Istoria creştinismului (MCLXXXIII): Comunităţi ortodoxe române din afara graniţelor (IX)

Cezar ţăbârnă, 02 Februarie 2009

Între comunităţile ortodoxe române din afara graniţelor, un loc de seamă îl ocupă cele de la Muntele Athos, din nordul Greciei, unde se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocşi. Din cele 20 de mănăstiri athonite, 17 sunt greceşti, una rusească, una sârbească şi una bulgărească. Românii, ale căror generoase danii către Sfântul Munte sunt atestate de mii de documente, nu au avut aici nici un lăcaş propriu până acum un veac şi jumătate. Cu toate acestea, românii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor mănăstirilor de la Muntele Athos, pe unele dintre ele chiar rezidindu-le în întregime, au fost o prezenţă constantă şi adeseori exemplară în „Gradina Maicii Domnului“. Încă din secolul al IX-lea, vlahii ajungeau cu turmele lor până pe coastele Athosului. Din „Istoria Mănăstirilor Athonite“ alcătuită de Irinarh Schimonahul (1845-1920), aflăm că pe la anul 1337, Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, avându-şi locuinţa deasupra Mănăstirii Lavra, pe dealul ce se numeşte Palama, iată că „într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se Împărătesei a toate. Şi întrebând Cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un lăcaş dumnezeiesc, spre slava Sfinţiei sale“. Mai târziu, s-a construit în acest loc Schitul românesc Prodromu, care are în partea de apus, lângă clopotniţă, un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului. Mănăstirea Cutlumuş, rectitorită de voievodul Nicolae Alexandru Basarab în jurul anului 1360, care avea monahi de origine română, a fost supranumită multă vreme „Marea Lavră a Ţării Româneşti“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!