Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Jirinovski a fost luat cu salvarea după o dispută cu Putin

Jirinovski a fost luat cu salvarea după o dispută cu Putin

Data: 12 Martie 2008

După discuţiile purtate marţi în Duma de Stat cu preşedintele Vladimir Putin, liderul Partidului Liberal-Democrat (PLD) Vladimir Jirinovski a trebuit să cheme o ambulanţă şi a fost dus la spital, el acuzând dureri de inimă, palpitaţii şi o stare generală proastă. Marţi, la Kremlin, a avut loc o întâlnire a actualului şef al statului rus şi a noului preşedinte ales al Rusiei, Vladimir Putin, respectiv Dmitri Medvedev, cu liderii Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus). După cum menţionează publicaţia „Tvoi den“, între Putin şi Jirinovski s-a produs o altercaţie verbală, cei doi situându-se pe poziţii divergente în majoritatea problemelor discutate. Jirinovski s-a pronunţat pentru închiderea ziarelor „de bulevard“, care, în opinia sa, fac reclamă divorţului şi, în acest fel, frânează creşterea natalităţii în Rusia, opinie cu care Putin nu a fost de acord.

În plus, spiritele s-au inflamat când Jirinovski le-a cerut lui Putin şi Medvedev să se bazeze mai mult pe elita rusă, pentru că, în opinia sa, dezvoltarea cu succes a Rusiei nu poate fi asigurată de poporul simplu, pe care l-a taxat drept „copilul lui Şarikov“, homoidul din romanul „Inimă de câine“ al lui M. Bulgakov, autosuficient şi lipsit de demnitate. „Nu vreau să închid nimic, iar referitor la progeniturile lui Şarikov aş vrea să vă reamintesc că şi eu m-am născut într-o familie de oameni simpli, muncitori“, a răspuns Putin, aruncându-i lui Jirinovski o privire care a instalat brusc tăcerea în sală. Unii dintre participanţii la reuniune au afirmat, pentru ziarul menţionat, că, după această replică, Jirinovski părea într-atât de speriat, încât „îţi era milă să-l priveşti“.