Inteligenţa plantelor şi raţiunea umană

26 August 2007

În urmă cu aproape patru decenii, au apărut două studii interesante despre un fapt surprinzător şi mai greu de acceptat în lumea ştiinţifică. În timpul desfăşurării unor investigaţii cu privire la reacţiile emoţionale ale persoanelor suspectate de infracţiuni, s-au obţinut date care sugerau faptul că plantele au caracteristici surprinzătoare, manifestând modificări electrobiochimice ce au fost asociate unui posibil comportament adaptat. S-a spus atunci că este posibil ca plantele să simtă trăirile pe care le au oamenii şi că ar fi chiar capabile să elaboreze răspunsuri adaptate la aceste date de ordin senzorial.

Cercetările amintite urmăreau modul în care emoţiile puternice trăite de oameni declanşează o scădere a rezistenţei electrice cutanate. Era cunoscut faptul că pielea umană trădează emoţiile puternice, prin reacţii vegetative involuntare (reflexul psihogalvanic), iar cercetările erau orientate în direcţia construirii unor dispozitive care să detecteze intensitatea acestor reacţii. Datele acestor prime „detectoare de minciuni“ au putut oferi indicii preţioase despre modul ascuns de reacţie al persoanelor suspectate, în situaţii psihologice de laborator (1).

O ipoteză spectaculoasă

Cercetătorii au făcut un experiment inedit. Ei au plecat de la ideea că, şi în cazul plantelor, gradul de umiditate poate influenţa conductibilitatea electrică a ţesuturilor ei, întocmai cum, în cazul oamenilor, emoţiile determină modificarea rezistenţei electrice cutanate. Primele date au fost surprinzătoare, sugerând că plantele înregistrează modificări electrobiochimice(2). Rezultatele acestor experimente au fost prezentate în 1972 şi 1973 (3).

O serie de cercetători au dat curs acestor semnale, construind mai multe experimente menite să pună în valoare sensibilitatea plantelor la condiţii de stres şi să identifice modul şi intensitatea cu care ele reacţionează. Câteva studii privind aceste rezultate au apărut în anii 1975 şi 1976. Pentru scurt timp, s-a vorbit despre faptul că plantele ar putea poseda structuri perceptive prin intermediul cărora ar putea sesiza chiar intenţiile ascunse ale celor care le îngrijesc. La fel s-a vehiculat şi ipoteza potrivit cărei ele ar putea deosebi între intenţiile bune şi cele agresive sau rele pe care le are cineva din preajma lor, reacţionând în consecinţă. Toate acestea au determinat pe unii cercetători să avanseze ideea că plantele ar putea avea un anumit grad de inteligenţă.

Ecouri împărţite

Trebuie să remarcăm faptul că ipoteza inteligenţei plantelor, chiar nedemonstrată riguros, a fost destul de repede preluată din lumea cercetărilor ştiinţifice şi introdusă în textele vehiculate de curentele teosofice. Această ultilizare, instrumentată în plan religios, continuă şi astăzi (4).

Totuşi, în faţa rezultatelor destul de slabe şi a ipotezelor îndrăzneţe, lumea ştiinţifică a reacţionat cu scepticism. Ideea că plantele ar avea o anumită capacitate de percepţie a mediului de viaţă a fost, de fapt, primită cu mari rezerve de majoritatea cercetătorilor. Psihologii au obiectat, pe bună dreptate, că structurile perceptive ale plantelor ar putea fi luate în calcul doar în situaţia în care s-ar putea pune în valoare un sistem nervos, fie el şi într-o formă incipientă. Pe de altă parte, inteligenţa este greu de asociat regnului vegetal. Disputată timp de mai multe decenii, inteligenţa nu a primit nici o descriere unanim acceptată, de către biologi, antropologi şi psihologi. Situaţia este neschimbată şi astăzi când, în diferite discipline, se lucrează cu mai multe înţelesuri ale inteligenţei. Pentru unii specialişti ai acestor domenii inteligenţa este evidentă numai în prezenţa unui limbaj, pentru alţii ea este strâns legată de capacitatea de a identifica în mediul de viaţa instrumente de lucru, pentru alţii ea poate corespunde indivizilor unei specii, în mod separat, şi nu grupurilor sau populaţiilor. Câtă vreme înţelesurile inteligenţei sunt încă în discuţie, asocierea ei cu ceva din regnul vegetal nu poate să fie decât cel mult o ipoteză.

Dezbaterile cu privire la inteligenţa speciilor non-umane au o îndelungată istorie şi gravitează în jurul înţelesurilor pe care le are conceptul de inteligenţă. O lucrare apărută în 1974 încerca să propună, spre exemplu, ca inteligenţa să fie înţeleasă drept capacitate a indivizilor unei specii de a dezvolta şi schimba comportamente cu rol adaptativ. Cu un astfel de înţeles, inteligenţa nu poate fi totuşi asociată şi lumii vegetale, întrucât comportamnetele, în înţelesul lor cel mai larg, presupun mişcare, un anumit grad de libertate de mişcare. Însă mişcarea, ca atare, este absentă în lumea plantelor.

Cum simt plantele

Cu toate rezervele pe care lumea ştiinţifică le-a manifestat faţă de acest subiect, cercetările şi dezbaterile nu s-au oprit. Un studiu publicat în 2003 în Annals of Botany reia această idee a inteligenţei plantelor(5). În sprijinul acestei ipoteze, autorul propune date mai vechi, culese în urma observaţiilor cu privire la adaptarea şi creşterea plantelor, privite dintr-o altă perspectivă. El interpretează aceste date cunoscute de mai mult timp, în aşa fel încât ele dovedesc, în opinia sa, că plantele sunt inteligente. Faptul că există numeroase situaţii când plantele reuşesc să se adapteze unui nou ecosistem poate constitui o dovadă că ele au mecanisme şi structuri asemănătoare memoriei. Faptul că ele pot construi răspunsuri biochimice adaptate unui mediul înconjurător prin intermediul cărora se pot dezvolta, poate însemna că plantele au ceea ce noi numim capacitatea unui comportament diferenţiat în mediul lor de viaţă. Plantele exploatează resursele solului, lumina şi aerul, la fel cum o fac şi animalele. Multe specii de plante dovedesc faptul că se pot orienta după sursa de lumină şi îşi pot modifica ritmul de creştere în funcţie de condiţiile de mediu. Pe lângă aceste date, numeroase alte informaţii de ordin biochimic privind mecanisme de adaptare şi funcţii celulare complexe pot sugera faptul că plantele posedă procese suficient de complexe pentru a putea fi asociate cu cele de ordin psihologic, ce se referă la prelucrarea datelor de ordin senzorial.

Plantele, un agregat viu

Într-un alt studiu, publicat în următorul număr al Annals of Botany, această manieră de interpretare a datelor primeşte un rechizitoriu precis(6). Utilizarea conceptului de inteligenţă, în raport cu viaţa vegetală, este considerată improprie. Pe lângă accepţiunile pe care termenul inteligenţă le-a acumulat în istorie, etimologia lui -spune autorul acestui nou studiu - este poate cea mai simplă cale de a limpezi situaţia. Autorul arată că inteligenţa, aşa cum este ea înţeleasă astăzi în lumea animală, este în primul rând foarte strâns legată de individualitate. Individul unei specii poate dovedi inteligenţă şi nu un grup de indivizi, întrucât primul are o existenţă independentă, deci poate trăi independent. Cu alte cuvinte, tot ceea ce individul unei specii face, poate fi trecut în mod exclusiv în contul său. Pe de altă parte, etimologia cuvântului inteligenţă presupune inter-legere, altfel spus, o capacitatea de a face legături între diferite date.

Aspectul cel mai important în înţelesul acestui cuvânt ţine, în opinia autorului, de discernere, înţelegere şi alegere corespunzătoare. Plecând de la aceste două aspecte, studiul amintit arată că plantele nu sunt individualităţi într-un sens la fel de tare ca speciile din regnul animal, ci mai degrabă agreate de celule şi organe specializate. Aceste agregate nu funcţionează pe baza unor procese de decizie complexe, ce presupun realmente mai multe opţiuni posibile.

Chiar dacă viaţa plantelor presupune mecanisme biochimice, acestea din urmă au o listă mult mai scurtă de opţiuni, determinate de posibilităţile efective ale reacţiilor biochimice. Fizica reacţiilor biochimice este destul de simplă, cu toată complexitatea substanţelor care participă la ele, ţinând, până la urmă, de o listă de legături electromagnetice între atomi. Din această perspectivă, dacă execuţia unui anumit proces poate fi invocat în cazul vieţii plantelor, el ţine mai mult de un optim biochimic şi economic decât de analiză şi decizie.

Plantele deosebesc vecinii buni de cei răi

În lumea cercetătorilor, dezbaterile despre inteligenţa plantelor nu mai sunt atât de aprinse. Cu toate că există unele rezultate remarcabile ce dovedesc capacităţile uimitoare ale plantelor, majoritatea cercetătorilor păstrează o rezervă lucidă faţă de o astfel de formulare.

Un rezultat recent, publicat în revista Biology Letters arată că plantele au capacitatea să discearnă între speciile cu care se învecinează şi să ajusteze ritmul lor de creştere în funcţie de aceste date. Cercetări efectuate la Universitatea McMaster din Canada, publicate în luna iunie a acestui an, arată faptul că plantele pot deosebi chimic speciile cu care se învecinează în parcelă(7).

Observaţiile au arătat faptul că ele sunt capabile să facă aceste deosebiri prin intermediul semnalelor chimice eliberate de rădăcinile vecinelor, pe care le depistează în sol. Dacă semnalele chimice arată că planetele cu care se învecinează nu sunt din aceiaşi specie, plantele au un ritm de creştere mai intens, rădăcinile se dezvoltă mai repede, devenind mai puternice şi mai adânc înfipte în pământ. Dimpotrivă, în situaţia în care ele sunt învecinate cu aceeaşi specie, ritmul lor de creştere se diminuează.

Deşi rezultatele obţinute sunt remarcabile şi dovedesc anumite capacităţi excepţionale ale speciilor regnului vegetal, acest ultim studiu nu face nici o consideraţie cu privire la inteligenţa plantelor.

Datele ştiinţifice şi ideologiile religioase

Cu toate rezultatele pe care ştiinţa le-a acumulat despre lumea vegetală, considerarea plantelor ca fiind inteligente şi capabile de decizii au rămas ipoteze departe de lumea ştiinţifică. Pentru a produce date certe şi nicidecum ideologii, lumea ştiinţifică trebuie să reziste oricăror tentaţii şi să urmeze proceduri stricte de validare a tuturor ipotezelor de lucru.

Din păcate, dincolo de aceste dezbateri de ordin ştiinţific sau conceptuale, există numeroase publicaţii, şcoli şi curente ce caută să valorifice în plan ideologic rezultate de acest tip, propunând interpretări senzaţionaliste. Plecând de la astfel de rezultate recunoscute în lumea ştiinţifică, prin paşi mici, dar greşiţi, se poate ajunge la argumentarea faptului că lumea vegetală gândeşte, că putem să dezvoltăm un limbaj de comunicare cu plantele, că le putem vorbi pentru că ele ne înţeleg. Aşa se poate ajunge foarte uşor la afirmaţii precum cele care prezintă orice sistem viu ca având conştiinţă, capabil să sesizeze emoţiile cuiva care intră în contact cu el. Aşa se pot construi false teorii filosofice, religioase şi cu atât mai puţin ştiinţifice, ajungând să se afirme că fiecare vietate gândeşte precum noi, oamenii, şi că putem să intrăm în comuniune cu mintea animalelor şi a plantelor, chiar şi cu sufletul planetei Pământ, pentru a-i comunica o stare de bine prin exerciţii de meditaţie.

De multe ori, aceste idei sunt prezentate dimpreună cu unele descoperiri ştiinţifice recunoscute, fără a mai face precizările necesare cu privire la locul unde se opresc datele ştiinţifice şi unde încep interpretările ideologizante. Multe dintre aceste prezentări încearcă să argumenteze viziunea potrivit căreia nu există deosebiri prea mari între om şi speciile celorlalte regnuri. Dimpotrivă, omul este o simplă specie, evoluată până la parametri superior altor specii, însă fără a fi esenţial deosebit de celelalte. De aici şi numeroasele forme de religiozitate sau spiritualitate care valorizează celelalte specii, îndemnând la comunicare cu speciile planetei şi la rugăciuni adresate globului terestru sau naturii întregi.

Nimic ştiinţific aici şi nici religios.

Lumini patristice, raţiune şi raţionalitate

Întreaga lume în care trăim s-a bucurat de multă atenţie din partea sfinţilor părinţi, şi aceasta pentru că este opera lui Dumnezeu. Pentru a caracteriza lumea cu toate regnurile şi speciile ei însă, părinţii răsăriteni au folosit o altă terminologie decât cea utilizată astăzi. Între aceste deosebiri de vocabular, sesizăm faptul că ei au văzut în întreaga lume o operă a lui Dumnezeu. Lumea a fost creată de Dumnezeu prin Cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos. El este Logosul prin care s-a făcut întreg Cosmosul. Înţelesul termenului logos şi semnificaţia sa în tradiţia creştină este o temă de reflecţie inepuizabilă, pentru toată teologia creştină dar şi pentru filosofie. Ceea ce trebuie spus însă, este faptul că, pentru unul dintre înţelesurile sale, termenul logos a fost tradus în latină prin ratio, care înseamnă, în limba română, măsură. Faptul că lumea a fost făcută prin Logos, prin Dumnezeu-Fiul, este motivul pentru care tot ceea ce vedem în jurul nostru arată ca având un rost. Lucrurile din Univers şi vietăţile din lumea noastră au o raţionalitate, ca reflex al Logosului prin care au fost făcute. Raţionalitatea lor, ce decurge din planul lui Dumnezeu, este cea care explică şi caracteristicile extraordinare ale lumii viului. Toate sunt aşa cum sunt pentru că au fost gândite cu multă înţelepciune mai înainte de facerea lor. Opera aceasta plină de raţionalitate arată faptul că există o Putere raţională, care le-a gândit pe toate înainte să fie făcute, Dumnezeu.

Pe de altă parte însă, deşi toate au raţionalitate, raţiune are doar omul. Sfinţii părinţi au afirmat cu tărie că doar omul este un suflet raţional şi viu. În rest, tot ceea ce este viu are raţionalitate fără a avea raţiune. Înţelesul acestei distincţii se vede tocmai în deosebirea dintre om şi celelate vietăţi, fie că sunt animale sau plante. Toate cele vii au raţionalitate în ele, ca unele ce au fost făcute la Creaţie, prin Hristos Logosul. Ele cresc, se hrănesc şi se adaptează mediului lor de viaţă, dezvoltând capacităţi de supravieţuire, toate acestea nefiind altceva decât semnele văzute ale raţionalităţii lor constitutive. Totuşi, numai omul este conştient de sine şi de lume în întregul ei. El are raţiune, pentru că este după chipul Celui ce a făcut lumea. De aceea, în înţelesul teologiei răsăritene, dezbaterea privitoare la inteligenţa plantelor este una care nu afectează esenţial valoarea regnului vegetal sau a omului în lume.

Omul este mai mult decât o fiinţă inteligentă

Dacă plantelor li se recunosc anumite capacităţi de prelucrare a datelor şi, în virtutea acestora, li se atribuie inteligenţă într-un înţeles restrâns (de capacitate de elaborare de răspunsuri adaptate la situaţii concrete de mediu), aceasta totuşi nu înseamnă prea mult. Astăzi, când se vorbeşte deja de inteligenţă artificală ca fiind una din posibilităţile de a copia complet omul, distincţia mai veche făcută de părinţii răsăriteni arată de fapt în ce constă caracteristica speciei umane. Ideologizarea acestor date declanşează false conflicte duse pe un teren străin. Persoana umană nu este dată în mod esenţial de inteligenţă, iar inteligenţa altor specii nu aruncă omul în derizoriu. Diferite capacităţi de adaptare la mediu şi de construire a unui răspuns adaptat se regăsesc, într-o formă mai mare sau mai mică, în lumea animalelor şi, pentru unii, şi în lumea vegetală. Chiar cercetările din domeniul informaticii, au condus la construirea, în urmă cu câteva decenii, a sistemelor inteligente. Totuşi, dacă inteligenţa caracterizează lumea animală, aceasta nu micşorează deloc distanţa dintre om şi celelalte specii. Omul nu este o specie ca toate celelalte. El rămâne singura fiinţă liberă şi conştientă, capabilă de înţelegere profundă a lumii în care trăieşte şi a deosebirilor care îl singularizează faţă de celelalte specii; ceea ce Sfinţii răsăriteni au numit ca fiind Chipul lui Dumnezeu.

Note:

1. Dumitru Constantin Dulcan, Inteligenţa materiei, Editura Militară, Bucureşti, 1981, pag. 216 – 217. De altfel, în ediţia revizuită a cărţii, apărută la Eaditura Teora 11 ani mai târziu, autorul a redus numărul de pagini şi a schimbat intertitlurile alocate subiectului;

2. Ibidem;

3. C. Backster, Evidence of a Primary Perception in Plant Life, în rev. The Journal of Kyoto Pain Control Institute and Acupuncture Society of America, 1972, 2, p.13 şi C. Backster, Evidence of Primary Perception at Cellular Level in Plant and Animal Life, Conference o vyzkumu psychotroniky, Praha, 1973. Titlurile sunt menţionate în Inteligenţa materie, ed. cit.

4. John Van Mater, Jr., Our Intelligent Companions, the Plants, în rev. Sunrise magazine, April/ May 1987. Copyright © 1987 by Theosophical University Press

5. Anthony Threwavas, Aspect of plant intelligence, în Annals of Botany 92, 1 – 20 , 2003, published electronically;

6. Richard Firn, Plant Intelligence, an alternative point of view, în Annals of Botany, 93, 2004, 345 – 351;

7. Susan A. Dudley, Amanda L. File, Kin recognition in annual plant, în Biology Letters, (2007) 3, p. 435 – 438, publicat online în 13 iunie 2007


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!