Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCLVI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (VIII)

Istoria creştinismului (MCCCLVI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (VIII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 31 Octombrie 2009

În anul 1860, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, şcolile teologice au trecut în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. S-a instituit o comisie, formată din profesori de seminar, care a făcut propuneri de reorganizare a seminariilor. Se propunea, printre altele, ca toate seminariile să aibă şase ani de studii, urmând ca la Bucureşti să se înfiinţeze şi un „seminar superior sau central“, care „va servi de academie eclesiastică sau facultate teologică pentru toate eparhiile din ţară“. Se cerea, de asemenea, să nu mai fie primiţi în seminar tineri care nu au absolvit patru clase elementare, iar la hirotonie să nu fie admişi decât absolvenţi ai seminarului de şase ani. În anul 1862 s-au făcut mai multe propuneri pentru reorganizarea şi unificarea seminariilor din România. Astfel, Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 cuprindea şi dispoziţii detaliate cu privire la organizarea seminariilor teologice. Legea prevedea două tipuri de seminarii: de gradul I, cu patru clase, pe lângă fiecare eparhie, şi de gradul II, cu şapte clase, la Bucureşti şi Iaşi. Toate seminariile erau întreţinute de stat, iar Ministerul Instruc-ţiunii Publice şi Cultelor avea „inspecţiunea superioară a seminariilor“, pe când chiriarhii aveau „dreptul de a priveghea starea generală şi progresul seminariului din eparhia lor şi de a comunica Ministerului despre orice neregularitate, lipsă sau îmbunătăţire“. Aşadar, funcţionau seminarii de gradul II la Bucureşti şi Iaşi (Socola), iar de gradul I la Râmnic, Buzău, Argeş, Roman şi Huşi, la care s-a adăugat şi noul seminar de la Episcopia Dunării de Jos, la Ismail, mutat în 1878 la Galaţi. Legea din 1864, completată cu unele dispoziţii ale Consiliului general al Instrucţiunii în 1866, prevedea ca în cele două cicluri ale seminarului să se predea disciplinele teologice, plus unele discipline laice (limbile română, greacă, latină, franceză; istorie, geografie, filosofie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe naturale, desen, caligrafie, agronomie, igienă).