Istoria Ortodoxiei poloneze, povestită de Mănăstirea Suprasl

Alexandru Pripon, 15 Februarie 2009

Cândva, lăcaşul monastic Suprasl, numit în poloneză Monaster Zwiastowania Najswietszej Marii Panny w Supraslu (Mănăstirea „Bunei Vestiri“ a Maicii Domnului din Suprasl), era aproape de a egala faima şi importanţa Lavrei Pecerska din Kiev, după al cărei model s-a şi vrut a fi construit. Astăzi, privind în urmă, printre secole de neînţelegeri religioase, războaie şi distrugere, putem spune că, fără a deveni faimoasă, cel puţin nu pe plan mondial, asemenea surorii din Ucraina, Suprasl a avut o importanţă extrem de mare, menţinând, pe tărâm polonez, o oază de Ortodoxie. Mai mult, pentru locuitorii regiunii Bialystok, mănăstirea a constituit, de-a lungul timpului, un simbol al păstrării identităţii naţionale, în ciuda vicisitudinilor istoriei.

În anul 1498, voievodul de Nowogrodek, Aleksander Chodkiewicz, împreună cu arhiepiscopul de Smolensk, Józef Sultan, devenit, mai târziu, mitropolitul Kievului, au decis să construiască o mănăstire în preajma castelului voievodal de la Grodek. În acest scop, odată cu începerea construirii lăcaşului monastic, au fost aduşi mai mulţi monahi de la Kiev, care au sperat să îşi poată continua şi pe tărâmul Marelui Ducat al Lituaniei de atunci viaţa de rugăciune şi renunţare la tentaţiile lumeşti. Din păcate, aceasta era imposibil de atins în forfota şi zarva care caracterizau împrejurimile unui centru administrativ unde fuseseră strămutaţi, special, locuitori din Rusia şi nobili din Mazowsze, astfel încât mulţi călugări au preferat să se întoarcă de unde au venit, în timp ce alţii au început să caute un spaţiu mai potrivit pentru o mănăstire. Legenda spune că a fost aruncată în râul din zonă o cruce din lemn, hotărându-se ca acolo unde se va opri să fie locul pentru viitorul complex monahal. Astfel, în anul 1500, în regiunea care purta numele Suchy Hrod (Suchy Grad), s-au pus bazele aşezării cu numele Suprasl. Zona era foarte potrivită, fiind departe de zgomotul aşezărilor omeneşti şi prezentând şi avantajul unei excelente poziţionări defensive, înconjurată de râuri şi de mlaştini greu de străbătut.

În 1501 a fost ridicată biserica având hramul „Sfântul Ioan Teologul“, în amintirea tatălui voievodului Aleksander, cneazul Ivan, luat prizonier în timpul unei invazii a tătarilor şi ucis în captivitate. Lăcaşul de cult era realizat din lemn, la fel ca şi colibele care îl înconjurau, umilele locuinţe ale monahilor. Nimic nu ar fi vestit, în acele momente, strălucirea care avea să fie legată de numele Lavrei Suprasl.

Biserica „Buna Vestire“

Tot în anul 1501 au fost începute lucrările de construcţie a bisericii cu hramul „Buna Vestire“, o clădire impunătoare, cu zidurile din cărămidă, înaltă de 28 de metri, o îmbinare surprinzătoare a stilului gotic cu cel bizantin. S-a dovedit a fi nu doar un proiect măreţ, ci şi o realizare deosebită, lucrările fiind încheiate în doar opt ani. Iar rezultatul a fost impresionant. Clădirea de formă rectangulară prezenta, în zona naosului, trei nişe semicirculare, dispuse în aşa fel încât să respecte tradiţia potrivit căreia Mântuitorul Hristos ar fi lăsat capul pe umărul stâng în momentul morţii Sale pe Cruce. În fiecare colţ al dreptunghiului se ridica un adevărat turn, acoperit de câte o turlă, de dimensiuni mai reduse decât turla centrală.

Până în dreptul acoperişului părea să predomine stilul gotic, cu vitraliile şi contraforturile caracteristice, însă, în locul bolţilor ogivale, apăreau bolţile bizantine, cu ample linii curbe. Neobişnuita combinaţie de stiluri era vizibilă din exterior, privitorul trebuind să îşi recunoască admiraţia deplină faţă de artistul care, prin elemente decorative simple şi, în egală măsură, necesare structurii de rezistenţă, a realizat atât de armonios trecerea de la un stil la altul. În interior, doar un zid şi stâlpii puternici dădeau de înţeles că natura acoperişului era oarecum diferită de cea a bisericilor clasice, având nevoie de o susţinere suplimentară. De altfel, deasupra lăcaşului de cult a existat o cameră uriaşă, având, probabil, un rol defensiv. În zona de îmbinare a stilurilor gotic şi bizantin, ca şi în cele patru turnuri, apăreau nişte mici ferestre, al căror rol nu a fost doar de a permite luminii să intre, ci şi de a permite ieşirea unei ţevi de flintă.

Pictura bisericii a fost realizată sub supravegherea sârbului Nektariusz, al cărui deosebit talent a dus la desăvârşirea unei adevărate capodopere a lumii ortodoxe. Scene din viaţa Mântuitorului şi a Preacuratei Fecioare Maria, chipuri de apostoli, sfinţi şi îngeri, toate au fost lucrate cu migală în stilul balcanic, caracterizat de elemente florale şi geometrice, dar şi de reprezentarea minuţioasă a tuturor detaliilor, fie ele accesorii vestimentare, arme sau obiecte religioase. Frescele de la Suprasl au constituit mult timp, pe bună dreptate, un motiv de mândrie pentru monahi şi credincioşi.

Voievodul Aleksander Chodkiewicz şi arhiepiscopul Józef Sultan au dăruit pentru noua biserică o seamă de obiecte necesare cultului, dar şi o copie a icoanei Maicii Domnului din Smolensk, considerată a fi una dintre cele pictate de Sfântul Evanghelist Luca, (numită „Hodighitria“, adică „Arătătoarea Căii“ sau, simplu, „Arătătoarea“), deoarece Pruncul este ţinut în mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă a Fecioarei Maria este îndreptată spre El, parcă spre a-L arăta privitorilor. Icoana de la Suprasl, aşezată în lăcaşul cu hramul „Buna Vestire“, a atras, de-a lungul secolelor, nenumăraţi pelerini, care au împodobit-o cu pietre preţioase.

Chiar şi în perioada catolică, cinstirea Doamnei noastre de la Suprasl (aşa cum era numită) s-a păstrat neştirbită de diferenţele cultice sau doctrinare. În 1915, când monahii s-au retras din calea războiului, mulţi dintre ei ajungând în Rusia, icoana a fost dusă la adăpost de către aceştia şi, din păcate, în negura evenimentelor din acea perioadă, a dispărut fără urmă. Astăzi, în Mănăstirea Suprasl există o altă copie a „Arătătoarei“ de la Smolensk, mult mai recentă, realizată în secolul al XIX-lea.

Lavra Suprasl

Primul stareţ al mănăstirii, Sergiusz Kimbar, a fost un excelent gospodar. Datorită lui au fost obţinute fonduri pentru extinderea complexului monahal şi pentru ducerea la bun sfârşit a unor ample proiecte, care au făcut din Suprasl unul dintre cele mai importante centre culturale ortodoxe. Potrivit scrierilor din acea perioadă, erau colectate taxe de la mai multe localităţi, totalizând un număr de 400 de locuinţe şi 1.000 de persoane. În urma bunei chivernisiri a sumelor obţinute din aceste taxe, dar şi din generoasele donaţii, în 1532 s-a putut începe construirea unui nou lăcaş de cult, cu hramul „Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, amplasat în zona unde se aflau osuarele mănăstirii. Au fost ridicate, tot atunci, ateliere de pictură şi de copiere a manuscriselor.

În 1557, biblioteca de la Suprasl se afla în posesia a nu mai puţin de 200 de manuscrise (lucru deosebit în acele vremuri), urmând ca, în 1645, numărul lor să ajungă la 600. Printre ele se aflau şi lucrări rare, cum ar fi vestitul Codex de la Suprasl (Kodeks Supraski), realizat în secolul al XI-lea, scris pe piei de oaie, conţinând fragmente din opera Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Epifanie al Ciprului şi Fotie, patriarhul Constantinopolului (acesta din urmă era foarte iubit în teritoriile slave, fiind cel care i-a trimis la propovăduire pe Sfinţii Chiril şi Metodiu). Se consideră că traducerea textelor din limba greacă în aşa-numita proto-slavonă a fost făcută de ucenicii creştinătorilor popoarelor slave şi este unul dintre cele mai vechi documente de acest fel care s-au păstrat.

Astăzi, cea mai mare parte din Kodeks Supraski se află în arhivele Bibliotecii Naţionale din Varşovia, compendiul fiind înscris, sub numele de Codex Suprasliensis, şi printre obiectele de mare însemnătate ale UNESCO, în cadrul programului „Memory of the World“. Alături de acesta au fost păstrate şi alte manuscrise deosebit de importante, cum ar fi copii după Cronicile din Kiev şi Cronicile din Nowogrodek, alături de un exemplar rar din Cosmografia lui Kosma Indykoplow.

Într-o perioadă relativ scurtă, Mănăstirea Suprasl a devenit foarte cunoscută şi apreciată ca un adevărat centru al culturii slavone. Egumenul Sergiusz Kimbar a fost numit arhimandrit, urmând ca, mai târziu, arhimandritul Tymoteusz să primească titlul de episcop. Lăcaşul monastic a devenit Lavra Suprasl, fiind considerat de o importanţă egală cu Lavra Pecerska din Kiev, aflată tot pe teritoriul Marelui Ducat al Lituaniei de atunci. În 1582, mănăstirea s-a aflat sub directa supraveghere a patriarhului Serbiei şi al Bulgariei, Gabriel, iar în 1589 a fost vizitată de patriarhul ecumenic de Constantinopol, care a ridicat Lavra la rangul de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, urmărind, apoi, îndeaproape, lucrările de extindere şi dezvoltare a complexului monahal.

Foarte mulţi scriitori, clerici şi laici au fost găzduiţi la Suprasl, apărând o seamă de lucrări extrem de importante, polemice, în care era criticată politica Regatului Poloniei şi, mai cu seamă, tendinţa de acceptare a ideilor de sorginte romano-catolică. S-a dezvoltat un adevărat curent de păstrare a valorilor şi, mai ales, a dogmelor, iar mănăstirea a căpătat, prin acestea, renumele de Cetate a Ortodoxiei.

Între Ortodoxie şi catolicism

De numele cneazului Ivan Chodkiewicz, tatăl ctitorului Mănăstirii Suprasl, se leagă un document, semnat de el şi de mitropolitul kievean Mizael, prin care i se solicita papei Sixtus al IV-lea luarea de măsuri pentru unificarea Ortodoxiei şi a catolicismului. De-a lungul timpului, s-a susţinut şi s-a dovedit parţial că scrisoarea era un fals (alături de altele, asemănătoare), realizat cu scopul de a întări afirmaţia potrivit căreia, încă din vechime, polonezii ar fi dorit unirea cu Roma. Autor al falsului este considerat a fi chiar mitropolitul uniat Hipacjusz Pociej, cel care s-a aflat în conflict deschis cu susţinătorii Ortodoxiei, în special cu Hilarion Masalski, stareţul Mănăstirii Suprasl. Acesta din urmă a redactat un document, semnat de toţi monahii de la Suprasl, în care înfiera trecerea Bisericii Ortodoxe aparţinând de Mitropolia Kievului sub conducerea Romei, prin tratatul de la Brzesc, din 1596 (Unirea de la Brest-Litovsk). În finalul documentului, mitropolitul Hipacjusz Pociej era condamnat ca eretic şi se afirma dorinţa reprezentanţilor mănăstirii de a rămâne ortodocşi, păstrându-şi neschimbate cultul, dogmele şi tradiţiile.

Această iniţiativă, alături de participarea arhimandritului Hilarion Masalski la sinodul împotriva unirii, desfăşurat tot la Brest-Litovsk, au atras măsuri dure ale mitropolitului. El l-a acuzat pe stareţul Mănăstirii Suprasl de neascutare pe 4 octombrie 1601, declanşând un val de proteste ale ortodocşilor. Văzând că hotărârile consistoriului mitropolitan nu sunt recunoscute, ierarhul adept al unirii a apelat la judecata regelui Sigismund al III-lea, care, pe 19 ianuarie 1602, l-a condamnat la exil pe arhimandritul păstrător al Ortodoxiei. Hotărârea regelui, fireşte, nu avea valoare canonică, astfel încât Hilarion Masalski a mai rămas încă un an în mănăstire.

Decisiv a fost rolul jucat de Ivan Hieronim Chodkiewicz, fiul lui Aleksander, ctitorul complexului monastic de la Suprasl, un deosebit strateg, hatman al Lituaniei, învingător în luptele cu armatele ţarului Ivan al IV-lea (cel Groaznic), dar şi un personaj bizar din punctul de vedere al orientării religioase. Născut ortodox, a studiat pe teritoriu german, devenind calvin, apoi a convertit la catolicism. În ciuda acestei ultime schimbări, a susţinut Ortodoxia, nefiind de acord cu hotărârile uniate şi dorind ca în mănăstirea ctitorită de tatăl său (pe care el însuşi o sprijinea financiar) să fie păstrate vechile rânduieli. L-a apărat pe arhimandritul Hilarion Masalski şi l-a convins pe regele Sigismund al III-lea ca, după patru ani de exil, să îl repună în drepturi pe stareţul care, formal, a acceptat deciziile uniate. În realitate, însă, datorită influenţei hatmanului Chodkiewicz, Mănăstirea Suprasl a rămas o oază de Ortodoxie într-un teritoriu catolic, inclusiv sub stareţul Herasim, după moartea lui Masalski. În 1635, arhimandritul Samuel Senczylo a fost obligat să semneze o mărturisire de credinţă catolică şi complexul monastic a fost preluat de ordinul uniat al basilienilor.

În perioada 1635-1655 au avut loc multe şi deloc necesare schimbări la Suprasl. Clădirile, în mare parte, au fost reconstruite sau redecorate. Locuinţa arhimandritului, numită palatul stăreţiei, a fost complet demolată şi reconstruită în stil renascentist, au fost amenajate grădini italiene şi a fost ridicată o clopotniţă, la poarta intrării în mănăstire, în stil baroc. În Biserica „Buna Vestire“, adevăratul monument de la Suprasl, a fost construit încă un altar şi frescele, adevărate opere de artă, au fost acoperite cu sculpturi sau cu var.

De la distrugere la refacere

În 1809, în urma unui decret al ţarului, episcopia uniată de care aparţinea Mănăstirea Suprasl, aflată pe teritoriul anexat de Rusia în 1807, a fost desfiinţată. Autorităţile au confiscat pământurile şi proprietăţile lăcaşului monastic şi clădirile au fost ocupate de armată, fiind amenajat un spital militar. Când nimeni nu mai spera la o revenire a vieţii monahale, în 1824 complexul mănăstiresc a fost redat Bisericii Ortodoxe. A început o nouă perioadă de înflorire pentru Suprasl, în care credincioşii au putut din nou să vină şi să se închine înaintea icoanei supranumite Doamna noastră. Au fost construite trei noi biserici: „Sf. Mare Mucenic Pantelimon“ (1875), „Sf. Ioan Teologul“ (1888) şi „Sf. Mare Mucenic Jerzy“ (1901), desfăşurându-se, în paralel, lucrări de renovare şi de recuperare a frescelor din Biserica „Buna Vestire“. Mănăstirea din Bialystok a redevenit un deosebit de important centru religios şi cultural şi se părea că vremurile grele au trecut pentru totdeauna.

Odată cu recâştigarea independenţei Poloniei, Suprasl a fost din nou ameninţată cu distrugerea. În 1915, monahii au fost obligaţi să se refugieze în Rusia, unde a dispărut fără urmă şi icoana Maicii Domnului. În 1919, autorităţile poloneze au decis ca în clădirile mănăstirii să funcţioneze o şcoală cu profil agricol, în Biserica „Sf. Ioan Teologul“ să fie amenajată o sală de sport şi restul să fie cedat ordinului catolic salezian. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, armata rusă a transformat complexul monahal într-un adevărat câmp de luptă, apoi a înfiinţat, în Biserica „Buna Vestire“, un atelier de fierărie, în timp ce Biserica „Sf. Ioan Teologul“ a devenit bucătărie şi sală de mese. În 1941, după retragerea ruşilor, regiunea Bialystok a fost ocupată de armata nazistă, care a permis reluarea vieţii monahale la Suprasl. O parte dintre monahi s-au întors din Rusia pentru a participa la refacerea complexului monastic. Din păcate, însă, la retragerea trupelor germane din zonă, o nouă nenorocire s-a abătut asupra comunităţii de la Suprasl: Biserica „Buna Vestire“ a fost aruncată în aer.

În perioada care a urmat, catolicii au ocupat Biserica „Sf. Pantelimon“. Grupuri înarmate i-au terorizat pe puţinii monahi rămaşi, obligându-i să părăsească mănăstirea, cedată, apoi, din nou, ordinului salezian. Toate protestele comunităţii ortodoxe au fost ignorate. Mai mult, autorităţile au decis, în 1957, demolarea Bisericii „Sf. Ioan Teologul“. După aproape un an de eforturi şi de rugăminţi, lăcaşul le-a fost oferit locuitorilor ortodocşi ai regiunii, care l-au restaurat şi l-au redat cultului pe 9 octombrie 1958. Cu mare greutate, complexul monastic, aflat într-un proces avansat de degradare, a fost cedat Bisericii Ortodoxe, fiind nevoie de şapte ani de procese pentru ca şi cimitirul şi osuarele monahilor adormiţi întru Domnul să fie luate din nou în posesie. Pe 13 decembrie 1989, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Polonia a decis reînfiinţarea oficială a Mănăstirii Suprasl.

Mănăstirea Suprasl a găzduit din nou un patriarh ecumenic

Astăzi, la Suprasl mai există doar trei biserici: „Sf. Ioan Teologul“, „Sf. Mare Mucenic Jerzy“ şi „Buna Vestire“, aceasta din urmă fiind în plin proces de reconstrucţie. Se doreşte ca lăcaşul de cult să fie reconstituit în forma lui iniţială şi să fie reproduse cu fidelitate atât elementele arhitectonice, cât şi frescele. În palatul stăreţiei a fost amenajat un muzeu şi într-una dintre clădirile adiacente a fost deschis, în anul 2007, un cabinet de fitoterapie, foarte apreciat de persoanele suferinde.

În fiecare an, pe 10 august, are loc o sărbătoare locală, în care se aduce cinstire icoanei Maicii Domnului, Doamna noastră de la Suprasl, eveniment care atrage mii de pelerini. Şi circulă o vorbă în regiune, datând din 1998, când complexul monahal a fost vizitat de Preafericitul Patriarh Bartolomeu I, care s-a dovedit a fi foarte interesat de lucrările de restaurare şi reconstrucţie: „Au revenit vremurile de strălucire a Ortodoxiei pe pământ polonez“. Mănăstirea Suprasl a găzduit din nou un patriarh ecumenic, acum, când îşi recapătă strălucirea de altădată.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!