Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCDVII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (II)

Istoria creştinismului (MCDVII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 06 Ianuarie 2010

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită reformelor lui Alexandru Ioan Cuza - Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti (1863), Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale (1864) şi Legea pentru numirea de mitropoliţi şi episcopi eparhioţi (1865) -, s-a ajuns la o agravare a raporturilor cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Tot din timpul lui Cuza s-au făcut primele încercări pentru recunoaşterea canonică a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. După îndelungate tratative, patriarhul ecumenic Ioachim IV (1884-1886) şi Sinodul său şi-au dat consimţământul, prin Tomosul de autocefalie din 25 aprilie 1885. De acum înainte, legăturile canonice cu Patriarhia Ecumenică şi cu celelalte Biserici Ortodoxe de limbă greacă s-au păstrat prin schimburi de scrisori irenice între întâistătătorii acestora şi mitropoliţii români. În secolul al XIX-lea, tineri români au urmat studii teologice în Atena. Astfel, în 1844, mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei a trimis patru tineri (ieromonahul Dositei, ierodiaconul Dionisie Măldărescu, Ioan Niculescu şi Lazăr Drugeanu) să studieze în Seminarul „Rizarion“ din Atena, deschis în acelaşi an, iar la gimnaziul din Atena studia Ilie Benescu. După terminarea seminarului, cei doi călugări au revenit în ţară, iar ceilalţi trei au continuat studiile teologice şi filosofice. După reîntoarcerea în ţară, unii dintre ei au devenit profesori de seminar. În 1856, arhiereul Filaret Scriban, rectorul Seminarului de la Socola, a trimis şi câţiva tineri moldoveni la Atena, care au avut apoi misiuni importante în viaţa noastră bisericească: Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu, viitori profesori de teologie, Partenie Clinceni, Gherasim Saffirin, Teodosie Atanasiu, viitori ierarhi, şi alţii. Un teolog grec, dr. Gheorghe Zottu (1842-1885), originar din Epir, cu studii în Grecia, Germania şi Franţa, a fost mult timp profesor la cele două Seminarii teologice din Bucureşti, la Colegiul „Sfântul Sava“ şi Facultatea de Teologie, director al cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei şi redactor al revistei „Ortodoxul“.