Legile actuale nu apără suficient femeia de abuzuri

Augustin Păunoiu, 04 Aprilie 2009

Femeia este supusă în ziua de azi multor provocări. Sărăcia, lipsa unei relaţii conjugale bazate pe respect şi încredere, tentaţia unui câştig rapid şi, în general, neputinţa realizării pe plan social, profesional fac ca ispita derapajelor morale să fie o prezenţă constantă în spaţiul public. Erau des întâlnite, în urmă cu ani de zile, cazuri de femei bătute de soţii lor. Toţi le îndemnau: „Du-te la Poliţie şi reclamă-l. Nu o să mai dea în tine după ce se întoarce de la secţie“. Nevasta maltratată avea însă altă variantă: „O să vină acasă. În buzunarul hainei va avea o amendă de plătit. Bărbatul meu nu are serviciu. Tot eu va trebui să o achit. Aşa că mai bine nu mai fac drumul până la secţie şi îndur. Când nu se va mai putea, o să văd ce e de făcut“. De atunci lucrurile s-au schimbat. Şi Poliţia, dar şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială au lucrat la îmbunătăţirea situaţiei. Biserica a sprijinit şi ea, prin centrele social-pastorale din cadrul parohiilor, femeile lipsite de drepturi.

Din punct de vedere al legii civile, femeia are un statut reglementat clar de Codul Familiei adoptat prin Decretul Lege numărul 4/1953. Practic, ea îşi dobândise drepturi proprii prin Legea 319/1944. Înainte de această dată, femeia avea drepturi inferioare bărbatului. Codul Familiei ocroteşte familia, implicit femeia, instituind o egalitate între ea şi bărbat, dar mai multe modificări legislative puse în dezbatere publică la ora actuală vizează ca acest Cod al Familiei să fie abrogat în totalitate, statutul familiei incluzând aici şi pe cel al femeii strict prevăzut în noul Cod Civil.

Legislaţia penală menţionează o serie de infracţiuni incriminate în actualul Cod Penal ale căror victime sunt femeile, aici fiind vorba de abuzuri, agresiuni, viol, viaţă sexuală.

Un exemplu îl constituie Legea 678/2001 care tratează despre prevenirea şi combaterea traficului de persoane, lege reactualizată prin completări în anul 2008.

Bigamie, abandon de familie, trafic de persoane, incest

Acţiunile incriminatorii vizând femeile sunt stipulate şi în Titlul 9 din actualul Cod Penal, unde apar menţionate în primul rând bigamia, abandonul de familie. Aceste infracţiuni sunt prevăzute în articolele 303, 305 din Cod. Se ştie că există cazuri în care bărbaţi care au constractat o căsătorie, deci sunt înregistraţi oficial la Primărie, se căsătoresc a doua oară. O altă faptă incriminatorie care se pedepseşte prin lege este şi răul tratament aplicat minorilor, aici putând fi incluse şi fetele cu vârstă până la 18 ani.

Ca infracţiuni contra familiei în urma cărora femeia are cel mai mult de suferit, pot fi enumerate abandonul de familie, definit ca „săvârşirea de către o persoană care are obligaţia legală de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere a uneia din următoarele fapte: alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunând-o la suferinţe fizice sau morale, neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiilor prevăzute de lege“, apoi seducţia, corupţia sexuală. Abandonul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Între infracţiunile ale căror subiect sunt femeile este violul, pedepsit în actualul Cod Penal, articolul 197 cu privare de libertate de la 5-18 ani. Articolul 198 incriminează actul sexual cu un minor (care de cele mai multe ori este o tânără). „Ar merita să ne oprim asupra incestului, faptă deosebit de gravă, prevăzută în Codul Penal în vigoare astăzi, spune avocatul Florentin Chivu, membru în Baroul Bucureşti, titular al unui cabinet de avocatură. Prin dispoziţia articolului 203, incestul este descris ca raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, pedepsindu-se cu închisoare de la 2 la 7 ani. Este o infracţiune des întâlnită în România. Aceste pedepse nu putem spune că acoperă sau protejează în mod satisfăcător femeia de săvârşirea unor fapte împotriva ei, însă din păcate noul Cod Penal care este în dezbatere publică are o viziune juridică aparte, stranie aş zice“.

„Dacă vrei stoparea unor infracţiuni, nu reduci pedeapsa, ci o măreşti“

Pentru siguranţa şi apărarea drepturilor şi intereselor femeii, noul Cod micşorează, reduce şi ajunge în cele din urmă să nu mai incrimineze anumite fapte. Atunci când încearcă să aplice sancţiunile, limitele pedepselor sunt mult reduse, putând ca ele să fie de fapt în practică luate fără executare, ci numai cu suspendare.“

Un exemplu pentru micşorarea pedepselor poate fi urmărit în cazul bigamiei. Dacă în vechea lege, pedeapsa constă în închisoare de la 1 la 5 ani, noul Cod Penal propune o sancţiune mult mai blândă, de la 3 luni la 2 ani, sau amendă.

Dar noua legislaţie propune şi o nouă infracţiune neîntâlnită până acum, şi anume violenţa în familie, care se referă la incriminarea lovirii sau a agresiunii săvârşită de unul din membrii familiei.

„Instanţele penale sunt supraaglomerate de dosare cu astfel de cazuri, dar reducerea pedepselor nu este un mod eficient de prohibiţie care ar determina cumva făptuitorul să nu mai săvârşească asemenea acte. Dacă vrei stoparea unor infracţiuni, nu reduci pedeapsa, ci o măreşti“, conchide avocatul Florentin Chivu.

Capitolul VI din proiectul noului Cod Penal incriminează un fapt des întâlnit în zilele noastre, şi anume lipsirea de libertate a unei persoane, care este în strânsă legătură cu abuzurile sexuale, cu violul, pornografia. Coroborate, ele ajung la un lanţ de infracţiuni ale căror victimă este femeia.

Traficul de persoane, o formă de sclavie modernă

Cea mai nouă formă de exploatare a femeii, necunoscută în România până în 1989, este şi cea mai periculoasă. Traficul de fiinţe umane a dobândit în ultimii ani dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferinţe devastatoare provocate victimelor, fie ele exploatate prin muncă, sexual sau sub o altă formă. În aceeaşi măsură, traficul de fiinţe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată care nu cunoaşte graniţe, o infracţiune gravă prevăzută în legislaţia celor mai multe ţări. Gravitatea infracţiunii reiese clar din modul cum a fost definit acest fenomen social de către specialiştii din întreaga lume. Denumit „formă modernă de sclavie“, traficul de persoane reprezintă o încălcare gravă a demnităţii umane, a drepturilor persoanei de a dispune de de libertate, independenţă şi autonomie.

Potrivit statisticilor, în anul 2008, femeile au continuat să fie vulnerabile în special la exploatarea sexuală (63% dintre ele fiind traficate în acest scop, în scădere totuşi faţă de 2007 - 75%), totuşi ponderea celor care au fost traficate pentru muncă forţată a crescut semnificativ (de la 17% în anul 2007, la 26% în 2008), majoritatea fiind exploatate în agricultură (în Spania, Grecia, Italia).

47% din persoanele traficate sunt fete cu vârsta între 18-25 de ani

Având în vedere particularităţile formelor de exploatare a persoanelor traficate, victimele de gen feminin sunt, în medie, mai tinere decât cele de sex masculin: numai 29% dintre femeile victime aveau peste 25 ani la momentul traficării. Vulnerabilitatea cea mai mare o au femeile din categoria de vârstă 18-25 de ani, 47% dintre victimele traficului fiind din această categorie. Alături de victimele minore (27%), ele reprezintă marea majoritate a victimelor traficului de persoane de sex feminin, ceea ce demonstrează faptul că traficul de persoane are drept ţintă predilectă, în special în scopul exploatării sexuale, tinerele sub 25 de ani.

„Comparativ cu victimele de sex masculin, o pondere mult mai mare dintre victimele femei provin din mediul urban (45% comparativ cu 35%), dar majoritatea o reprezintă cele din mediul rural. Mediul de provenienţă preponderent rural împreună cu nivelul de instruire scăzut (62% dintre victime aveau cel mult opt clase absolvite) reprezintă factori de vulnerabilitate în condiţiile în care şansele de inserţie pe piaţa muncii sunt extrem de reduse în lipsa unei calificări şi a unei diplome care să ateste aceasta“, a declarat Ioana Gavril, subcomisar de poliţie şi sociolog în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Asistenţa oferită victimelor traficului de persoane trebuie să se fundamenteze pe o abordare integrală, în măsură să răspundă ansamblului nevoilor acestora, urmărind particularităţile victimei (vârstă, sex, apartenenţă culturală, religioasă, stare de sănătate, condiţie economică), să păstreze caracterul de continuitate şi, în aceeaşi măsură, să fie oferită de profesionişti pregătiţi, într-un mediu sigur, protejat şi primitor. În acest scop, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a elaborat proiectul unei hotărâri de guvern privind standardele naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă a victimelor traficului de persoane. Reglementarea standardelor a fost făcută prin adoptarea proiectului în forma Hotărârii de Guvern nr. 1238/ 2007 privind standardele naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă a victimelor traficului de persoane.

Standardele urmăresc, aşadar, îmbunătăţirea calităţii asistenţei acordate victimelor traficului de persoane, în vederea asigurării obligatorii a cel puţin unui minim necesar de servicii tuturor victimelor, dar şi a individualizării/particularizării serviciilor acordate, în funcţie de specificul fiecărui caz şi al nevoilor persoanei asistate.

Centrele social-pastorale, un ajutor pentru femeile aflate în dificultate

Biserica încearcă, prin centrele înfiinţate pe lângă parohiile ortodoxe din ţară, să sprijine asistenţa mamelor cu mulţi copii, a femeilor alungate de acasă, a tinerelor care sunt forţate să avorteze.

În Bucureşti, funcţionează Centrul comunitar de servicii „Patriarhul Justinian Marina“, conturat ca proiect la începutul anului 2000. Practic, el a început să funcţioneze din 2004. Această denumire de Centru Comunitar a fost adoptată pentru că s-a dorit ca el să ofere servicii nu numai femeilor izgonite din familii, ci şi altor categorii sociale. Acest proiect aparţine Patriarhiei Române şi a fost pus în aplicare de Asociaţia „Diaconia“, un ONG care funcţionează cu aprobarea şi binecuvântarea Patriarhiei Române. Preşedintele de onoare al acestei asociaţii este chiar Patriarhul României, PF Daniel, preşedinte executiv este PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal, iar vicepreşedinte al asociaţiei este părintele consilier Cristian Popa.

Părintele Cătălin Dabu, coordonatorul acestui centru, vorbeşte despre cele două componente principale ale aşezământului unde lucrează. „Există un centru de primire în regim de urgenţă a femeilor, victime ale violenţei domestice, mame însoţite de copii şi, în al doilea rând, un centru de zi pentru copiii care provin din familii monoparentale sau sărace. Pe lângă diversele birouri juridic, social şi psihologic, centrul are şi o capelă în care slujim în fiecare zi. Centrul beneficiază de activitatea a 13 angajaţi, parte salarizaţi de Stat, parte de Patriarhia Română. Până acum, cel puţin 100 de femei au beneficiat de serviciile acestui centru, din care 20-30 procente s-au reîntors în familie. Restul fie a divorţat, fie, dacă femeile trăiau în concubinaj, s-au separat de partener. Intenţionăm ca pe viitor să mărim numărul de camere disponibile, în centrul care adăposteşte femeile maltratate de soţii lor, prin mansardarea clădirilor.“

„Am primit persoane din toată ţara“

Femeile abuzate pot beneficia de serviciile acestui centru pe două căi. Calea directă constă în cererea făcută la centru de către persoana abuzată. Mulţi află de existenţa aşezământului fie din mass-media, fie de pe internet. Calea indirectă este reprezentată de cererile pe care poliţia şi direcţiile generale de asistenţă socială ale municipiului Bucureşti le fac. Alte instituţii care intermediază legătura dintre centru şi persoanele aflate în dificultate sunt spitalele, şcolile şi unele biserici care ştiu de activitatea de aici. Există o colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sector 1, pe raza căruia activează aşezământul patronat de BOR.

„Am primit persoane nu numai din Bucureşti, ci din toată ţara. Avem relaţii deosebit de fructuoase cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială şi nu în ultimul rând cu Poliţia de sector.“

„Bisericii îi pasă de oamenii în nevoi“

Primul pas pe care l-a făcut Biserica în întâmpinarea femeilor care au rămas fără adăpost, fiind alungate de soţii lor, a fost deschiderea unui asemenea centru. Deşi aici se oferă atât consiliere psihologică, juridică, socială, totuşi, cel mai important aspect al consilierii îl reprezintă latura moral-religioasă. Acesta este momentul în care intervine preotul cu spovedanie şi discuţii cu victimele violenţei din familie. În multe cazuri, în urma convorbirii cu preotul, soţii şi-au dat seama de faptele pe care le-au făcut, au realizat unde au greşit, au cântărit bine dacă mai merita să se întoarcă în sânul familiei… Participarea la slujbele Bisericii a femeilor abuzate a însemnat pentru ele foarte mult. Au redescoperit hrana duhovnicească şi mângâierea sufletească pe care Dumnezeu o dăruieşte celor necăjiţi. Nu puţine sunt cazurile în care consilierea moral-religioasă a reuşit. Familii care erau pe cale să se destrame au pornit pe un nou drum, un drum al înţelegerii, al respectului reciproc.

Deschiderea centrului „Patriarhul Justinian Marina“ arată că Bisericii îi pasă de oamenii în nevoi. Şi nu doar atât, ci demonstrează că Biserica poate să susţină asistenţa socială într-o anumită măsură. Este o întreagă echipă formată din jurişti, psihologi, preoţi, care încearcă să lucreze la recuperarea socială şi moral-religioasă a persoanelor venite aici. „Centrul are şapte camere şi fiecare mamă beneficiază, împreună cu copiii ei, de cameră proprie. De asemenea, centrul de zi adăposteşte 50 de copii proveniţi din familii cu venituri insuficiente. Nu este foarte mult, pentru că suntem la început“, povesteşte părintele Văduva Ionuţ, slujitor la capela centrului.

Centrul social-pastoral „Provita“

„Ideea înfiinţării Asociaţiei «Provita» nu a venit la un moment dat. Proiectul acesta l-am făcut de nevoie. În 1990 am luptat contra avortului împreună cu Ioan Alexandru şi nu numai. Iar în 1994 am început să fiinţăm propriu-zis. De la apariţia noului Statut al BOR am transferat activităţile noastre la parohie, pentru că astfel se permite înfiinţarea unor departamente cu caracter social, cultural. Aşa că am făcut o reorganizare şi, astăzi, asociaţia se numeşte Centrul socio-cultural «Provita» pentru născuţi şi nenăscuţi“, mărturiseşte părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului.

Din 1996, mediatizarea centrului de la Valea Plopului s-a realizat cu insistenţă. Vin aici femei izgonite de soţii lor, mame cu patru, şase sau opt copii, fete de 11, 16, 18 ani, însărcinate, trecute prin deznădejdi cumplite. Au existat şi cazurile disperate ale unor femei unse cu motorină de soţii lor, pentru a le da foc.

La ora actuală, centrul din satul prahovean este foarte cunoscut în toată ţara. Persoanele ajunse aici trebuie să aibă un minim de acte, un control medical, certificate de naştere în cazul în care vin împreună cu copiii lor.

E nevoie de o legislaţie mai precisă

În ţară sunt 18 filiale ale acestui Centru „Provita“, unele cu activitate intensă, altele, printre care şi cea din Bucureşti, urmăreşte crearea unui lobby pe lângă instituţiile statului, Parlament şi Guvern, pentru respectarea prin lege a drepturilor femeii. Din cauza impreciziei legilor, nu de puţine ori soţii ori partenerii celor ajunse la Centrul „Provita“ au venit la Valea Plopului, pentru a lua cu violenţă acasă femeile lor.

Prioritară este îngrijirea copiilor, nu aflarea unui loc de muncă

Centrul de la Valea Plopului adăposteşte acum 11 mame cu 29 de copii, la care se adaugă şase gravide, dintre care patru minore, şi 18 persoane care au vârsta între 30-35 de ani.

Găsirea unui rost în viaţă, integrarea în societate reprezintă un aspect important al asistenţei sociale. „Asta e cu adevărat o problemă. Nu am reuşit încă să determin pe cele venite la noi să nu se culce pe o ureche. Pentru că aici au mâncare, au cazare. Mulţumirea noastră este dacă femeile au grijă de copii“, spune părintele Tănase. Majoritatea centrelor de adăpost pentru copii şi mame au ca termen de rămâ-nere între 3-6 luni, maximum un an. Apoi, ajung pe stradă. Cu toate acestea, femeia în condiţii dificile îşi găseşte totuşi un rost. Deşi aflarea unui serviciu nu este o soluţie, pentru că salariul lunar este de cinci ori mai mic decât ar costa centrul să aibă grijă de copiii lor. Când ai 3, 5, 7 copii nu e prioritar să ai serviciu, ci să te îngrijeşti de cei mici, de şcoala lor, de educaţia lor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!