IPS Ioachim: „Emanuel şi tinerii“

Sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să pună în lumină, în mintea fiecăruia dintre noi, reînnoirea ontologică şi morală a lumii. Prin noul Adam-Hristos Fiul lui Dumnezeu se înnoiesc continuu cei ce vin la El prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.

† IOACHIM
Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor drept-măritorilor creştini din această
de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă
şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi
părintească dragoste!

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este actul de iubire ce pune în lumină taina minunată a lui Dumnezeu Care, în toată slava Sa neînchipuită, ia firea noastră omenească şi se revelează în noi, ca pe toţi să ne mântuiască dându-ne şansa de a deveni părtaşi la dumnezeirea Sa. Iisus Hristos este realitatea absolută ce, prin întrupare, aduce umanităţii noastre în dar putinţa de a deveni universul în care se reflectă intimitatea spirituală a lui Dumnezeu.
Naşterea umană a Iubirii Dumnezeieşti întruneşte şi exprimă simultan contrarii greu de imaginat coexistând: măreţia divină cu smerenia absolută, sărăcia supremă cu bogăţia deplină ce hrăneşte lumea întreagă, viaţa în toată consistenţa ei care asumă moartea şi o depăşeşte, sănătatea deplină ce acceptă boala şi o vindecă sau dreptatea care asumă toată nedreptatea eliberându-i pe toţi cei striviţi sub povara ei.

Drept-măritori creştini,
La Naşterea lui Hristos, corul de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Hristos spune clar: „Pacea Mea o dau vouă" (Ioan 14, 27), adică iubirea Mea de Frate v-o dau vouă. Iisus Hristos este „pacea noastră". (Efeseni 2, 14). „Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul" (Ioan 13, 34). De aceea misiunea noastră este să primim pacea şi iubirea Lui şi să le răspândim. Numai primindu-L pe Hristos înlăuntrul nostru El devine izvorul păcii, unităţii şi iubirii interpersonale. Prin naşterea ca om a Fiului lui Dumnezeu s-a născut, de fapt, izvorul de pace între oameni, dar şi între Sine şi oameni, aceştia fiind ridicaţi la calitatea de fii ai Săi, ca fraţi ai Fiului Său.
Naşterea Mântuitorului Hristos semnifică venirea lui Dumnezeu întru ale Sale, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „A venit întru ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit". „Ale Sale" la care a venit şi „ai Săi" care nu L-au primit reprezintă creaţia întreagă adusă la existenţă de Tatăl prin Cuvânt, iar „ai Săi" sunt oamenii creaţi după chipul şi întru asemănarea cu Dumnezeu printr-un act special. Deci lumea şi omul, creaţii ale Logosului, sunt premise ale venirii Fiului lui Dumnezeu în lume, necesară în vederea (restaurării lor) mântuirii acestora după cădere. „Căci se cădea cu adevărat – afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul – ca Cel ce este după fire făcătorul fiinţei lucrurilor să se facă şi autorul îndumnezeirii după har al celor create, ca astfel Dătătorul existenţei să se arate şi ca Dătătorul fericirii veşnice a existenţei" („Răspunsuri către Talasie" – Filocalia românească, vol. 3).
Întruparea Mântuitorului Hristos este cea mai concludentă probă a existenţei lui Dumnezeu. Dacă încercăm să fim raţionali, vom vedea că în afara lui Iisus Hristos, adică a lui Dumnezeu experiat de oameni, orice afirmaţie despre Dumnezeu este calcul, convenţie şi presupoziţie. Iar presupoziţia sau calculul nu pot fi niciodată imperative. Acest fapt trebuie să-l conştientizăm şi să-l transmitem mai departe chipurilor lui Dumnezeu care se vor naşte şi vor continua fiecare, prin particularitatea libertăţii sale, manifestarea credinţei în Dumnezeul-Om – Iisus Hristos.
Fiecare generaţie de chipuri ale lui Dumnezeu este o nouă renaştere a istoriei în care Iisus Hristos – Emanuel – Îşi pune speranţa de a fi recunoscut.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Creştinismul oferă generaţiilor de chipuri tinere ale lui Dumnezeu o perspectivă cu totul nouă despre viaţă, care satisface profund setea de faptă şi ideal a lumii din toate timpurile şi mai ales de astăzi. E cunoscut că Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat o deosebită dragoste faţă de tineri, iar apostolul Iubirii, Ioan, stând cu capul plecat pe pieptul lui Iisus, a devenit peste veacuri imaginea simbol a relaţiei dintre aceştia şi Biserică.
În revista „Gândirea" din luna martie a anului 1934, Nichifor Crainic afirma următoarele: „Vremea noastră este vremea tineretului. O lume veche se dărâmă, o lume nouă îşi caută formele de viaţă. Pulsul ei zvâcneşte în arterele tineretului. Biserica este aceea căreia îi rămâne sarcina să capteze şi să filtreze valorile afirmative ce-i năvălesc în prag sau să îndiguiască valurile negative şi rebele ce-i bat în coastă".
Cert este că dintre toate vârstele, tinereţea este preferată în mod deosebit de Mântuitorul Hristos, tinerii fiind cei cărora li se oferă, înaintea tuturor, Împărăţia cerurilor. Dacă-L ai pe Dumnezeu cu tine, înţelegi că măsura omului desăvârşit nu este înţeleptul, ci copilul. Măsura desăvârşitei vieţuiri este nevinovăţia pruncului care primeşte cu toată fiinţa şi în mod dezinteresat prezenţa lui Dumnezeu. Perpetua întoarcere la starea pruncului desăvârşit devine astfel exerciţiul ascetic care ne pregăteşte pentru întâlnirea cu Pruncul dumnezeiesc, într-un dialog ce ne conduce spre tinereţea veşnică, spre vârsta deplinătăţii lui Hristos. Nu pruncii trebuie să fie ca noi, ci noi trebuie să fim ca pruncii. Dar, cum spunea acelaşi Nichifor Crainic, „în cultură, savantul este măsura copilului; în religie, copilul este măsura savantului".
Pe de altă parte, din păcate, de multe ori, darul libertăţii de gândire cu care-i înzestrat omul produce în mintea revoluţionară a timpului concepţii potrivit cărora bătrânii sunt socotiţi anacronici şi deformaţi de ideologii şi sisteme nerealiste. Totuşi, „Cel vechi de zile" sădeşte în fiecare dintre noi un sâmbure de adevăr care poate încolţi şi în final rodi în toamna bătrâneţii înţelepte a multora. De aceea fiecărei vârste i se cuvine respect.

Iubiţii mei,
Sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să pună în lumină, în mintea fiecăruia dintre noi, reînnoirea ontologică şi morală a lumii. Prin noul Adam-Hristos Fiul lui Dumnezeu se înnoiesc continuu cei ce vin la El prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.
E foarte periculos ca în această lume, care se învecheşte tot mai mult în libertatea de-a păcătui, omul să se străduiască, conştient sau nu, să-şi fundamenteze valorile pe orice altceva în afară de învăţătura creştină. Să luăm aminte şi să nu contribuim la „omorârea" lui Dumnezeu prin indiferenţă!
De douăzeci de veacuri s-a cântat în lume „Cu noi este Dumnezeu"! Dar astăzi, în această lume a îndoielilor şi nesiguranţei, se iscă întrebarea: „Mai este Dumnezeu cu noi!?"
Acum mai bine de un sfert de veac, în decembrie 1989, în preajma Crăciunului, tineri entuziaşti, animaţi de dorinţa înlăturării regimului represiv şi ateu, au ieşit pe străzi cerând să fie liberi. Între lozincile lor era şi dictonul Cu noi este Dumnezeu. Când treceau prin faţa unei biserici, se opreau, îngenuncheau, îşi făceau semnul sfintei cruci şi rosteau rugăciunea Tatăl nostru, conştienţi fiind de faptul că Dumnezeu este prezent în Biserică şi că se jertfeşte liturgic pe fiecare Sfânt Altar. Unde mai sunt acei tineri? Ce-au devenit ei? De ce oare acum unii dintre ei nu mai cântă „Cu noi este Dumnezeu", nu mai rostesc Rugăciunea Domnească, nu mai vor să muncească, să construiască nimic...., iar când trec prin faţa aceleiaşi biserici strigă: „Nu mai vrem catedrale!". Oare de ce tânărul de astăzi nu mai vrea să-L întâlnească pe Emanuel?! Sub influenţa căror mişcări seculariste a rămas prizonier căutărilor fără răspuns?
Toate întrebările noastre îşi găsesc răspunsul doar în Hristos, căci El este înţelesul ultim al tuturor realităţilor, El este Axa lumii în jurul căreia gravitează totul.
Fără Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, timpul n-ar fi fost timp, istoria n-ar fi fost istorie şi omul n-ar fi fost om. Timpul, istoria şi omul nu pot avea sens decât dacă sunt raportate la o Persoană absolută, o Persoană capabilă să nu decadă în nonsens şi nefiinţă. Aceasta este Iisus Hristos. Că vrem sau refuzăm, Emanuel este în mijlocul nostru şi ne caută, ne cheamă. Ascultaţi-L!

Iubiţi credincioşi,
Biserica împlineşte în lume activitatea misionară a lui Hristos Domnul, ea este prelungirea filantropiei hristice în societate. Ea ţine în braţele ei părinteşti pe tânărul de astăzi care se confruntă cu neajunsurile vieţii şi care caută un sens în tot ceea ce face. Purtarea de grijă a Bisericii faţă de tineri a fost şi motivul pentru care anul care se încheie a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educaţiei religioase a tineretului ortodox. În acest context, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au fost implementate cu succes mai multe proiecte eparhiale prin intermediul Sectorului Social-filantropic, ai căror beneficiari au fost tinerii. Dintre acestea amintim aici doar câteva:
Proiectul social dedicat tinerilor diagnosticaţi cu cancer şi boli terminale „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer";
Proiectul social eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine!" – dedicat tinerilor privaţi de libertate;
Proiectul social de prevenire a delincvenţei juvenile, adresat tinerilor de la gimnaziu şi licee;
Campania de conştientizare şi informare dedicată tinerilor cu dependenţă de alcool şi stupefiante;
Proiectul social-educaţional inter-eparhial „Tineri români în căutarea valorilor credinţei creştine şi tradiţiei populare autentice";
Programul social-educaţional de prevenire a abandonului şcolar - „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!" adresat elevilor la începutul şi la sfârşitul anului şcolar. Sute de elevi din fiecare protopopiat au primit, cu această ocazie, rechizite şcolare, ghiozdane echipate şi dulciuri;
Programul social-cultural dedicat tinerilor cu rezultate excepţionale la învăţătură, vizând toţi şefii de promoţie din liceele aflate pe raza administrativ-canonică a eparhiei;
Proiectul social dedicat tinerilor cu posibilităţi financiare reduse, dar cu rezultate bune la învăţătură, prin intermediul căruia zeci de tineri din cele şase protopopiate au primit burse şcolare pe tot parcursul anului şcolar şi universitar.

Pe această cale dorim să aducem mulţumire atât colaboratorilor noştri care au sprijinit implementarea acestor programe, cât şi celor ce au susţinut financiar şi logistic lucrarea noastră educaţională şi social-caritabilă.
De asemenea, vă aducem la cunoştinţă faptul că, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca fiind „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română". Cu acest prilej, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului vor fi organizate activităţi cultural-educaţionale şi social-caritabile care vor pune în valoare tezaurul iconagrafic pe care Biserica îl deţine cu responsabilitate şi vor aşeza în lumină semnificaţia jertfei mărturisitorilor care au apărat Ortodoxia suferind în timpul regimului de tristă amintire.

Iubiţi fii duhovniceşti,
Închei cuvântul meu pastoral cu un colind inspirat din tradiţiile noastre populare, care împodobesc marele eveniment al Naşterii Domnului, având încredinţarea că această sărbătoare a bucuriei şi a familiei e pururea nouă şi înnoitoare:

Cânt de Crăciun

În amurg de seară, când cerul s-aprinde,
Îngerii din ceruri vin să ne colinde,
Oamenii i-ascultă, nu doarme niciunul,
Sunt cu toţii veseli, c-a venit Crăciunul.

Pruncii puşi în leagăn, deşi nu cuvântă,
Colinda din ceruri cu îngerii cântă.
Slava cea cerească inundă pământul,
Iar în orice casă se naşte Cuvântul.

Mama pregăteşte scutece din pâine,
Tata sfarmă-n piuă cânepă şi grâne,
Copiii îşi lasă lunga lor hârjoană,
Când preotul vine cu sfânta icoană.

Cântă împreună imnul sfânt de praznic
Şi simt cum un înger le rămâne paznic.
Plăvanii puternici, mieii şi asinii
Simt şi ei, din staul, că e Casa pâinii.

Pe când toţi sătenii merg la Liturghie,
Văzduhul se umple cu fum de tămâie.
Împăcaţi cu toţii şi-mbrăcaţi frumos
Gustă din potirul Pruncului-Hristos.

Se întorc acasă veseli şi cucernici
Lui Iisus dând slavă că i-a făcut vrednici.
S-aşază la masă cu toţi împreună
Casa lor e plină doar de voie bună.

Vin copii cu steaua şi-s primiţi în casă,
După ce colindă sunt poftiţi la masă,
Li se pun în traistă daruri diferite,
Că Hristos e Darul lumii infinite.

Îţi mulţumim, Doamne, Cel ce ne-ai creat
Că ne-ai smuls din mâna celui necurat,
Intră-ne în templu pentru a Te naşte
Şi-n inimi curate, Tu Te recunoaşte!

Al vostru păstor şi pururea către Domnul rugător,

† IOACHIM
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului