

Pentru noi nu e uşor nimic din ceea ce vouă vi se pare uşor, de aceea nu ne repetaţi că este simplu.

Nu vă enervaţi pe noi când trebuie să reţinem lucruri fără sens, pentru că nu avem nici o vină, pur şi simplu motivaţia lipseşte.

Într-un final, trebuie să reţineţi două lucruri: procesul de învăţare trebuie să fie extrem de creativ şi dislexia nu este vindecabilă, deci nu are sens să speraţi să transformaţi copilul într-unul normal. Cu toate astea, nu trebuie să aveţi impresia că acel copil are un deficit şi nici el să nu creadă asta. Niciodată un copil dislexic nu va fi normal şi nu trebuie să suferiţi din această cauză. Este doar altfel şi de multe ori veţi fi uimiţi de ceea ce va spune sau va face.“


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!