Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Lansare de carte la Protopopiatul Reșița

Lansare de carte la Protopopiatul Reșița

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Cristian Manole - 23 Ianuarie 2017

În sala de conferințe a Parohiei „Schimbarea la Față”-Reșița au avut loc zilele trecute ședința lunară a Protopopiatului Reșița și lansarea unei cărți. După obișnuitele comunicări de început de an, preoții prezenți au luat parte la un eveniment cultural prilejuit de lansarea cărții „Cugetări și maxime” a părintelui dr. Alin Muntean de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Anina și a domnișoarei Antonia Mărilă de la aceeași parohie, care în prezent este studentă la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Evenimentul a fost deschis de părintele protopop Gheorghe Șuveți, care a mulțumit celor doi autori pentru faptul că au binevoit a-și lansa cartea în cadrul ședinței lunare a Protopopiatului Reșița. În continuare, a luat cuvântul domnul Ilie Chelariu, redactor-șef al Editurii Eubeea din Timișoara. Acesta a subliniat faptul că atâta timp cât mai există oameni care scriu și care citesc, cărțile nu vor dispărea, cu toate că astăzi este la modă tableta sau telefonul mobil. A luat cuvântul și părintele inspector Mihai Cătălin Ciucur, care a vorbit despre autorii cărții, arătând că aceștia au multă dragoste față de Biserică, dar și față de cultură și educație în general.

Scriitorul și publicistul Gheor­ghe Jurma, din Reșița, a arătat că această carte este ceva nou pentru zona Banatului de Munte și pentru Caraș-Severin, spunând că va urma și un al doilea volum. De asemenea, a vorbit la modul general despre aforisme, cugetări și maxime, citând în acest sens și câteva fragmente din Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Constantin Noica și alții, prin care a vrut să arate cât de importantă este această apariție.

La finalul evenimentului, părintele dr. Alin Muntean a mul­țu­mit tuturor celor care l-au sprijinit, făcând posibilă această lansare la Reșița, precum și tuturor celor prezenți. La sfârșit, cei doi autori au dat autografe celor prezenți, cărora li s-a oferit în dar primul volum al acestei cărți. 

 

Citeşte mai multe despre:   lansare de carte  -   Protopopiatul Reșița