Documentar
Istoria Catedralei „Hristos Mântuitorul“ din Moscova

Istoria Catedralei „Hristos Mântuitorul“ din Moscova

Alexandru Briciu, 18 Decembrie 2013
Construită în 50 de ani, a dăinuit încă 50, până când a fost rasă de pe faţa pământului, în doar 45 de minute, la ordinele lui Iosif Visarionovici Stalin. Pe amplasamentul său era plănuită construirea unui megaloman Palat al Sovietelor, din al cărui vârf o statuie a lui Lenin ar fi zgâriat norii la înălţimea de 415 metri. Proiectul celei mai înalte clădiri din lume la acea vreme nu s-a materializat. Pe locul fundaţiei catedralei a fost amenajată o piscină în aer liber. După anul 1990, Catedrala „Hristos Mântuitorul“ din Moscova a fost reconstruită, respectând fidel planurile iniţiale. Ruşii se mândresc că a fost construită de întreaga naţiune şi reprezintă un simbol al credinţei şi gloriei naţionale, martoră a numeroase evenimente istorice. Praznicul Naşterii Domnului este hramul Catedralei patriarhale, cea mai mare biserică din Rusia.
 
Greg King, istoric specializat în studierea Rusiei imperiale târzii, numeşte Catedrala „Hristos Mântuitorul“ din Moscova o „bijuterie imperială“, descriind „învierea“ ei într-un articol vast şi temeinic documentat apărut la începutul anilor 2000 în revista „Atlantis“.
 
Istoria Catedralei „Hristos Mântuitorul“ din Moscova începe la 25 decembrie 1812, ziua când ultimii soldaţi francezi dintre cei 600.000 conduşi de Napoleon au părăsit Rusia. Împăratul Alexandru I semna la Vilnius un document prin care ordona construirea în Moscova a unei catedrale memoriale: „Pentru a semnifica recunoştinţa noastră faţă de Pronia Divină pentru salvarea Rusiei de la osânda care o umbrise şi pentru a păstra memoria eforturilor nemaiauzite, a loialităţii şi a dragostei de credinţă şi de ţară manifestate în aceste vremuri grele de poporul rus, Noi vrem să construim o catedrală în cinstea Mântuitorului Hristos în capitala Noastră, Moscova, unde decretul corespunzător va fi emis în timp util. Fie ca cel Atotputernic să binecuvânteze planurile Noastre. Fie ca planurile Noastre să fie îndeplinite şi catedrala să dăinuiască vreme de multe secole. Fie ca tămâia de mulţumire, împreună cu dragostea şi dorinţa de a imita faptele de vitejie ale strămoşilor noştri să ardă pe jertfelnicul lui Dumnezeu mulţi ani de acum înainte“.
 
Amplasamentul ales de ţarul Alexandru I pentru catedrală a fost Vorobyovy Gory („Dealul Vrăbiilor“), cel mai înalt loc din Moscova. Arhitectul Alexandr Lavrentievici Vitberg a propus un proiect neoclasic. Lucrul a început pe 12 octombrie 1817, la cinci ani după ce francezii au intrat în Moscova, când s-a săvârşit slujba de punere a pietrei de temelie. Totuşi, activitatea a încetat, urmare a fundaţiei nesigure din cauza pânzei freatice. Locul nu ar fi permis ridicarea unui asemenea edificiu. 

„Lăsată moştenire de Alexandru I, a fost începută şi executată de Nicolae I“

La 1 decembrie 1825, Alexandru I moare şi este succedat de fratele său, Nicolae I. Profund ortodox şi mare patriot, noul împărat a refuzat planurile originale ale catedralei. Drept urmare, l-a însărcinat pe Konstantin Ton, un arhitect eminent, să construiască mult dorita catedrală. La 10 aprilie 1832, noile planuri erau aprobate de împărat, care a ales personal noul amplasament: malul râului Moscova, aproape de Kremlin. Un aşezământ monahal aflat pe acel loc a trebuit relocat, astfel că piatra de temelie nu a putut fi binecuvântată mai devreme de 10 septembrie 1839. Împăratul însuşi a amplasat piatra fundamentală ce purta o inscripţie: „Lăsată moştenire de Alexandru I, a fost începută şi executată de Nicolae I“.
 
S-a rânduit o comisie specială pentru construirea catedralei, condusă de prinţul Dimitri Golitsyn, guvernator general al Moscovei, care supraveghea construirea, şi Filaret, mitropolitul Moscovei, care conducea lucrările de interior şi mobilier. Necesarul de materiale pentru edificiu era imens, iar mare parte din muncă a fost finanţată prin daruri private şi prin subscripţie publică.

„Legătura cu istoria veche a Rusiei, reprezentată de Kremlin, dar şi independenţa faţă de ea“

Pereţii de nivel inferior au fost ridicaţi în 1841, iar bolta cupolei mari a fost finalizată între 1846 şi 1849. În 1860, schelele au fost demontate, iar ruşii au putut vedea pentru prima dată catedrala în toată splendoarea sa. Edificiul era vizibil din aproape orice unghi al centrului Moscovei, înscriindu-se într-o linie orizontală cu Palatul Kremlin, Piaţa Roşie şi Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare“. Istoric de renume, Evghenia Kirichenko sublinia că noua Catedrală „Hristos Mântuitorul“ din Moscova simboliza „legătura cu istoria veche a Rusiei, reprezentată de Kremlin, dar şi independenţa faţă de ea“.
 
Până la sfârşitul anului 1880, construcţia principală a fost finalizată. Arhitectul Konstantin Ton, de data aceasta pe moarte, a fost adus de la Sankt Petersburg pentru a vedea catedrala în forma finală. Incapabil să meargă, a fost purtat de elevii săi pe şantier pe o targă. Avea să moară trei luni mai târziu, împăcat că şi-a văzut capodopera ridicată. La 13 decembrie în acelaşi an, împăratul Alexandru al II-lea a anunţat oficial ruşilor numele Catedralei „Hristos Mântuitorul“, respectând dorinţa împăratului Alexandru I. 
 
Greg King vorbeşte despre suma de 15 milioane de ruble cheltuite pentru ridicarea catedralei, uimitoare ca dimensiuni. Nu există o conversie clară a rublei din perioada 1860-1880, dar datele neoficiale indică un curs de 3.26 ruble pentru 1 dolar.
 
Malul râului şi pieţele din jurul catedralei au fost amenajate până în anul 1881, an în care fresca din interior era aproape executată. Un proiect supravegheat de patru împăraţi - Alexandru I, Nicolae I, Alexandru al II-lea şi Alexandru al III-lea - devenea realitate. Cei mai buni arhitecţi, constructori şi pictori ai vremii au îndeplinit planurile lui Konstantin Ton. Vasili Surikov, baronul Carl Timoleon von Neff, Nikolai Koshelev, Henryk Semiradzki, Ivan Kramskoy, Vasili Vereshchagin, toţi membri ai Academiei de Arte din Rusia, au avut nevoie de 12 ani şi jumătate pentru a crea frescele unice. Baronul Piotr Karlovici Klodt, Nikolai Ramazanov şi Alexandru Loganovski au creat sculpturile exterioare de inspiraţie religioasă şi militară. Contele Feodor Tolstoi a proiectat uşile împărăteşti folosind cele mai noi tehnici galvanoplastice.

Expresie vizibilă a „uniunii de dragoste şi credinţă dintre monarhii Rusiei şi poporul fidel“

Biserica măsoară aproape 7.000 de metri pătraţi, iar turla principală se înalţă până la 103 metri. Călătorul care se apropia de Moscova o putea zări de la o distanţă de peste 30 km. Cele patru faţade egale erau îmbrăcate în blocuri de marmură albă legate cu granit cenuşiu. Interiorul catedralei, luminat de 60 de ferestre, putea găzdui până la 10.000 de oameni. Pardoseala a fost acoperită cu un mozaic variat de marmură aşezată într-o spirală de modele geometrice, în timp ce pereţii au fost finisaţi cu panouri segmentate de marmură italiană porfirie şi labradorit kievean, împodobite cu inserţii de malahit, jasp şi lazurit. La începutul anilor 2000, John Stoddard, ilustrând bogăţia ornamentelor, afirma că o secţiune relativ mică dintr-un jasp siberian, inserată ca medalion într-un perete din marmură, ar valora 15.000 de dolari. Renumitul arhitect a împodobit lăcaşul cu o catapeteasmă din marmură albă în centrul căreia a plasat uşile maiestuoase gândite de Tolstoi.
 
Slujba de sfinţire a avut loc de sărbătoarea Înălţării Domnului, la 26 mai 1883, zi în care a fost încoronat împăratul Alexandru al III-lea. Un manifest scris de Konstantin Pobedonostsev, sfetnicul împăratului, proclama catedrala o expresie vizibilă a „uniunii de dragoste şi credinţă dintre monarhii Rusiei şi poporul fidel“. Împăratul însuşi ajungea în faţa catedralei călare pe un cal alb, urmat de familia imperială într-un şir de trăsuri. Întreaga esplanadă a catedralei devenise o mare de oameni: mitropoliţi şi episcopi îmbrăcaţi în veşminte, preoţi şi diaconi purtând icoane, un regiment din garda imperială, un cor bisericesc şi Orchestra de Stat din Moscova ce cânta Uvertura 1812 compusă special de Tchaikovski pentru a comemora apărarea Rusiei în faţa armatelor invadatoare conduse de Napoleon. Dangăt de clopote şi salve de tun acompaniau cântările din acea zi de sărbătoare aleasă. Două capele din interiorul catedralei au fost sfinţite în acelaşi an, pe 12 iunie şi 8 iulie, în cinstea Sfinţilor Nicolae şi Alexandru Nevsky.
 
Toate evenimentele importante, atât bisericeşti, cât şi de stat, erau marcate prin ceremonialuri ţinute în Catedrala „Hristos Mântuitorul“. Sub cupola Pantocratorului au fost marcate comemorările a 500 de ani de la moartea Sfântului Serghie de Radonej, a 100 de ani de la Războiul din 1812, precum şi tricentenarul dinastiei Romanov. Soborul de la Moscova din 1917-1918, ce reunea toate Bisericile Ortodoxe Ruse şi reinstaura Patriarhia Rusiei, a fost deschis în catedrală la 15 august 1917. După 200 de ani, Rusia avea din nou patriarh: pe Tihon, cinstit ca sfânt local.
 
Având mai multe altare, de-a lungul anului se sărbătoreau diferite hramuri. Praznicul Naşterii Domnului rămânea, însă, principalul hram, fiind şi ziua în care ruşii celebrau victoria asupra lui Napo-leon. Când a început prigoana asupra Bisericii în Rusia, patriarhul Tihon a fondat Frăţia Catedralei „Hristos Mântuitorul“ din Moscova pentru a preveni închiderea lăcaşului.

Anii de prigoană…

În anii '20 ai secolului trecut, persecuţia începuse, iar propaganda comunistă prezenta catedrala drept o oroare monumentală, „grotescă şi cu totul lipsită de valoare artistică“, „ciupercă otrăvitoare pe faţa Moscovei“ sau „sursă de lenevie“. Astfel de opinii, venite de la Stalin şi acoliţii săi, au pecetluit soarta catedralei. În ziua de 5 decembrie 1931, la orele prânzului, liniştea Moscovei îmbrăcate în ninsoare era tulburată de o serie de explozii. În 45 de minute, capodopera arhitectului Ton era una cu pământul. Se păstrează încă în arhivele online imagini filmate de regizorul Serghei Eisenstein cu pregătirea şi momentul demolării. Pelicula reproduce evenimentul descris de istoricul Ewan Mawdsley drept „cel mai însemnat act de vandalism arhitectural autoprovocat al secolului al XX-lea“. În locul catedralei, Stalin urmărea construirea unui Palat al Sovietelor, dorind a-l include în evenimentele de marcă ale primului cincinal. Proiectul aprobat prezenta o clădire gigant, de 315 metri înălţime, sub forma unei coloane uriaşe având inele cu colonade, deasupra căreia să se ridice o statuie de 100 de metri înălţime a lui Lenin, cântărind nu mai puţin de 6.000 de tone! Cu o înălţime totală de 415 metri, ar fi devenit cea mai înaltă clădire din lume, surclasând Empire State Building din New York. Construcţia a început în 1936, însă lucrările de excavaţie pentru fundaţia imensei clădiri au arătat că locul nu permitea o asemenea lucrare pe malul unui râu. 16% din producţia anuală a Uniunii Sovietice de beton a fost turnată în săpături, într-o încercare zadarnică de a împiedica infiltrarea. Abia după un cincinal, în 1941, fundaţia era aparent asigurată şi putea începe lucrul la suprastructură. Hitler a invadat însă Uniunea Sovietică, necesarul de material era îndreptat în totalitate pentru armata implicată în cel de-al Doilea Război Mondial, iar proiectul clădirii mastodont a fost abandonat. În 1958, Nikita Hruşciov s-a gândit să găsească o utilitate lucrărilor de excavaţie, comandând amenajarea unei piscine pentru popor. Construită în doi ani, zona de agrement din Moscova a devenit cea mai mare piscină în aer liber din lume. Timp de mai bine de 30 de ani, bazinul popular a fost locul unde oamenii de rând şopteau că s-a abătut un blestem atunci când marea catedrală a fost distrusă.

… şi renaşterea

În februarie 1990, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întrunit şi a început demersurile pentru condamnarea actului de demolare a catedralei şi pentru reconstruirea ei pe locul original. Au fost înaintate solicitări Guvernului rus pentru restituirea terenului Bisericii, iar preşedintele Mihail Gorbaciov însuşi a aprobat ridicarea din temelii a catedralei-simbol. În decembrie acelaşi an, primele pietre erau aşezate în ceea ce se dorea a fi o replică a terasei de granit proiectate de Ton în jurul catedralei.
 
Doi ani mai târziu, în iulie 1992, preşedintele Boris Elţin a instaurat „Fondul pentru reconstruirea Moscovei“, stabilind un comitet menit să restaureze reperele arhitecturale ale metropolei. În capul listei propuse se afla Catedrala „Hristos Mântuitorul“. În 1994, piscina populară din capitala Rusiei era închisă şi demontată oficial. Patriarhul Alexei al II-lea avea să pună piatra de temelie pentru noua catedrală în ziua de 7 ianuarie 1995. S-a alcătuit şi un Consiliu public de supraveghere a reconstrucţiei catedralei, condus de patriarhul Alexei şi de primarul Moscovei, stabilindu-se ca edificiul să reproducă fidel planurile originale. Din nou, cei mai buni arhitecţi au primit cele mai bune materiale: marmură din regiunea Chelyabinsk din Urali şi marmură italiană albă, granit roşu din Balmor - Finlanda, mozaic florentin.
 
În amintirea Mănăstirii Alexeievsky, relocată din acel loc pentru a face loc catedralei iniţiale, la demisolul noii biserici a fost amenajat un paraclis cu hramul „Schimbarea la Faţă“, având un interior decorat cu modele medievale ruseşti. Pe 7 ianuarie 1996, la praznicul Naşterii Domnului sărbătorit de ruşi după calendarul neîndreptat, patriarhul Alexei împreună cu preşedintele Elţin şi primarul Moscovei au aşezat simbolic ultimele trei cărămizi din zidul principal al catedralei. În decembrie 1999, pictura din interior era finalizată. Data de 19 august a anului 2000, praznic împărătesc al Schimbării la Faţă a Domnului sărbătorit în Biserica Ortodoxă Rusă pe stil vechi, a rămas în istorie drept ziua în care a fost sfinţită noua Catedrală „Hristos Mântuitorul“ din Moscova. La eveniment au participat reprezentanţi din întreaga Ortodoxie, delegaţia Bisericii noastre fiind condusă de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist.
 
La suprafaţă, edificiul adăposteşte trei altare, cel principal închinat Naşterii Domnului şi două laterale puse sub ocrotirea Sfinţilor Nicolae şi Alexander Nevski. Patriarhul Moscovei este şi rectorul catedralei. Construită în formă de cruce, este cea mai mare biserică din Rusia, cu o înălţime de 103 metri şi o capacitate de 10.000 de persoane. Complexul catedralei include o sală a Sinoadelor Bisericii, o Sală Sinodală, saloane de recepţie decorate după modelul celor din Palatul Kremlin, un apartament patriarhal, precum şi birouri ale Administraţiei Patriarhale. Zidurile groase de 3,2 metri sunt din beton îmbrăcat în cărămidă şi placat la exterior cu marmură. La interior, lăcaşul a fost împodobit cu 22.000 metri de frescă, din care mai bine de 9.000 sunt auriţi.
 
După mai bine de 70 de ani, Catedrala „Hristos Mântuitorul“ domină din nou înălţimile Moscovei, cupola aurită dă mărturie despre gloria înaintaşilor, iar crucea grăieşte despre prigoană şi biruinţă. Atunci Stalin a vrut-o rasă de pe faţa pământului; acum a răsărit mărturisind frumuseţea Ortodoxiei.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!