Reportaj
Lăcaşul primelor măicuţe de la Văratec

Lăcaşul primelor măicuţe de la Văratec

Otilia Bălinişteanu, 05 Martie 2013

La Topoliţa, nu departe de Târgu Neamţ, există o biserică de lemn cu o istorie pe cât de lungă, pe atât de interesantă. Deservind astăzi o parte a aşezării întemeiate la confluenţa Ozanei cu pârâul Topoliţa, biserica a fost, în vechime, schitul călugăriţelor ce au întemeiat Văratecul.

Ţinutul Neamţului oferă vizitatorului dornic să descopere bisericile de lemn din această parte de ţară poate cea mai variată paletă de stiluri arhitecturale. Căci aici, ca nicăieri în altă parte în Moldova, bisericuţele au fost construite în stiluri dintre cele mai diverse, primind şi influenţe ardeleneşti de peste munţi. Azi, în satele nemţene există biserici de dimensiuni mici, cum este cazul celor de la Fărcaşa sau de la Sărata, de la Măşcăteşti sau de la Luminiş, dar şi biserici de lemn de dimensiuni impresionante, cum sunt cele de la Pipirig, Poloboc sau Boboieşti. O astfel de biserică de lemn, de proporţii monumentale, extrem de bine păstrată, există şi la Topoliţa, la o aruncătură de băţ de oraşul Târgu Neamţ şi de locurile copilăriei lui Creangă. Ridicată acolo unde Ozana se întâlneşte cu pârâul Topoliţa, pe locul pe care odinioară se întindeau păduri falnice de stejar, lăcaşul slujeşte astăzi ca biserică de parohie, după ce vreme de aproape două secole a fost schit de maici. „Iniţial, pe locul pe care se vede azi biserica era o pădure întinsă. De-a lungul timpului, oamenii au tot tăiat pădurea, durându-şi case în jurul mănăstirii. Primele măicuţe au venit aici în 1550, de la schitul din Boiştea, o localitate aflată la doar 5 km distanţă de Topoliţa“, explică părintele paroh de la Topoliţa, Dragoş Ghidoarcă.
 
Potrivit datelor consemnate în registrele parohiei, biserica de lemn de la Topoliţa a fost ridicată în anul 1598 de Petru Şchiopul, cel care a fost şi ctitorul Mănăstirii Galata din Iaşi, şi a fost refăcută în 1784. Timp de aproape două veacuri a deservit, ca schit, comunităţii de maici ce se formase aici.
 
În anul 1781, una dintre călugăriţe, maica Olimpiada, a pornit să caute un loc retras de mănăstire. Aşa a luat naştere, în pădurile Văratecului, schitul de maici Văratec. „Se spunea că era prea multă populaţie aici, în jurul mănăstirii, iar măicuţele nu mai aveau liniştea necesară rugăciunii“, povesteşte părintele Ghidoarcă.
 
În anul 1790, locţiitorul de mitropolit, Ambrozie, a mutat toate maicile de la schitul Topoliţa la Văratec, biserica de lemn a fostului schit devenind, din acel moment, biserică parohială. 

Stilul arhitectural

Lăcaşul rămas parohiei Topoliţa prezintă dimensiuni impresionante pentru o biserică de lemn. Iniţial, biserica a avut proporţii reduse, însă, de-a lungul timpului, aceasta a fost lărgită, căpătând înfăţişarea de azi. Biserica este construită din bârne de stejar aşezate pe o temelie de piatră de râu şi acoperite la exterior cu şiţă (şindrilă), pentru o mai bună protecţie. Procedeul acoperirii cu şiţă a exteriorului bisericilor de lemn este, de altfel, frecvent întâlnit în zona Neamţului.
 
Acoperişul a fost, la început, de şindrilă, însă în 1985, în timpul unor lucrări ample de renovare, biserica a fost acoperită cu tablă. La exterior se poate observa suita de console, frumos dăltuite, pe care se sprijină acoperişul. 
 
În decursul istoriei sale, biserica a suferit intervenţii de refacere în mai multe rânduri. În anul 1784 biserica a fost refăcută, iar în anul 1985, lăcaşul a fost consolidat şi resfinţit, tot atunci primind şi cel de-al doilea hram („Adormirea Sfintei Ana“).

Catapeteasma, cea mai valoroasă piesă de interior

Interiorul este cel care dă cu adevărat monumentalitate lăcaşului, fiind de dimensiuni importante. Iniţial, biserica nu era atât de mare, fiind împărţită în altar, naos cu cafas şi pronaos. Însă, în 1985, în timpul amplelor lucrări de refacere, biserica a fost lărgită, prin dărâmarea cafasului şi construirea unei turle. Tot atunci a fost adăugit şi pridvorul.
 
Biserica a fost pictată la interior încă de la început, actuala pictură datând însă din 1985. Cea mai de preţ piesă din inventarul acestui lăcaş rămâne catapeteasma, splendid lucrată şi decorată. 
 
„Catapeteasma este destul de veche, dar nu se ştie dacă este cea originală. Din păcate, nicăieri nu am găsit consemnat anul din care datează. Pictura de pe catapeteasmă nu a fost niciodată restaurată, ci doar structura acesteia, care era foarte degradată“, a explicat pr. Dragoş Ghidoarcă.
 
În lăcaşul de lemn de la Topoliţa se păstrează o foarte valoroasă icoană pe pânză, înfăţişându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul.
 
Alte obiecte de valoare din inventarul bisericii au fost preluate, în perioada comunistă, şi se păstrează în incinta Muzeului Mănăstirii Văratec. De asemenea, catapeteasma vechiului schit sau bucăţi din ea se păstrează la biserica din Filioara, tot în judeţul Neamţ.

Topoliţa, pomenit şi în „Amintirile“ lui Creangă

Satul Topoliţa face parte din componenţa comunei Grumăzeşti şi se află la numai 4 kilometri distanţă de oraşul Târgu Neamţ. Potrivit tradiţiei, numele satului ar veni de la pârâul Topoliţa ce curge de-a lungul localităţii. Se spune că aşezarea ar fi fost întemeiată de arendaşii şi robii de pe moşia ce aparţinea Mănăstirii Agapia. Numele acestui sat, aflat în imediata apropiere a Humuleştilor, este pomenit şi de Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie“, ca fiind locul în care mama îl trimite să ducă de mâncare „la lingurarii tocmiţi prăşitori“.
 
Tot în Topoliţa au trăit şi bunicii dinspre mamă ai lui Nicolae Labiş, poetul petrecându-şi aici mare parte din copilărie. Sătenii spun chiar că poezia „Moartea căprioarei“ ar fi fost inspirată de o vânătoare la care a participat alături de tatăl său pe dealurile din jurul Topoliţei.

O biserică bine conservată

În jurul bisericii se află cimitirul vechi al Schitului Topoliţa devenit apoi cimitirul parohiei. „În timp ce s-au săpat gropi în cimitir s-au descoperit chiar cărămizile care se puneau sub capetele maicilor sau călugărilor şi pe care este chiar consemnat numele acestora. O astfel de cărămidă, pe care se poate descifra numele unei maici, o păstrez în altar“, spune preotul Dragoş Ghidoarcă, de nouă ani paroh la această biserică.
 
Lăcaşul de lemn cu hramurile „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul“ şi „Adormirea Sfintei Ana“, de la Topoliţa, este înscris în lista monumentelor istorice de importanţă locală din judeţul Neamţ, graţie valorii sale istorice deosebite. În prezent, biserica prezintă o foarte bună stare de conservare. „Biserica este bine păstrată, structura de rezistenţă nu a avut de suferit, iar intervenţii majore de consolidare sau de renovare nu se impun în prezent. Noi ne străduim să o menţinem şi să o păstrăm aşa cum se cuvine“, consideră parohul Dragoş Ghidoarcă.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!