Moldova
IPS Pimen: „Suntem un popor creştin şi jertfitor“

IPS Pimen: „Suntem un popor creştin şi jertfitor“

Constantin Ciofu, 12 Iunie 2018

Zi de bucurie a fost duminică, 10 iunie 2018, pentru credincioşii din Gura Humorului care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen în catedrala oraşului. Slujba a fost prilejuită de hramul ctitoriei părintelui paroh Mircea Nuţu.

Catedrala „Naşterea Maicii Domnului" şi „Sfinţii Români" din Gura Humorului a îmbrăcat duminică, 10 iunie 2018, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat în faţa locaşului de închinăciune de credincioşii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de soborul slujitorilor. La Sfânta Liturghie, precedată de slujba Acatistului Sfinţilor Români, pe lângă sutele de enoriaşi, au mai asistat maici stareţe şi monahii de la câteva aşezări monahale din Bucovina. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii Sfinţilor Români.

„Pe pământul ţării noastre, cuvântul Evangheliei, potrivit tradiţiei şi documentelor istorice, a fost vestit de Sfântul Apostol Andrei. Strămoşii noştri, dacii şi romanii, au primit cuvântul Sfintei Evanghelii cu multă deschidere sufletească. Dacii credeau într-un singur Dumnezeu şi în nemurirea sufletului şi se gândeau mereu la lumea cea veşnică. Ei au luptat cu preţul vieţii împotriva oştilor romane şi şi-au apărat pământul. Odată cu formarea poporului nostru, am fost şi creştinaţi. Credinţa ortodoxă este păstrată de atunci şi o vom păstra pentru totdeauna. Strămoşii noştri au luptat pentru apărarea credinţei şi pentru glia străbună, fiind legaţi de acest pământ cu multă înţelepciune. Pământul era preţuit pentru că era primit în moştenire de la înaintaşi. Pământul nostru strămoşesc a fost îngrăşat de sângele celor ce au luptat pentru apărarea lui. Am fost, suntem şi vom rămâne un popor creştin şi jertfitor, care ştie să îndure şi nu uită ce este dureros şi nedrept", a remarcat ierarhul de la Suceava.

La rândul său, părintele paroh Mircea Nuţu a amintit că în 2018 se împlinesc şapte ani de când catedrala oraşului a fost sfinţită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, şi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie. „Înaltpreasfinţia Voastră, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să rânduiască să mai poposiţi în mijlocul nostru atât timp cât Dumnezeu va rândui. În această zi, împreună am trăit momente înălţătoare în cadrul Sfintei Liturghii, închinată jertfei Mântuitorului Hristos", a spus preotul paroh Mircea Nuţu. La mormântul părintelui Vasile Nuţu s-a oficiat apoi slujba Parastasului. La ieşirea din catedrală, oamenii au fost serviţi cu un pahar de vin şi li s-a oferit un pachet cu alimente.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!