Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXIII): Concordatul cu Vaticanul (III)

Istoria creştinismului (CMXXXIII): Concordatul cu Vaticanul (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 31 Martie 2008

La 10 mai 1927 România a semnat un Concordat cu Vaticanul, care a fost ratificat în mai 1929. În şedinţa Senatului din 23 mai 1929, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului cataloga Concordatul drept „anticonstituţional, excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă, tulburător al păcii confesionale şi antipatriotic“. Aceleaşi idei erau împărtăşite şi de ceilalţi membri ai Sfântului Sinod, care, în şedinţa din 24 mai 1929, au luat atitudine împotriva Concordatului, alcătuind un protest intitulat „Patriarhia Ortodoxă Română şi Concordatul“. În acesta se arăta că prevederile Concordatului sunt ilegale, deoarece Constituţia ţării prevede obligaţia pentru stat de a garanta „tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiune“, or Concordatul favoriza „unul dintre cultele minoritare din România“. Apoi, articolul 22 din Constituţie prevede „cu toată claritatea că raporturile dintre diferitele culte şi stat se vor stabili prin legi“, prin urmare orice abatere de la „această normă“ „trebuie considerată contrară prevederilor Constituţiunii... şi, în consecinţă, nulă de drept“. Mai departe se arată că „încercarea de justificare a încheierii Concordatului“ printr-o dispoziţie introdusă în Legea cultelor este nelegală. Ca argument, mitropolitul Bălan a dat exemplu Germania, unde, în Bavaria, majoritatea este catolică, iar „când s-a convenit la încheierea unei convenţiuni cu Vaticanul, guvernul bavarez s-a văzut nevoit să încheie o convenţiune la fel şi cu Biserica evanghelică-lutherană de pe teritoriul său“. Prin Concordat, Biserica Ortodoxă era discriminată şi în ceea ce priveşte „constituirea ierarhiei“. Astfel, în timp ce Biserica Romano-Catolică avea cinci eparhii, cea Greco-Catolică tot cinci eparhii, fiind considerată rit al Bisericii Catolice, precum şi o eparhie pentru ritul armean, deci în total 11 eparhii pentru un număr de aproximativ 2,5 milioane de credincioşi. Biserica Ortodoxă, care număra 12 milioane de credincioşi, avea doar 18 arhierei.