Reportaj
Foto: pr. Ioan Grigore

Ion Bocioacă, memoria vie a Vălenilor de Munte

Dumitru Manolache, 08 Iulie 2016

Profesorul pensionar Ion Bocioacă din Vălenii de Munte este un fel de memorie vie a urbei. Datorită strădaniei lui, întâmplări mai puțin cunoscute din trecut au prins strălucire, așezându-se cu demnitate alături de cele știute deja, completând astfel istoria unei zone extrem de bogate în evenimente cultural-religioase și personalități. Pentru domnia sa, studiul trecutului este certificatul de naștere al unui neam, iar Biserica, stâlpul rezistenței noastre și al continuității în istorie.

Profesorul Ion Bocioacă a lucrat la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. L-am întâlnit la sediul Protopopiatului Vălenii de Munte, din Arhiepiscopia Bucureștilor, domnia sa fiind unul dintre cei mai fideli colaboratori ai Bisericii în această parte de țară. Din multitudinea de subiecte despre care ne-a vorbit, am ales câteva episoade, încercând astfel să redăm și noi o filă mai puțin cunoscută din istoria zonei. Unul dintre subiecte face referire la prezența familiei regale la Vălenii de Munte.

Trecerea regilor României prin Văleni

„Prestigiul căpătat, pe drept, de Vălenii de Munte, după deschiderea cursurilor lui Iorga, în 1908, a atras atenţia monarhiei. Astfel, la inaugurarea sălii în 1912, au fost prezenţi prinţul Carol al II-lea şi principesa Elisabeta, pe care Ferdinand - pe atunci moştenitorul tronului - i-a trimis aici să ia contact cu flacăra luminii adevărate şi a naţionalismului cultural al lui Iorga. În 1922, avea să vină la Văleni și regina Maria, însoţită de principesele Ileana (a României), Irina (a Greciei) şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea. Regina purta un costum naţional şi a fost primită cu mare entuziasm. Nicolae Iorga i-a spus atunci reginei că „datoria după război e purificarea sufletească”, și i-a adus la cunoştinţă înfiinţarea Şcolii de misionare naţionale şi morale, cerându-i încuviinţarea să-i poarte numele. Regina a acceptat şi a promis că va reveni la Văleni. A urmat vizita regelui Ferdinand, în 1924, la deschiderea cursurilor, împreună cu prinţul Paul al Greciei. Cei prezenţi au asistat dintr-un pavilion de lângă grădina Anastasescu la defilarea carelor alegorice ale breslelor, după care regele a fost oaspetele familiei Iorga la dejun.
În 1930, Carol al II-lea vizitează din nou Vălenii de Munte. „În acest locaş al culturii, îmi iau angajamentul să fiu şi eu un Constantin Brâncoveanu al culturii româneşti, a spus el. Ultima lui vizită aici a fost făcută la 15 august 1936, prilej cu care mărturisea: «Păstrez şi amintiri frumoase, căci la Vălenii de Munte a fost prima mea manifestare intelectuală. După ce eu, ca alţii, am fost pe aici şi mi-am luat bacalaureatul… Trăiască Universitatea de la Văleni!» Cu acel prilej, elevele şcolii de misionare au cântat imnul regal”, ne spune domnul profesor. „În ciuda unor studii disparate, s-a emis părerea că singurul monarh care nu a vizitat Vălenii de Munte ar fi fost chiar întemeietorul dinastiei, Carol I. Mult timp a circulat o legendă despre o presupusă călătorie a lui în zonă pentru a căuta un loc în vederea ridicării unei reședințe de vară, pe la 1867. O mărturie în acest sens descoperim într-un text al geologului și pedologului Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925), care spune așa: «Într-o dimineață, când M.S. dorea să plece din Văleni la Cheia să vadă locul ales, toată lumea era gata de plecare, călare, în curtea domnului X, mare proprietar. Un alt proprietar vecin cu dl Y, ce era călare pe un cal splendid, se tot învârtea în jurul M.S. Domnitorul, ca să-și arate calul. Deodată calul se aruncă în calul Domnitorului și lovește pe M.S. Domnitorul la picior, din care cauză s-a amânat excursia. Măria Sa a stat trei zile în pat, iară după aceea a plecat din Văleni, fără a se mai întoarce. Și așa s-a făcut ca Valea Prahovei să aibă calea ferată, orașe industriale, stațiuni încântătoare etc.». La un an după acest incident, apare și o jalbă a localnicilor, într-o grafie de tranziție, în care se spune: «În această comună, Vălenii de Munte, unde amu fost norociți cu venirea Măriei Voastre aici, se găsesc pe proprietățile statului... nisca încăperi devenite în ruinare mai de totul, și fiindcă este de mare trebuință... pentru Școala de fete... rugăm pe Măria Voastră... pentru a reclădi localul a cărui numire spre suvenire va purta Augustului nume al Măriei Voastre...» Acestui document, care confirmă prezența regelui Carol I la Văleni, i se adaugă și tabloul care înfățișează Biserica Nica Filip, din oraș, al pictorului maltez Amedeo Preziosi, un apropiat al regelui”, ne mai spune domnul profesor Bocioacă.

Iorga în urbea „cu trecut și ambiție”

Un alt episod din istoria mai puțin cunoscută a Vălenilor de Munte, lămurit de domnul profesor Bocioacă, se referă la stabilirea lui Iorga în această urbe „cu trecut și ambiție”, cum o numea marele istoric. „În 1907, Nicolae Iorga se stabilește la Vălenii de Munte și face, cu adevărat, din fosta capitală a județului Saac, sau Săcuieni, un centru cultural de excepție. Rămânerea lui aici a fost o surpriză pentru foarte mulți. Iorga a venit la Văleni, de la Vărbilău, peste deal, împreună cu cumnatul său Ștefan Bogdan, cu trăsura birjarului ardelean Tohoneanu. Auzind intenția lui Iorga de a se stabili undeva, acesta i-a făcut propunerea să rămână la Văleni. Pe vremea aceea, Iorga era parlamentar independent și dorea să se stabilească mai aproape de București, pentru că la Botoșani nu mai putea locui. În 1907, după reprimarea răsculaţilor care atacaseră oraşul Botoşani, Iorga a publicat articolul „Dumnezeu să-i ierte!” pe pagina întâi a publicaţiei „Neamul Românesc”, din 8 aprilie. O critică dură atât la adresa „sistemului”, cât şi a ţăranilor care s-au dedat la „rele”. Din acest motiv, el a trebuit să părăsească Botoșaniul. Iorga a hotărât să se stabilească la Văleni și pentru că Titița, sau Adriana, fata lui, născută în 1904, era bolnavă de plămâni. Întâmplător, în oraș se afla doctorul Pârvu, coleg de liceu cu el la Iași, care l-a convins definitiv să rămână în oraș, o zonă cu aer curat, numai bun pentru afecțiunea fetei lui. Dar Iorga a ales să rămână la Văleni și pentru că în casa de aici putea primi în taină ardeleni, bucovineni și bănățeni de dincolo de munți. Ultima ctitorie a lui Iorga la Văleni a fost teatrul în aer liber. Al treilea de acest fel, după cele din Ungaria și Germania. Teatrul a fost construit pe un deal, unde s-a săpat un fel de amfiteatru, în care s-a jucat și „Răsbunarea pământului”, o piesă scrisă de Iorga. Instituția a fost funcțională până la moartea lui, în 1940. Uneori, asistau la spectacole chiar și câte 7.000 de oameni”, ne mai spune profesorul Bocioacă.
Până la despărțire, profesorul ne-a mai vorbit și despre muzeul de artă religioasă, care fusese ridicat de Iorga chiar pe locul unde se află acum curtea protopopiatului, dărâmat în 1940, și despre crucea înălțată în curtea protopopiatului a lui Gheorghe Ardeleanu, omul lui Avram Iancu, spânzurat de austrieci la Brașov, după Revoluția de la 1848, al cărui trup a fost înmormântat aici, probabil de către soția lui, Maria, din Măneciu Ungureni.


Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!